-ca sa fie toata lumea fericita-
-cumva-
nu-mi vine să cred că am ratat momentul.
m-am întrebat de câteva ori cum ar fi
dacă toți ăia cărora le-am greșit s-ar răzbuna pe mine simultan.
karma te iubește și te-nvață.
știu că mă destabilizez la faza asta, dar iubesc din plin momentul.
pe bune, atâta dragoste, nu poate fi decât ceva universal.
dragoste
de câine.
nu, pe bune, în eternu-mi exercițiu de echilibru(fără intenție, chirilă) iubesc tot mai mult să iubesc. și tot ce mi-e teamă e să nu dau într-o supradoză, de dragul balanței.
deși, acum mă gândesc, poate balanța mea-i strâmbă, și, de fiecare dată când încerc să echilibrez cu dragoste, Universul realizează că balanța lui, cea dreaptă, e în dezechilibru, și mi-o echilibrează.
dincolo de aberații, cred că îl susțin pe Teodorescu și a lui idee că vorbim, într-adevăr, despre o pereche de pantofi, care poate ție nu ți se potrivesc, dar se potrivesc altora. în final, sper să fie bine. măcar ca să-mi echilibrez balanța.
și-apoi, Pandora, drăguța de ea, n-a avut intenții rele când a deschis cutiuța. și-s sigur că nici când a-nchis-o n-a vrut să facă rău nimănui.gândesc că, văzând ce iese din ea, a avut instinctul să închidă, doar ca să nu facă mai mult rău. totuși, speranța există.
dulcele subtil îmi este că speranța le echilibrează pe toate.
și-atunci, zic hai să căutăm cu toții
Cutia Pandorei.
*nu po's cred că am citit cartea aia acu' aproape 10 ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu