Prin postarea de mai-nainte mi-am demonstrat ca si eu pot. Ba mai mult, am recunoscut ca sunt fals atunci cand e nevoie.
Oricum,incetisor incetisor imi dau seama ca tot ce-am cautat eu sunt niste legende urbane. Ii cauti, ti se pare ca-i vezi, alergi dupa ei, te apropii, aproape-i atingi si bati la poarta Raiului. Dar nu raspunde nimeni. deschizi ochii si-ti dai seama ca ai alergat dupa ceva ce nu mai exista de mult, iti dai o palma sa-ti revii si pana sa apuci s-o dai pe a doua iar ti se pare ca vezi ce cauti si ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic incepi iar s-alergi dupa fluturele ala colorat, pe care n-o sa-l prinzi niciodata, dar nici nu te vei opri. Si senzatia se repeta, aproape-l atingi, il atingi. Da! L-ai atins! ai prins fluturele, dar cand il atingi el nu mai poate zbura si cade si il zdrobesti. Visul e iar pierdut. Cand nu mai ai visul constientizezi realitatea. Iti dai seama incet incet ca toata culoarea vietii statea in visul ala, si ca visul e singurul lucru colorat. Si totusi nu te poti opri.incerci sa gasesti culoarea, vrei culoarea, nu poti trai fara ea. Si cand vezi in sfarsit culori aproape ca ti-e frica sa pornesti iar dupa ele. Dar nu te lasi. Nu poti renunta, TU nu poti renunta. Te ridici scuturandu-te de praf si incepi sa alergi. Te impiedici. Cazi. Simti mirosul prafului in nari si asta te face sa vrei mai mult sa ajungi ACOLO. Te proptesti in pumni si incepi sa te ridici. Singurul vis pe care-l ai acum este sa te ridici. Si incerci, si cu lacrimi in ochi te eliberezi. Si esti iar in picioare. Si-ti dai seama ca nu e destul. Esti stapan pe tine, poti sa alergi iar. Arunci o privire timida in spate si vezi de unde vii. Vezi negru in spate si in jurul tau gri si alb. E mai bine. Dar nu e destul. Niciodata nu e destul. Iti amintesti de culori. Culorile care te-au ajutat sa iesi din negru. Culorile alea sunt undeva acolo. Dar tu? Constientizezi ca esti si tu o culoare. Te uiti si te simti bine. Esti viata in toata moartea din jurul tau. Si pornesti acum mai sigur ca oricand. Daca tu esti o culoare atunci cu siguranta exista alte culori. Incepi iar sa mergi, calculand fiecare pas pentru a nu cadea dinnou. Le vezi. vezi iar culorile. Nimic din ce ai gandit pana acum nu te mai intereseaza. Nu iti mai pasa daca o sa cazi, iti pasa doar de ele. Si incepi sa alergi, simtind cum negura din spate nu te lasa, si nu te mai uiti, nu te mai uiti in spate,nu te mai uiti in jur, te uiti la culori, nu-ti misti privirea pentru ca stii ca atunci ele vor disparea. Si te apropii. Te apropii mai tare, si mai tare si simti energia lor, si ...Si cazi.
Esti la pamant si de frica realitatii nici nu mai deschizi ochii. Simti totusi ceva diferit. Nu mai e mirosul prafului. Narile-ti sunt infundate de altceva. E un miros...verde."Verde?!".Deschizi brusc ochii si te uiti in jur. Esti orbit de culori. Da, culori. Ai alergat atat de mult ca in final sa ajungi intre ....culori. Te ridici, mirosi natura din jurul tau, savurezi fiecare sunet si incerci sa nu ratezi nimic. Totul a meritat.
Dar...ei? Ei chiar nu vad? Chiar nu simt tot ce-i inconjoara? Privesti cum siluetele din jur trec nepasatoare, fara sentiment, infasurate intr-un voal de fum gri. Ei... chiar nu vad?
Ramai pe loc pentru o clipa si apoi continui sa mergi. Te uiti in jur, incerci sa le spui ca in jurul lor totul e culoare si viata insa ei... parca trec prin tine. Trist, ramai doar tu cu natura. In gandul tau aproape ca incepi sa negi culoarea din jurul tau. Si fiecare culoare pe care o negi dispare. Si odata cu ea mai dispare un strat de fum de pe siluetele din jur. Incep sa te vada. Incep sa-ti vorbeasca. Atunci... asta e solutia? Sa negi existenta culorilor ca sa nu fii singur in mijlocul siluetelor? "NU!". Si brusc toate culorile-si revin,si odata cu ele si fumul. Dinnou esti singur. Dar este culoare. Esti singur, dar esti singur intr-un paradis. Gustand din tot ce ai in jur inaintezi,inaintezi si ajungi pe marginea unei prapastii. Te uiti de partea cealalta si vezi siluete care vad culori si se bucura de culori. Ramai nemiscat rezistand tentatiei de a sari. Strigi spre ele,dar distanta e prea mare. Te asezi pe margine si le privesti. Te ridici si iti dai seama. Nu e destul.Cu tot ce ai nu e destul. Pornesti si incet incet si cauti. Cauti siluetele care vad culori. Si cand iti pierzi speranta revii pe stanca de la marginea prapastiei si privesti, si speranta-ti revine,si pornesti la drum in cautarea unor siluete care pot pretui ce au in jur.
Si ma intreb,oare chiar mai exista oameni care sa vada culorile?
Eu inca sper ca versurile lui Vali Sterian mai sunt valabile.
"Aici la noi ,pe acest pamant,
Oameni buni au fost, oameni buni mai sunt"
Defineste "oameni buni".
Oricum,incetisor incetisor imi dau seama ca tot ce-am cautat eu sunt niste legende urbane. Ii cauti, ti se pare ca-i vezi, alergi dupa ei, te apropii, aproape-i atingi si bati la poarta Raiului. Dar nu raspunde nimeni. deschizi ochii si-ti dai seama ca ai alergat dupa ceva ce nu mai exista de mult, iti dai o palma sa-ti revii si pana sa apuci s-o dai pe a doua iar ti se pare ca vezi ce cauti si ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic incepi iar s-alergi dupa fluturele ala colorat, pe care n-o sa-l prinzi niciodata, dar nici nu te vei opri. Si senzatia se repeta, aproape-l atingi, il atingi. Da! L-ai atins! ai prins fluturele, dar cand il atingi el nu mai poate zbura si cade si il zdrobesti. Visul e iar pierdut. Cand nu mai ai visul constientizezi realitatea. Iti dai seama incet incet ca toata culoarea vietii statea in visul ala, si ca visul e singurul lucru colorat. Si totusi nu te poti opri.incerci sa gasesti culoarea, vrei culoarea, nu poti trai fara ea. Si cand vezi in sfarsit culori aproape ca ti-e frica sa pornesti iar dupa ele. Dar nu te lasi. Nu poti renunta, TU nu poti renunta. Te ridici scuturandu-te de praf si incepi sa alergi. Te impiedici. Cazi. Simti mirosul prafului in nari si asta te face sa vrei mai mult sa ajungi ACOLO. Te proptesti in pumni si incepi sa te ridici. Singurul vis pe care-l ai acum este sa te ridici. Si incerci, si cu lacrimi in ochi te eliberezi. Si esti iar in picioare. Si-ti dai seama ca nu e destul. Esti stapan pe tine, poti sa alergi iar. Arunci o privire timida in spate si vezi de unde vii. Vezi negru in spate si in jurul tau gri si alb. E mai bine. Dar nu e destul. Niciodata nu e destul. Iti amintesti de culori. Culorile care te-au ajutat sa iesi din negru. Culorile alea sunt undeva acolo. Dar tu? Constientizezi ca esti si tu o culoare. Te uiti si te simti bine. Esti viata in toata moartea din jurul tau. Si pornesti acum mai sigur ca oricand. Daca tu esti o culoare atunci cu siguranta exista alte culori. Incepi iar sa mergi, calculand fiecare pas pentru a nu cadea dinnou. Le vezi. vezi iar culorile. Nimic din ce ai gandit pana acum nu te mai intereseaza. Nu iti mai pasa daca o sa cazi, iti pasa doar de ele. Si incepi sa alergi, simtind cum negura din spate nu te lasa, si nu te mai uiti, nu te mai uiti in spate,nu te mai uiti in jur, te uiti la culori, nu-ti misti privirea pentru ca stii ca atunci ele vor disparea. Si te apropii. Te apropii mai tare, si mai tare si simti energia lor, si ...Si cazi.
Esti la pamant si de frica realitatii nici nu mai deschizi ochii. Simti totusi ceva diferit. Nu mai e mirosul prafului. Narile-ti sunt infundate de altceva. E un miros...verde."Verde?!".Deschizi brusc ochii si te uiti in jur. Esti orbit de culori. Da, culori. Ai alergat atat de mult ca in final sa ajungi intre ....culori. Te ridici, mirosi natura din jurul tau, savurezi fiecare sunet si incerci sa nu ratezi nimic. Totul a meritat.
Dar...ei? Ei chiar nu vad? Chiar nu simt tot ce-i inconjoara? Privesti cum siluetele din jur trec nepasatoare, fara sentiment, infasurate intr-un voal de fum gri. Ei... chiar nu vad?
Ramai pe loc pentru o clipa si apoi continui sa mergi. Te uiti in jur, incerci sa le spui ca in jurul lor totul e culoare si viata insa ei... parca trec prin tine. Trist, ramai doar tu cu natura. In gandul tau aproape ca incepi sa negi culoarea din jurul tau. Si fiecare culoare pe care o negi dispare. Si odata cu ea mai dispare un strat de fum de pe siluetele din jur. Incep sa te vada. Incep sa-ti vorbeasca. Atunci... asta e solutia? Sa negi existenta culorilor ca sa nu fii singur in mijlocul siluetelor? "NU!". Si brusc toate culorile-si revin,si odata cu ele si fumul. Dinnou esti singur. Dar este culoare. Esti singur, dar esti singur intr-un paradis. Gustand din tot ce ai in jur inaintezi,inaintezi si ajungi pe marginea unei prapastii. Te uiti de partea cealalta si vezi siluete care vad culori si se bucura de culori. Ramai nemiscat rezistand tentatiei de a sari. Strigi spre ele,dar distanta e prea mare. Te asezi pe margine si le privesti. Te ridici si iti dai seama. Nu e destul.Cu tot ce ai nu e destul. Pornesti si incet incet si cauti. Cauti siluetele care vad culori. Si cand iti pierzi speranta revii pe stanca de la marginea prapastiei si privesti, si speranta-ti revine,si pornesti la drum in cautarea unor siluete care pot pretui ce au in jur.
Si ma intreb,oare chiar mai exista oameni care sa vada culorile?
Eu inca sper ca versurile lui Vali Sterian mai sunt valabile.
"Aici la noi ,pe acest pamant,
Oameni buni au fost, oameni buni mai sunt"
Defineste "oameni buni".
frumoasa postare
RăspundețiȘtergereomul bun e ala care vede mai departe de el
concluzia mea : te pierzi in nuante !
nu m-am mai pierdut in nuante din toamna lu' '64. tre' s-o mai facem si p-asta.
RăspundețiȘtergere