dubioșenii

când îmi las mintea s-o răznuie, în general pe la muncă, se duce spre hate.

pe etape:
începem pe hate, un hate grav grav grav și aparent iremediabil
continuă pe "bă, și totuși, îs și eu oameni, au motivele lor"
apoi, evită gândul prin distracții lejere. trăiască lolu'.
apoi devine relevantă. da, ceva îi ne-ok cu situația, aia care-i în strâns lanț cu hate-ul, și îi vin idei legate de cum să remedieze situația

ș-apoi,
dintr-odată,
hate intens.

intensintensintens. realzez că nu știu să înjur pe engleză, sau să reacționez suficient de agresiv, de exemplu
atât de intens încât mă gândesc la înjurături și formulări și context să le folosesc și cum data viitoare când îmi călcați coada vă calc capu'.
și rămân pe hate.
și acasă
și după ce mănânc

și mă extenuază.
cred că asta mă extenuează, poate chiar mai mult ca munca.


oare mi-o arde mintea aiurea că-s obosit?
sau că muncesc și n-am timp de ea?
sau chiar 'oi avea atâta hate în mine?


A, cică ..."the frozen highway stretchecd out before and behind them like a bad thought you can't escape". tocmai az'.

" And maybe what happened was that all the pure and good got raptured up while what remains is a populace gone all ugly and cankered at the seams. His brother not excepted, nor himself neither. For the pursuit of good is a constant labour, and he ain't always got the strenght in his heart".

Poate ca explicație.


Eu încăcred.