decojeală

trebuie regandit.


mi-i greu,
mi-i teribil de greu, da' trebuie regandit si reamintit.
trebuie reamintit si rezolvat, si trebuie spulberate cateva randuri de iluzii din trecut.
am inceput sa patrund incet in iluzia imperfectiunii absolute, si realizez ca unele chestii, oricum o pui, trebuie sa fi fost ceea ce pareau.
in complexitatea lor, totusi, trebuie realizat ca a fost de bine,
in timp ce era si de rau. raul invizibil si nu suficient de subinteles.

pe bune ca mi-i teribil de greu.
cu cat penetrez mai mult primul rand de iluzii, cu atat mi se rostogolesc in cap alte iluzii si incep sa cred ca mintea mi sa-nchis absolut,
in doua randuri:
unul perfect,
unul imperfect.


ultima noapte. dragostea ca o succesiune de autosugestii.

mai clar ca pana acum.


mintea mi s-a ascuns sub astea 2 straturi,
si-a asuns ascunzisul sub un alt strat.


aproape ca nu pot sa cred ca am fost invins de propriul mecanism de auto-aparare.


nu a fost rau, si si acum e bine, dar nu-s sigur ca vreau sa ma confrunt cu asta, in timp ce sunt din ce in ce mai sigur ca trebuie.

trebuie luat timp.
trebuie gandit.
 

hai,
că poți.


aproape o cutie mare de tic-tac intr-o seara.
o fi un semn?

o fi un semn rau?