In celebrarea singuratatii

*conversatie intrerupta de absenta obiectului descris. ironic. trist, chiar.

Poate prima oara cand, de fapt, nu ma plang de mine ci incerc sa ma accept.
Si nu-mi iese
da' nu-i bai.


Cred ca singuratatea mea e izvorul meu.
Si cred ca inot spre el, incercand sa-l astup.

Cred ca sunt
un peste prost.

Incerc sa ma arunc in gaura izvorului, sa nu mai curga, sa nu ma mai duca.

Poate o sa ma prind tarziu ca fara apa e naspa.

Cred ca singuratatea ma face sa zbor Ma arunca, ma duce, ma plimba, si tot ce fac pentru a scapa de ea e, de fapt, pentru a ajunge la ea.

De fapt, si prieteni imi fac ca sa ajung cu ei in mijlocul nicaierului, iar in mijlocul nicaieriului sa pot sa stau singur.

Am ajuns azi la o gradina botanica.
Bestiala gradina botanica.
Geniala.
Absoluta.

Si m-am pierdut intre 3 plante si 2 balti si mi-am dat seama ca tot ce am facut, toate agataturile de oamenii aia, toate saluturile si zambele politicoase au fost ca sa ajung acolo.
ca sa stau
sa ma holbez
la 3 plante si 2 balti.

De fapt, si acum ma grabesc.
Ma grabesc sa fiu dez-singur, ca sa ajung singur in fata absolutului.
Pentru ca,
de fapt,
in fata absolutului
voi sta mereu







singur.