Pretexte existentiale.

Mi-a trecut prin cap acum, la cateva saptamani dupa ce l-am lasat pe Rothfuss.

Ascultand se naste omul.
Cunoasterea-ncepe-n a sti.
Si ascult pentru c-am un nume
Si in speranta
de a fi.

Omului i se ofera posibilitatea de a sti.. I se da, i se arata.  I. Se. Vine de la sine, crescand incepi sa stii. Chiar senzatiile iti ofera informatii, informatii pe care, odata ce le primesti, stii. Cand stii nimic nu poate sa te contrazica.. Stii, stii ca stii si stii ca si ceilalti stiu. Daca si tu stii si altii stiu,  suntem toti o apa si-un pamant. Noi stim.Si apare intrebare "De ce ceea ce stii tu ar fi mai bun decat ceea ce stiu eu?" Si atunci nu te intereseaza ce stiu altii despre ceea ce stii si tu. Te intereseaza,pe de alta parte,ce stiu altii despre ceea ce nu stii tu. Si asta, insa, in conditiile in care te intereseaza, pentru ca e posibil sa stii ca nu te intereseaza. Si acumulezi date, multe, despre orice. O persoana iti spune ceva, stii acel lucru, persoana urmatoare care va incerca sa iti vorbeasca despre acel lucru va fi respinsa pentru ca deja stii. Exista si alte cazuri. Odata ce stii, cand cineva vrea sa vorbeasca cu tine tu accepti discutia, insa tot ce faci e sa iti sustii ideea, evident, pentru ca  tu stii. Indiferent de calitate argumentului, nimic nu te va clinti. De ce? Pentru ca atunci cand doua persoane discuta despre ceea ce stiu, are dreptate, intotdeauna, persoana I. Singular.

Intreband creste omul.
Viata incepe intelegand
Si intreb pentru ca stiu,
Si-n incercarea
de-a trai.

Omul trebuie sa accepte posibilitatea de a intelege. Trebuie,  sa ceara aceasta posibilitate, sa o caute, dar in primul rand sa o accepte. Intelegerea se intampla atunci cand ai doua idei care se contrazic una pe alta, iar tu nu poti sa negi verdicitatea niciuneia. Asadar, trebuie sa accepti o a doua idee, lucru care devine primul pas in drumul de la a sti la a intelege.
A intelege este a constientiza ca nimic din ceea ce stii nu este sigur si ca exista undeva in lume cateva idei care pot, bineinteles, cu aprobarea ta, sa iti demonstreze opusul a fiecarei certitudini pe care o ai.
Intelegerea inseamna nevoia de a contrazice o axioma si placerea de a vedea acul de absolut in carul cu absurd.
Baza societatii ar trebui sa fie, intr-o lume ideala, intelegerea. Cererea de cunostinte  avand ca scop final intelegerea absoluta. Intelegerea absoluta la nivel constient este o utopie, insa aceasta se petrece in subconstient.

Singura metoda pentru exprimarea absolutului devine coliziunea constientului cu subconstientul. Pentru aceasta insa trebuie parasit constientul, patruns in subconstient iar apoi fortata intoarcerea la constient.   Intervalul de timp dintre momentul in care traiesti in subconstient si cel cand revii cu picioarele pe pamant este momentul cand ideea atinge hartia. Este atunci cand acea pastila de intelegere absoluta se strecoara in pahar.
Pentru ca solutia obtinuta sa devina placuta este nevoie de timp. Timp in care compozitia se omogenizeaza.
Timpul dilueaza acea idee minuscula. Daca lichidul este prea mult, atunci se pierde gustul absolutului, daca este prea putin atunci gustul devine prea puternic,fiind greu de suportat sau chiar de acceptat. Precizia cu care se aproximeaza cantitatea de lichid necesara pentru a transforma esenta, precum si tipul lichidului, stau la baza actiunii de a numi.
A cunoaste este un joc de v-ati ascunselea cu absolutul. A numi este a-l gasi. A cunoaste numele unui lucru inseamna a avea putere deplina asupra lui. A numi un lucru este exercitarea acestei puteri.
Omul este incapabil de a numi.Omul se bazeaza pe a stii si pe a intelege. Certitudinea ii ofera siguranta, dar il limiteaza, fiind o bariera in intelegerea deplina.Si atunci renunta la a sti. Pentru a fi capabil sa numeasca, omul renunta la orice certitudine si refuza orice axioma.
Lipsa sigurantei este acceptarea haosului si contopirea cu el. Este, in final, refuzul fericirii.
Nu este placut. Nu este o intelegere echitabila.. Omul renunta la a sti totul pentru a accepta sa inteleaga putin in speranta ca, la un moment dat, va reusi sa numeasca o farama din ceea ce intelege.
Omul renunta la a fi om in speranta ca intr-o zi va putea numi. Isi refuza numele in speranta gasirii altor nume. Atunci cand omul numeste prima oara cu adevarat, este momentul cand numele lui se schimba, de fapt.


Scriind se inalta omul
Arta incepe-n a numi
Si scriu,pentru ca-nteleg
Si in speranta
de-a muri.