suflarea 1
e doar pentru a-ți hrăni vanitatea, bă,
nici nu mai simt,
nici nu mai simt nimic. nici nu promit c-am simțit vreodată
știu că tot ce fac este să mă simt eu bine
să mă simt eu important
să mi se arate că sunt eu bun
că sunt eu mai bun.
e totul un complex de superioritate care supraviețuiește doar din nevoia de a ucide complexe de inferioritate
e... totul un fum. e un fum pe care-l trag să mă simt eu bine
să mă simt superior
să simt că, vezi tu, contez.
și-o gândesc frate și văd că nu-i bine
dar nu o gândesc mereu bă
nu o gândesc mereu
și-nebunesc
pentru că fac treburi fără să le gândesc și tot ce gândesc mă conduce la complexe de superioritate
și tot ce fac
mă face inferior,
bă,
inferior pentru că oricât de mult mă duce capul
nu ma duce suficient inima
și-n t0 când toate curg
nu curg cum le zic eu să curgă și cum le calculez
și cum le gândește și bine le gândește anticipația mea
și mă descopăr in fiecare secundă când mă las să curg
bă
și nu-i bine.
răsuflu.
pe bune..
pe bune de tot.
nu vreau asta. stiu ca nu vreau asta. de ce alerg cu ochii inchisi dupa ea?
nu-i bine. nu-i atat rau ca nu-mi iese cat e rau ca...
mi-ar putea iesi.
nu,
rau e, de fapt, ca nici macar nu vreau sa-mi iasa
stii? ma chinui si lupt pentru o treaba pe care nici macar nu o vreau. si pierd.
optimismul din mine zice ca poate de-aia pierd,
pentru ca stiu ca nu o vreau
dar de ce ma las la suprafata?
nici macar nu-i simt ochii.
i-am privit, i-am atins, si nu simt nimic.
si cu cat ma gandesc mai mult
cu atat imi dau seama ca nu i-am simtit niciodata.
ca n-am simtit nicio pereche de ochi in viata mea.
nu stiu daca e normal, sa ti se-ntample sa-ti dai seama ca, de fapt, toata viata, tot ce ai facut, ai facut sa te simti important. fiecare relatie, fiecare prietenie, fiecare bere bauta si fiecare strangere de mana
nu au facut decat sa-ti adauge tie importanta.
daca nu m-as simti important facand ceva,
cred ca nu as mai face nimic.
poate de-acolo mi se trage si-nvarteala asta in cercuri din ce in ce mai ciudate
si faptu' ca, de-o parte sau de alta,
ajung mereu in acelasi punct.
mi-e teama sa marturisesc ca relatia pe care am purtat-o, in ochii mei, jumatate din viata a continuat doar pentru ca mereu m-am simtit eu important si am simtit ca-mi iese ceva. imi iese relatia. deci sunt bun. deci contez.
poate-o ar aiurea. banuiesc, sper, imi doresc s-o ard aiurea,
dar inainte de rasuflu,
s-ar putea ca totul sa fie doar pentru a-mi hrani propria vanitate.
poate tocmai de-aia incerc.
pentru ca-i e mereu foame.
si-atunci,
macar,
o fi de rau?
pentru ca de bine parca-i din ce in ce mai clar ca nu e.
si-ncep sa ma-ntreb
de ce-o fi.
si fiecare miscare a voastra,
ma deranjeaza doar daca imi reduce din importanta
si daca ma face pe mine
sa ma simt mai putin important,
sau ma face sa cred ca ma credeti voi mai putin important.
ci pana me'?
chiar asa 'oi fi eu?
si faptu' ca imi pun problema asta,
in esenta,
este doar ca sa gasesc un raspuns si sa devin eu mai bun.
si-apoi,
fiind mai bun,
sa devin mai important.
oare chiar merita vreo ceva pe lumea asta?
nuj, sunt in cadere libera dar poate-mi trece dupa examene.
ma oftic, ca eram pornit sa renunt la ea, dar mi-am dat seama ca atunci s-ar putea sa ma simt singur in vacanta de craciun, si-atunci mai bine sa tin toata treaba asta asa-n aer cum e.
mi-e teama ca simt tot mai putin.
of of,
sesiunea asta.
'bag picioarele, am vorbit cu aisel si n-am intrebat-o ce-ar face-o fericita.
oricum,
sper sa-mi treaca.
si cand ma fac mare
vreau sa devin fericit
si mic.
o fi de rau?
e doar pentru a-ți hrăni vanitatea, bă,
nici nu mai simt,
nici nu mai simt nimic. nici nu promit c-am simțit vreodată
știu că tot ce fac este să mă simt eu bine
să mă simt eu important
să mi se arate că sunt eu bun
că sunt eu mai bun.
e totul un complex de superioritate care supraviețuiește doar din nevoia de a ucide complexe de inferioritate
e... totul un fum. e un fum pe care-l trag să mă simt eu bine
să mă simt superior
să simt că, vezi tu, contez.
și-o gândesc frate și văd că nu-i bine
dar nu o gândesc mereu bă
nu o gândesc mereu
și-nebunesc
pentru că fac treburi fără să le gândesc și tot ce gândesc mă conduce la complexe de superioritate
și tot ce fac
mă face inferior,
bă,
inferior pentru că oricât de mult mă duce capul
nu ma duce suficient inima
și-n t0 când toate curg
nu curg cum le zic eu să curgă și cum le calculez
și cum le gândește și bine le gândește anticipația mea
și mă descopăr in fiecare secundă când mă las să curg
bă
și nu-i bine.
răsuflu.
pe bune..
pe bune de tot.
nu vreau asta. stiu ca nu vreau asta. de ce alerg cu ochii inchisi dupa ea?
nu-i bine. nu-i atat rau ca nu-mi iese cat e rau ca...
mi-ar putea iesi.
nu,
rau e, de fapt, ca nici macar nu vreau sa-mi iasa
stii? ma chinui si lupt pentru o treaba pe care nici macar nu o vreau. si pierd.
optimismul din mine zice ca poate de-aia pierd,
pentru ca stiu ca nu o vreau
dar de ce ma las la suprafata?
nici macar nu-i simt ochii.
i-am privit, i-am atins, si nu simt nimic.
si cu cat ma gandesc mai mult
cu atat imi dau seama ca nu i-am simtit niciodata.
ca n-am simtit nicio pereche de ochi in viata mea.
nu stiu daca e normal, sa ti se-ntample sa-ti dai seama ca, de fapt, toata viata, tot ce ai facut, ai facut sa te simti important. fiecare relatie, fiecare prietenie, fiecare bere bauta si fiecare strangere de mana
nu au facut decat sa-ti adauge tie importanta.
daca nu m-as simti important facand ceva,
cred ca nu as mai face nimic.
poate de-acolo mi se trage si-nvarteala asta in cercuri din ce in ce mai ciudate
si faptu' ca, de-o parte sau de alta,
ajung mereu in acelasi punct.
mi-e teama sa marturisesc ca relatia pe care am purtat-o, in ochii mei, jumatate din viata a continuat doar pentru ca mereu m-am simtit eu important si am simtit ca-mi iese ceva. imi iese relatia. deci sunt bun. deci contez.
poate-o ar aiurea. banuiesc, sper, imi doresc s-o ard aiurea,
dar inainte de rasuflu,
s-ar putea ca totul sa fie doar pentru a-mi hrani propria vanitate.
poate tocmai de-aia incerc.
pentru ca-i e mereu foame.
si-atunci,
macar,
o fi de rau?
pentru ca de bine parca-i din ce in ce mai clar ca nu e.
si-ncep sa ma-ntreb
de ce-o fi.
si fiecare miscare a voastra,
ma deranjeaza doar daca imi reduce din importanta
si daca ma face pe mine
sa ma simt mai putin important,
sau ma face sa cred ca ma credeti voi mai putin important.
ci pana me'?
chiar asa 'oi fi eu?
si faptu' ca imi pun problema asta,
in esenta,
este doar ca sa gasesc un raspuns si sa devin eu mai bun.
si-apoi,
fiind mai bun,
sa devin mai important.
oare chiar merita vreo ceva pe lumea asta?
nuj, sunt in cadere libera dar poate-mi trece dupa examene.
ma oftic, ca eram pornit sa renunt la ea, dar mi-am dat seama ca atunci s-ar putea sa ma simt singur in vacanta de craciun, si-atunci mai bine sa tin toata treaba asta asa-n aer cum e.
mi-e teama ca simt tot mai putin.
of of,
sesiunea asta.
'bag picioarele, am vorbit cu aisel si n-am intrebat-o ce-ar face-o fericita.
oricum,
sper sa-mi treaca.
si cand ma fac mare
vreau sa devin fericit
si mic.
o fi de rau?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu