decojeală

trebuie regandit.


mi-i greu,
mi-i teribil de greu, da' trebuie regandit si reamintit.
trebuie reamintit si rezolvat, si trebuie spulberate cateva randuri de iluzii din trecut.
am inceput sa patrund incet in iluzia imperfectiunii absolute, si realizez ca unele chestii, oricum o pui, trebuie sa fi fost ceea ce pareau.
in complexitatea lor, totusi, trebuie realizat ca a fost de bine,
in timp ce era si de rau. raul invizibil si nu suficient de subinteles.

pe bune ca mi-i teribil de greu.
cu cat penetrez mai mult primul rand de iluzii, cu atat mi se rostogolesc in cap alte iluzii si incep sa cred ca mintea mi sa-nchis absolut,
in doua randuri:
unul perfect,
unul imperfect.


ultima noapte. dragostea ca o succesiune de autosugestii.

mai clar ca pana acum.


mintea mi s-a ascuns sub astea 2 straturi,
si-a asuns ascunzisul sub un alt strat.


aproape ca nu pot sa cred ca am fost invins de propriul mecanism de auto-aparare.


nu a fost rau, si si acum e bine, dar nu-s sigur ca vreau sa ma confrunt cu asta, in timp ce sunt din ce in ce mai sigur ca trebuie.

trebuie luat timp.
trebuie gandit.
 

hai,
că poți.


aproape o cutie mare de tic-tac intr-o seara.
o fi un semn?

o fi un semn rau?

uneori ma-ntreb de ce mai scriu una-alta aici

alteori ascult melodia asta.


asta-i viata. uneori faci chestii.

daca-l sterg pe vre-unu' de la prieteni castiga. chiar daca nu mai e nicio lupta. chiar daca s-a cicatrizat de mult si n-ar trebui sa mai am reflexu' asta.



am sunat la psihologu' scolii.
nu  mi-a raspuns.
am luat-o ca pe un semn.
gen man up, stop being such a little bitch si pune mana si-ti rezolva problemele

alternativ, evit ideea, pentru ca stiu ca daca nici asta nu mai merge atunci chiar is in aer.



problema-i ca vreau sa vorbesc cu oameni care gandesc inafara cutiei generale
dar pentru asta trebuie sa ies din cutia mea sociala
si nu-s sigur ca am chef.


"Luati un cerc.
Mangaiati-l.
Va deveni vicios."


am impresia ca cu oricine vorbesc nu ma asculta.


am impresia ca am solutiile, dar n-am cui sa i le spun.

am impresia, ca n-am avut niciodata. cand mi s-a parut ca am, mi s-a parut. traiesc din scurgeri de informatii. din ganduri pe care le impartasesc in momentul nepotrivit cu persoana nepotrivita, dar pentru ca le spun le pot aplica.


complexele de superioritate ma ataca grav.

e 2 noaptea. in 28 de ore mi-s la munca.

am vazut 2 dintre cele mai misto meciuri si le-am ras si zambit, asa ca m-am lungit cu temele pana acum ca sa realizez ca am impresia ca numa' eu contez pe lumea asta

ci, si anume, paname'?


 daca-i sterg pe vreunu' ea castiga
dar
daca nu, nu pierd,
dar nu castig niciodata.


si cred ca nu-i caz particular. cand poti sa pierzi, si sa-ti vezi de viata ta,
sau sa continui, fara sa ai vreo sansa sa castigi.



momentan mi-s capos.
 sunt ferm convins ca o sa-mi treaca. sunt ferm convins ca o sa accept sa pierd aici.

pacat, ba
pacat.


sper sa va merite.

Ballad of the Mighty I

(pe replay la fredonici. brut.)


trebuie dat context.

am reinceput zilele astea sa povestesc cu Kvothe. Kvothe care mi-a ramas pana acum unul din cei mai buni prieteni, si mi-i drag.

Kvothe m-a invatat despre mecanisme de auto-aparare ale mintii. Bag mana-n foc ca l-am citat in trecut, ori pe blog ori printr-o uscățenie de status printre facebocuri. Zicea despre auto-aparare in fata socurilor grave, cum corpu' initial se foloseste de somn (eventual via lesin), apoi isi lasa timp, incercand sa cicatrizeze, apoi, daca realitatea e doar o durere constanta, innebuneste. Evitand realitatea, evita durerea. In final, nereusind sa scape, moare.

Lanre, cand Lyra a murit, a facut un targ prost incercand s-o aduca inapoi si si-a vandut moartea, devenind H. H.... h. Heliax! Ceea ce a facut, n-a facut din nebunie, spune insasi Salitos, care le vede pe toate si stie numele a toate, care nu vede urma de nebunie in spatele ochilor lui. Tragedia a fost prea mare, iar viata i-a luat orice mijloc de auto aparare.

Mi-e mila de Heliax. Nu atat pentru ce-a patit, ci pentru ca nici timpul oferit de nemurire nu i-a vindecat ranile facute de moartea Lyrai.



a fost si urma aia de poza, care mi-a invartit putin acele-n directii frustrante,
si a fost eizăl, zicand azi un "da :)" oarecare care mi-a sunat familiar.

si-au fost 2 zile de munca, si o seara de statistica, care mi-au obosit mintea si corpul
si-a fost faptu' ca de 2 zile imi vine sa va bat pe toti.


ce-a fost a fost, dar ce e nu-i rau deloc.
treaba-i asa:
imi place de Charlotte.

ba nu, asta-i alta idee.

treaba-i asa . cand mi s-a confirmat o treaba mult prea iesita din context, mintea mi-a luat-o razna.
in momentul ala, treaba aia era lucrul de care eram cel mai sigur,

posibil si pentru ca-mi doream sa fie asa,
posibil si pentru ca era, de fapt, singura-mi scapare,
posibil pentur ca daca nu era asa, aveam nevoie de altceva,

dar era lucrul de care eram cel mai sigur, si-a fost bine. treaba-i ca, pentru a putea crede treaba asta, a trebuit sa nu cred altele. gen dragoste, speranta, urme de bunatate si poate chiar urme de compatibilitate.

gen, a trebuit sa cred ca tot ce am crezut in ultima perioada lunga de timp a fost fals.
fiecare amintire
fiecare sentiment
paname', fiecare privire si fiecare covnersatie. fiecare cuvant.

fiecare greseala a mea, din care eram pregatit sa invat.

nu cred ca e condamnabil. intr-un fel sau altul, mintea mi-a supravietuit binisor, cu mici, si subliniez, mici atacuri interogative la 1 singular, dar s-ar putea sa fi venit momentu' sa ma intorc la momentele alea.
o trecu' juma' de an. o frumusete de juma' de an. nu cred ca-i atat de groasa incat sa fie nevoie de mai mult.



inca fac greselile pe care le faceam atunci, intr-un fel sau altul.
inca ma enervez cel mai tare pe persoanele cele mai apropiate si inca-s jeg gros din cuvinte, uneori chiar cand nu e cazul.
inca-mi caut scuze-n luna plina, excese de munca, stresuri de la scoala sau chiar, in adancuri, probleme la 0 singular.


da' mi-i drag, wăi. m-i drag. mi-i drag sa-mi amintesc ca, cu sau fara substraturi si subintelesuri pe care nu le-am inteles prea mult timp, a fost o vreme cand chiar am incercat activ. nu cred c-a avut rost sa incerc, sau c-am avut vreodata vre-un adevarat scop maret sau macar vre-un plan, dar am incercat, si, 'mi-as picioarele, as incerca iar dac-as fi pus in fata situatiei.

nu pentru ca-s defect
sau pentru ca nu-nvat din trecut,
dar pen'ca nu cred c-a fost o greseala.

ma bucur, sincer, mai mult ca in majoritatea momentelor trecute, c-a fost si ca s-a terminat. si-o sa-mi reamintesc si sa bag la cap, si sa nu mai am incredere (asa nefondat) si sa nu mai zic te iubesc(asa repede).

intr-un fel sau altul, si uneori in toate felurile, la mine nu-i rau. sper sa fie bine si la voi. si la voi doi, si la voi toti. si n-am incredere ca n-am dreptate, dar am incerede ca oricum ar fi, poa' sa fie bine.


sii da. e perioada aia aiurea din an cand florile miros tot mai frumos.

cu Charlotte n-am mai vorbit de vre-un an, si cand am vorbit a fost 5(10?) minute la unu' din cele mai plictisitoare seminare din lume. De-atunci am vazut-o la ocazie si n-am bagat-o in seama cand am avut ocazia. la tutorialu' cu care (se pare ca) sunt cu ea sunt si cu eizăl, ceea ce imi reduce activitatea sociala externa, si, pe bune, toate florile miros oricum frumos, da' parca de ea-mi place cel mai mult.

 fara motive intemeiate.


si de fiecare data cand imi amintesc c-am nevoie de ajutor imi dau seama ca nu-i momentu' potrivit. nici nu stiu exact cum sa fac rost de ajutor, si nici nu imi foarte-promit ca este adevarata nevoia de ajutor.


pana una alta, pietricel:



dar, mai ales, noel.

știu că mă aproape-repet

da' totuși, cpnm'-i cu primavara asta?

îndrăgosteli o dată pe oră,
primul scurt-circuit total al minții
nopți de coșmar.



nu mai știu. simt c-o ard aiurea pe lângă stil.



și tragem de întâmplări să le facem amintiri.

și duminică dimineața e lumină când merg la muncă.



atâta haos că nici haotic nu-mi iese.


școală, bă.

semne de exclamare sub semnul intrebarii

nu promit ca-i mai bine,
dar e altfel.


e cumva,  simt ca multe din treburile pe care le am le am pentru ca n-am pus dunga aia deasupra punctului, si asta mi-a facut viata mai
usoara.


frumoasa? buna? nu stiu.

de fapt, nici usoara nu sunt sigur.


treaba-i ca in ultimul timp am inceput sa-mi insist pe parerile personale.

am inceput sa insist in sensul ca, atunci cand stiu ca am dreptate, bombardez grav cu argumentele, fara sa-mi pese asa tare ca asta ar putea duce conversatia intr-un punct in care sunt neplacut.

nu neplacut pentru ca n-am dreptate. e de subliniat ca vorbesc despre chestii foarte situationale cand deseori as fi lasat-o moale, de dragul persoanei a doua. neplacut pentru ca n-o las moale. si-apoi, oare chiar vreau sa fiu placut pentru c-o las moale?

nu stiu.
nu promit ca nu.
nu garantez ca da.




cam des cu mortii mamelor, totusi. cam multi nervi, cam multe frustrari. interioare, si, mai nou, exterioare

ce fac cu lolu'?
ce fac cu tigara?

am visat ca imi gasise cineva blogu' pe google.


ce fac daca-mi gaseste cineva blogu'?

mai rau.

ce fac daca ma gaseste cineva?






peace and love. much?

judecam lumea dupa principiile noastre

d-aia zicem ce-i drept
si ce nu-i drept
si ce-i corect
si cine ce drepturi are.


si d-aia, in final, toti sunt prosti,

nimeni nu se conformeaza


in numele fericirii, nici macar noi.

d-aia si cand ne judecam pe noi,
in momentele de sinceritate,
iesim prosti.

pentru ca judecam lumea dupa  principiile noastre

scurgeri

cre'ca am nevoie de niste obiceiuri bune. pana si noel gallagher se trezeste la 8:15.



imi tin respiratia de fiecare data cand ma uit pe student portal la exam results. inca n-au aparut. tic tac, m-as opri. tic tac, n-am cum.



am momente cand realizez ca, inconstient, evit sa ma uit in oglinda. o fi forta de reactie la fazele de acu' cateva luni cand simteam ca prea profit de orice ocazie sa ma uit in oglinda?



cand trec p-aici imi amintesc de unu' si de altu'. daca sunt in razboi cu vreo cineva, l-a castigat, sper, fara ca eu sa-l pierd. pacat. cumva.



e placut sa mai schimb o vorba cu unu'-altu'. incerc(incep?) sa le suport sunetele, cu toate ca-s obositoare. oare asta-nseamna ca n-oi mai fi atat de obosit? pen'ca asta ar fi de bine.



daca Dumnezeu e-n dragoste, iar omul e o fiinta sociala, iar eu am trasaturi (usor, pls?) anti-sociale, dar sunt om, inseamna ca-s plin de Dumnezei de toate culorile.



nu pot trai în now and here. nu-ncap in momentul asta, cred ca asta mi-e problema, mintea mea, plina de aberatii cum este, nu-ncape in momentul asta, si d-aia ma transporta constant.




pana mea.
contabil?

oare chiar am ajuns sa ma gandesc serios la asta?

oare chiar a ajuns sa mi se para ca limitele sunt singura chestie care ma pot nelimita?






infinit. mi-e dor sa infinit.

dar
dardardardar

daca, de fapt, in momentul ala, fiind cald afara iar eu fiind incins si chitara fiind usor rece, si a batut un vant rece, si am ridicat ochii de jos, unde era intuneric, spre mai sus, unde era putin mai lumina, iar tot tot tot ce s-a schimbat in jumtatea aia de secunda m-a facut sa mi se opreasca respiratia pentru jumatatea aia de secunda si sa mi se para mie ca ma simt infinit.


daca, de fapt, infinitul asta, a fost doar o aparenta, de care am tras pentru ca aveam nevoie sa stiu ca pot fi infinit.


daca, de fapt, am stiut mereu ca nu voi fi niciodata omu' cu chitara, nu voi fi niciodata mereu impreuna cu aida iar oamenii din jur nu-mi vor fi niciodata suficienti sa ma simt infinit.


daca intram in astea? daca demontam ideea ca am fost infinit atunci?

daca, intram si mai adanc, si demontam ideea ca in "ultimul autobuz", chiar n-am jucat atat de bine cat mi s-a spus si cat mi s-a parut, iar lacrimile alea 2 pe care le-am vazut si cei x oameni care s-au ridicat in picioare au facut-o din politate?


daca nici poezia nu m-a prins niciodata, si, nici daca nu m-ar fi taiat Paun in a 5a n-as fi ajuns nicaieri la  fel cum nici ce scriam in liceu nu era nimic special.


daca,
de fapt,
tot ce-am facut vreodata si mi s-a parut important,
a fost important doar pentru ca asa mi s-a parut mie.


atunci demontam toate chestiile pe care mi-am montat viata
atunci realizez ca, de fapt, mediocritatea e ceva mult mai sus
88% din studentii unui liceu care au fost intrebati cat de bine considera ca arata au zis ca sunt better than average looking.

nici cu perseverenta, de fapt, nu m-am incantat prea mult

de fapt, imi place sa fac un singur lucru mic, si sa-l fac in multe feluri pana gasesc cum se face, iar apoi sa ma limitez la lucrul ala.

sa fim seriosi, partea mea preferata din toate cartile, de orice fel ar fi, e aia-n care personajul e copil-adolescent, pentru ca vreau sa vad cum ar fi trebuit facute treburile, si le fac, impreuna cu toate personajele, iar si iar si iar.



poate-ar fi bine sa nu-mi demontez total viata,
da' parca cu cat mai gandesc mai mult cu atat ma simt mai lower than average.



asta in urma unui interviu foarte misto cu noel gallagher, care, de fapt, formuleaza destul de misto unele idei pe care le traiesc si eu, neformulate.



ci paname' fac ?