De-a doăşuna

 21 de la  Cristina  .
De reflectat la 1 pe zi si gasit o melodie care sa justifice.
Pentru mine.

1 verde
2 roşu
3 Eu
4 rece
5 a minţi
6 plăcut
7 altfel
8 a vrea
9 toamna
10 foc
11 vant
12 Ea

2 noaptea.De maine.

Lumea n-are nevoie de lovesici.
Lumea n-are nevoie de visatori pasivi
Nu are nevoie de umbrele unor idealisti
Nu-i trebuie aproape oameni buni
Sau aproape oameni cu care sa porti conversatii placute
Sau oameni aproape veseli
Aproape optimismul e o masca murdara a pesimismului
Aproape cum nu se poate mai departe de realism
Nu vrei sa fii semi-tu
Nu vrei sa faci semi-ceva
Nu regreti. Pur si simplu nu o faci
Esti nemultumit? Multumeste-te.
Nu-ti convine? Schimba.
Nu gandesti fara finalitate in actiune
Nu renunti la ceva daca nu stii ca e necesar sa o faci
Accepti ce ai facut
Accepti consecintele
Nu invoci ceva ce nu poti schimba
Inveti. Inveti din toate. inveti din tot.
Nu stai cu fata in pamant.
Nu te plangi
Nu te certi
Esti stapanul lumii tale
Esti visatorul realist.
Idealistul activ.
Esti cel care-ti materializeaza visele
Ala esti tu.
Aia faci tu.
Ai doar vise si saci de praf de stele
Iti ajung.
Fa-ti realitate.
Din idei,ambitii si actiuni
Viata nu sta dupa tine.
Alearga dupa ea.

esente

"sa inveti sa  dai drumul lucrurilor la care tii cel mai mult"
 ca sa-ti dai seama ca nu iti e frica sa pierzi nimic

nenorocirea aia de viata
 ii poti da drumul oricand
stii ca poti pierde orice
de ce te tempi?
de cine te temi?
cum de te temi?
cum iti permiti sa te te temi?
nu-ti e rusine sa te temi?
bagta-ti mintile in cap si ia o gura de realitate
nu ai decat de castigat.
viata e o padure si esti singur intre frunze
nu iti e frica sa nu rupi crengile copacilor cand mergi
o faci din plictiseala
o faci din necesitate
esti tu si viata
viata iti ofera si iti ia
las-o sa-ti ia.
da-i tu
ajut-o sa iti dea
ia-ti singur
fiecare zi e o poteca
fiecare om e un copac
ia tot din tot ce vezi si nu te opri
pentru ca nu e nimeni care vine sa te salveze
asa ca salveaza-te singur
invie
ridica-te
zboara.

Pretexte existentiale.

Mi-a trecut prin cap acum, la cateva saptamani dupa ce l-am lasat pe Rothfuss.

Ascultand se naste omul.
Cunoasterea-ncepe-n a sti.
Si ascult pentru c-am un nume
Si in speranta
de a fi.

Omului i se ofera posibilitatea de a sti.. I se da, i se arata.  I. Se. Vine de la sine, crescand incepi sa stii. Chiar senzatiile iti ofera informatii, informatii pe care, odata ce le primesti, stii. Cand stii nimic nu poate sa te contrazica.. Stii, stii ca stii si stii ca si ceilalti stiu. Daca si tu stii si altii stiu,  suntem toti o apa si-un pamant. Noi stim.Si apare intrebare "De ce ceea ce stii tu ar fi mai bun decat ceea ce stiu eu?" Si atunci nu te intereseaza ce stiu altii despre ceea ce stii si tu. Te intereseaza,pe de alta parte,ce stiu altii despre ceea ce nu stii tu. Si asta, insa, in conditiile in care te intereseaza, pentru ca e posibil sa stii ca nu te intereseaza. Si acumulezi date, multe, despre orice. O persoana iti spune ceva, stii acel lucru, persoana urmatoare care va incerca sa iti vorbeasca despre acel lucru va fi respinsa pentru ca deja stii. Exista si alte cazuri. Odata ce stii, cand cineva vrea sa vorbeasca cu tine tu accepti discutia, insa tot ce faci e sa iti sustii ideea, evident, pentru ca  tu stii. Indiferent de calitate argumentului, nimic nu te va clinti. De ce? Pentru ca atunci cand doua persoane discuta despre ceea ce stiu, are dreptate, intotdeauna, persoana I. Singular.

Intreband creste omul.
Viata incepe intelegand
Si intreb pentru ca stiu,
Si-n incercarea
de-a trai.

Omul trebuie sa accepte posibilitatea de a intelege. Trebuie,  sa ceara aceasta posibilitate, sa o caute, dar in primul rand sa o accepte. Intelegerea se intampla atunci cand ai doua idei care se contrazic una pe alta, iar tu nu poti sa negi verdicitatea niciuneia. Asadar, trebuie sa accepti o a doua idee, lucru care devine primul pas in drumul de la a sti la a intelege.
A intelege este a constientiza ca nimic din ceea ce stii nu este sigur si ca exista undeva in lume cateva idei care pot, bineinteles, cu aprobarea ta, sa iti demonstreze opusul a fiecarei certitudini pe care o ai.
Intelegerea inseamna nevoia de a contrazice o axioma si placerea de a vedea acul de absolut in carul cu absurd.
Baza societatii ar trebui sa fie, intr-o lume ideala, intelegerea. Cererea de cunostinte  avand ca scop final intelegerea absoluta. Intelegerea absoluta la nivel constient este o utopie, insa aceasta se petrece in subconstient.

Singura metoda pentru exprimarea absolutului devine coliziunea constientului cu subconstientul. Pentru aceasta insa trebuie parasit constientul, patruns in subconstient iar apoi fortata intoarcerea la constient.   Intervalul de timp dintre momentul in care traiesti in subconstient si cel cand revii cu picioarele pe pamant este momentul cand ideea atinge hartia. Este atunci cand acea pastila de intelegere absoluta se strecoara in pahar.
Pentru ca solutia obtinuta sa devina placuta este nevoie de timp. Timp in care compozitia se omogenizeaza.
Timpul dilueaza acea idee minuscula. Daca lichidul este prea mult, atunci se pierde gustul absolutului, daca este prea putin atunci gustul devine prea puternic,fiind greu de suportat sau chiar de acceptat. Precizia cu care se aproximeaza cantitatea de lichid necesara pentru a transforma esenta, precum si tipul lichidului, stau la baza actiunii de a numi.
A cunoaste este un joc de v-ati ascunselea cu absolutul. A numi este a-l gasi. A cunoaste numele unui lucru inseamna a avea putere deplina asupra lui. A numi un lucru este exercitarea acestei puteri.
Omul este incapabil de a numi.Omul se bazeaza pe a stii si pe a intelege. Certitudinea ii ofera siguranta, dar il limiteaza, fiind o bariera in intelegerea deplina.Si atunci renunta la a sti. Pentru a fi capabil sa numeasca, omul renunta la orice certitudine si refuza orice axioma.
Lipsa sigurantei este acceptarea haosului si contopirea cu el. Este, in final, refuzul fericirii.
Nu este placut. Nu este o intelegere echitabila.. Omul renunta la a sti totul pentru a accepta sa inteleaga putin in speranta ca, la un moment dat, va reusi sa numeasca o farama din ceea ce intelege.
Omul renunta la a fi om in speranta ca intr-o zi va putea numi. Isi refuza numele in speranta gasirii altor nume. Atunci cand omul numeste prima oara cu adevarat, este momentul cand numele lui se schimba, de fapt.


Scriind se inalta omul
Arta incepe-n a numi
Si scriu,pentru ca-nteleg
Si in speranta
de-a muri.

'bout pain

din "The Name of the Wind", de Patrick Rothfuss

"Perhaps the greatest faculty our minds possess is the ability to cope with the pain. Classic thinking teaches us the four doors of mind, which everyone moves through acording to their need.
First is the door of sleep. Sleep offers us a great retreat from the world and all its pain. Sleep marks passing time, giving us distance from the things that have hurt us. When a person is wounded they will often fall unconscious. Similarily, someone who hears traumatic news will often swoon or faint. This is the mind's way of protecting itself from pain by stepping through the first door.
Second is the door of forgetting. Some wounds are too deep to heal, or too deep top heal quickly. In addition, many memories are simply painful, and there is no healing to be done. The saying "time heals all wounds" is false. Time heals most wounds. The rest are hidden behind this door.
Third is the door of madness. There are times when the mind is dealt such a blow it hides itself in insanity. While this may not seem beneficial, it is. There are times when reality is nothing but pain, and to escape that pain the mind must leave reality behind.
Last is the door of death. The final resort. Nothing can hurt us after we are dead, or so we have been told."

Prin noi

O provocare lansată de Daniel Drăgan.

Prin noi

  Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă, zic unii. Dar cât de dimineaţă?Judecând după ora apelului, de pe la primele ceasuri ale zilei.

   Cu câteva ore în urmă eram convins că am avut cel mai straniu vis în noaptea ce-a trecut. Acum încep să cred că încă nu s-a terminat.

   Extenuat total, am adormit devreme, aşa că atunci când a sunat telefonul eram în una din cele mai plăcute faze ale somnului. S-a întâmplat la ora unu şi şaisprăzece minute. Simţeam o glumă proastă, număr necunoscut, noapte, circumstanţele îi erau favorabile, însă am răspuns.

    Înainte de a-mi drege glasul, aud de partea cealaltă o voce de bărbat: "Salut, Ian. Sunt Mihai Eminescu si ne cunoaştem dintre rânduri". Profitând de faptul ca am amuţit total, a continuat: " Aş vrea să-ţi ofer următoarele cinci minute pentru a-mi transmite un gând. Orice gând.".

   Pe loc mintea mi-a fost inundată de un flux multicolor de idei. Iniţial,acestea m-au întors la teoria glumei, însa momentul fiind de aşa natură am decis să las evenimentele să curgă.

   Şi totuşi, ce aş putea să-i spun? Ce i-aş spune? De ce ar vrea să-i spun tocmai eu? Cine sunt eu? Dinnou, de ce de la mine? Ce ar vrea să ştie? Despre ţară? Evoluţia limbii, a literaturii, a artei în general? Asta ar putea să-i spună mult mai bine alte persoane."Orice gând".  Atunci vrea un gând al meu. De la mine. Doar de la mine.

   Trei minute trecuseră  când, involuntar, am început să-i recit. "De ce îi recit?" a fost întrebarea pe care mi-am pus-o cu ultimă urmă de minte conştientă, însă am realizat curând că dacă vrea într-adevăr ceva de la mine, este cea mai bună alegere. A-i transmite ceva scris de mine este ceva ce aş putea să-i transmit doar eu. Un gând, unul doar al meu.

 Când am terminat, de partea cealaltă am auzit titlul poeziei.

-Dar... dar... tu eşti mort, am spus, înainte de a reuşi să-mi cântăresc cuvintele.

-Nu. Trăiesc. Prin voi.

   Când am înţeles răspunsul convorbirea era deja încheiată. Imediat după aceasta am căzut înapoi intr-un somn adânc si fără vise.

    Astăzi  m-am uitat la lista apelurilor. După un moment de confuzie, intamplarea mi-a revenit in minte , urmata îndeaproape de o revelaţie. Recitasem "Moarte de 76",  la ora 1 şi 16 minute. Nu, nu la 1 şi 16, la ora 0 şi 76 de minute.

   Ştia deja ce o să-i spun, şi creaţia, o cunoştea, însă a vrut să mă audă recitând. Nu căuta un răspuns, căuta dovada propriei existenţe.

Vise

Nu visuri.


Rar imi amintesc, dar merita.

Se face ca am de ales intre o serie de elemente. Si aleg verde. Aleg natura. Aleg o creanga de copac.
Apoi, ajung intr-o camera unde, aparent, oamenii se lupta folosind elementul ales. Cu creanga mea pierd lupta impotriva altei persoane, cu acelasi element.
O iau de la inceput. aleg alt element, de data asta iau focul. Rosu.
Inca de la inceput inving pe cineva care avea o creanga, apoi inving apa. In final ajung fata in fata cu o persoana care are tot foc, un foc similar, identic in ochii mei, cu ce am eu. Dar focul meu e mai puternic.



Toata ziua nu am stiut ca am visat. Acum, brusc, mi-am amintit tot visul. Comicariile vietii. Parca si simt cum ma prinde de guler si-mi zice: "Foloseste-ti focul, pentru ca va arde orice va iesi in cale. Si chiar in fata focului, focul tau e mai puternic."

Sau parca doar am visat. E totusi destul ca sa mentina amuzamentul.