Legende?
Legende-s pe toate gardurile. Legende vii , legende moarte, legende care se nasc, legende care mor, legende d-ale noastre, legende d-ale lor, dar poate cele mai marcante sunt legendele personale.
Nu stiu pe voi la ce va duce gandul cand vine vorba de legende personale, da' eu nu ma pot gandi decat la bunicul din partea mamei. Si chiar asa, cu toata lipsa mea de patriotism si sentimente fata de neamuri, persoana pe care-mi pare cel mai rau ca n-am prins-o in viata e omu' asta.
N-am stiut niciodata ce-i ala un bunic, de fapt. Nu cred ca ar fi gresit sa spun ca pentru mine bunicii in general sunt un fel de legenda, se mai duc unii "la bunici" si am auzit povestile altora, ale mele se cam opresc intre momentul cand bunicii devin motivul pentru care-i lumea plecata din oras si ala in care citesc pe cate-o carte veche numele de Baron Dumitru.
Tătuţul. Tuţi. Doar asa am auzit de el pentru ca doar cei din familie il aduc uneori in vorba, si atunci pentru a face o comparatie. Momentul cand cineva este comparat cu el deja capata o aura angelica. Poate cele mai de efect complimente pe care le-am primit se terminau cu "... exact ca Tuti.".
Atacand bibleoteca bunicii am aflat mai multe despre el. Omul nu a stat deloc degeaba si se pare ca nici n-a prea stat dupa nimeni. Schite de mobilier, desene, poezii, carti de agricultura, carti de apicultura . Ideea mea despre el ca un fel de super-om a fost accentuata de fiecare data cand cineva l-a adus in discutie, insa ca mai toate geniile, n-a apucat batranetea.
Ma gandesc acum, oare daca mi-ar putea vorbi, ce mi-ar spune? Oare ar fi bucuros ca are un nepot ca mine? Ar fi mandru? Cate am pierdut pentru ca n-am avut ocazia sa vorbesc cu el?Si apoi ajung iar in bibleoteca si il vad zambind din fotografiile alb-negru. Cred ca si lui ii pare rau ca n-a avut ocazia sa-mi vorbeasca. Cine stie? Poate o vorba de la el ar fi valorat mai mult decat toate revelatiile mele adolescentine.
Singurul caruia ii placea sa scrie dar in acelasi timp stia sa-si duca viata.Scria si plangea, radea si muncea. Oare ce mi-ar scrie mie? Oare ar rade de mine? Sper ca intr-o zi o sa ajung unde e el, pentru ca, chiar cu riscul de a vorbi despre necunoscute, daca raiul a fost creat pentru oameni, pentru oameni ca el a fost creat.
Legende-s pe toate gardurile. Legende vii , legende moarte, legende care se nasc, legende care mor, legende d-ale noastre, legende d-ale lor, dar poate cele mai marcante sunt legendele personale.
Nu stiu pe voi la ce va duce gandul cand vine vorba de legende personale, da' eu nu ma pot gandi decat la bunicul din partea mamei. Si chiar asa, cu toata lipsa mea de patriotism si sentimente fata de neamuri, persoana pe care-mi pare cel mai rau ca n-am prins-o in viata e omu' asta.
N-am stiut niciodata ce-i ala un bunic, de fapt. Nu cred ca ar fi gresit sa spun ca pentru mine bunicii in general sunt un fel de legenda, se mai duc unii "la bunici" si am auzit povestile altora, ale mele se cam opresc intre momentul cand bunicii devin motivul pentru care-i lumea plecata din oras si ala in care citesc pe cate-o carte veche numele de Baron Dumitru.
Tătuţul. Tuţi. Doar asa am auzit de el pentru ca doar cei din familie il aduc uneori in vorba, si atunci pentru a face o comparatie. Momentul cand cineva este comparat cu el deja capata o aura angelica. Poate cele mai de efect complimente pe care le-am primit se terminau cu "... exact ca Tuti.".
Atacand bibleoteca bunicii am aflat mai multe despre el. Omul nu a stat deloc degeaba si se pare ca nici n-a prea stat dupa nimeni. Schite de mobilier, desene, poezii, carti de agricultura, carti de apicultura . Ideea mea despre el ca un fel de super-om a fost accentuata de fiecare data cand cineva l-a adus in discutie, insa ca mai toate geniile, n-a apucat batranetea.
Ma gandesc acum, oare daca mi-ar putea vorbi, ce mi-ar spune? Oare ar fi bucuros ca are un nepot ca mine? Ar fi mandru? Cate am pierdut pentru ca n-am avut ocazia sa vorbesc cu el?Si apoi ajung iar in bibleoteca si il vad zambind din fotografiile alb-negru. Cred ca si lui ii pare rau ca n-a avut ocazia sa-mi vorbeasca. Cine stie? Poate o vorba de la el ar fi valorat mai mult decat toate revelatiile mele adolescentine.
Singurul caruia ii placea sa scrie dar in acelasi timp stia sa-si duca viata.Scria si plangea, radea si muncea. Oare ce mi-ar scrie mie? Oare ar rade de mine? Sper ca intr-o zi o sa ajung unde e el, pentru ca, chiar cu riscul de a vorbi despre necunoscute, daca raiul a fost creat pentru oameni, pentru oameni ca el a fost creat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu