S-ar putea ca totul sa tina de context, dar daca elimini inclinarea spre injuratura a intrebarilor totul capata un aer mai matur si mai folositor.
Ma gandeam, in timp ce calaream eroic vesnica-mi legatura intre agonie si extaz:
"...si-acum ce mortii ma-si fac?"
Simpla eliminare a mamei dumisale si a mortilor asociati duce intrebarea de la un strigat de disperare la intrebarea rationala la care chiar este nevoie de raspuns. Iar, surprinzator, cand o reformulezi iti dai seama ca raspunsul ala chiar exista, sau chiar poti sa-l faci sa existe, si s-ar putea chiar sa te intereseze.
M-am trezit usor indispus azi cand am fost intrebat "Si-az'noapte ce curu' mamicii tale ai facut?". Simpatic, totusi, daca as fi avut prezenta de spirit sa imi reformulez singur intrebarea, as fi putut, eventual, sa raspund, ce am facut noaptea trecuta. S-ar putea ca, inconstient, interlocutoru-mi chiar sa fi fost curios ce am facut noaptea trecuta, iar un raspuns adecvat sa fi evitat neintelegerile ce-au urmat.
Cumva se pare ca atunci cand elimini ducerile de val, incepi sa prinzi control asupra vietii.
Dar totusi e trist. Traim intr-o societate a nevoii de happy end si nu ne pasa de nimic altceva. De la carpe diem la yolo, pare-se ca lucrurile-s facute ca sa te simti bine dup-aia. Pana si betia o faci constient de consecinte, pentru ca, desi stii ca consecintele vor fi urate, uratenia lor pentru tine e ceva placut.
Insa totusi ne scapa. Traim intr-o societate a vanatorilor de happy ending dar totusi ne scapa. Singurele momente cand nu vanam finaluri fericite sunt momentele cand ne scapa, ne scapa tot sfarsitul din minte si carpe diem-aim si yolo-im involuntar si stricam trecutul, prezentul si viitorul secundei 1.
Apoi, trecutul, prezentul si viitorul sunt controlate de acelasi Eu. Eu, fiind in diferite faze este, din unghiul meu, o alta persoana. Ca sa pun putin povestea la punct o sa-l fac pe Eu din prezent manager. Eu cel prezent l-ar lovi pe Eu din trecut. Eu din prezent i-ar da pumni in gura lui Eu din trecut. La greu. Pentru ca Eu din trecut deseori e un bou iar Eu din prezent mereu se-ntreaba de ce mortii ma-si i-a dat lui Eu din trecut sa faca ce i-a dat sa faca. Si-am subliniat greseala. Eu din prezent, totusi, il are ca sef pe Eu din viitor, pentru ca si Eu sunt (ei, cei 3 Eu) vanatori de happy-ending. Problema-i ca Eu ca angajat e iresponsabil iar ca sef e dur si-i place sa bata cu pumnu-nmasa gura piept. Daca as fi fost Eu in locul meu acum - Daca as putea s-o iau de la inceput - Daca as fi avut si eu vre-un save game p-acolo - tare mult si bine-as fi facut. Si toate astea le face Eu in prezent, exercitandu-si obligatiile manageriale, in loc sa faca sarcinile pe care i le-a dat Eu din viitor, ca sa-mpuste finalul fericit.
A avea incredere in tine se reduce, in final, la a avea incredere in Tu. In toti 3. In primul rand, la a avea inceredere ca cel din trecut a avut motivele* lui pentru ce a facut, dar ca are si defecte si e bine sa i le spui ca sa le corecteze in prezentul imediat urmator. Apoi, la a face persoana prezenta o persoana de-ncredere. Trebuie constientizat ca Eu am o treaba de facut si ca as face bine ca persoana-mi din viitor sa fie mandra de mine. Ce ai tu de facut, fie sarcina cat de mica, devine ceva ce doar tu ai fost vreodata pus sa faci, din motive de context.
Lasa-ma s-o iau p-asta drept (iubesc expresiile traduse din engleza), cred ca trebuie descaltati multi oameni sa numeri pe degete persoanele care s-au dus azi sa cumpere paine, dar persoanele care s-au dus sa cumpere paine in timp ce joi au examen la mate, maine muncesc pe camp iar in seara asta au de purtat o discutie incomoda cu un verisor de gradul 3 ar putea sa fie mai putine. Si cu cat adaugam context cu atat ramai singuru' care a trebuit a cumpere paine.
Asadar, ce ai tu de facut e ceva ce doar tu ai de facut si doar tu poti face. Asa ca fa-o cum trebuie.
Si e treaba de incredere, in final, incredera-n persoana viitoare, care, cel putin la fel de competenta ca tine, se va descurca cu ce va avea de facut.
*odata cu maturitatea mentala, scuzele se transforma in explicatii, iar, in final, explicatiile devin motive.
Ma gandeam, in timp ce calaream eroic vesnica-mi legatura intre agonie si extaz:
"...si-acum ce mortii ma-si fac?"
Simpla eliminare a mamei dumisale si a mortilor asociati duce intrebarea de la un strigat de disperare la intrebarea rationala la care chiar este nevoie de raspuns. Iar, surprinzator, cand o reformulezi iti dai seama ca raspunsul ala chiar exista, sau chiar poti sa-l faci sa existe, si s-ar putea chiar sa te intereseze.
M-am trezit usor indispus azi cand am fost intrebat "Si-az'noapte ce curu' mamicii tale ai facut?". Simpatic, totusi, daca as fi avut prezenta de spirit sa imi reformulez singur intrebarea, as fi putut, eventual, sa raspund, ce am facut noaptea trecuta. S-ar putea ca, inconstient, interlocutoru-mi chiar sa fi fost curios ce am facut noaptea trecuta, iar un raspuns adecvat sa fi evitat neintelegerile ce-au urmat.
Cumva se pare ca atunci cand elimini ducerile de val, incepi sa prinzi control asupra vietii.
Dar totusi e trist. Traim intr-o societate a nevoii de happy end si nu ne pasa de nimic altceva. De la carpe diem la yolo, pare-se ca lucrurile-s facute ca sa te simti bine dup-aia. Pana si betia o faci constient de consecinte, pentru ca, desi stii ca consecintele vor fi urate, uratenia lor pentru tine e ceva placut.
Insa totusi ne scapa. Traim intr-o societate a vanatorilor de happy ending dar totusi ne scapa. Singurele momente cand nu vanam finaluri fericite sunt momentele cand ne scapa, ne scapa tot sfarsitul din minte si carpe diem-aim si yolo-im involuntar si stricam trecutul, prezentul si viitorul secundei 1.
Apoi, trecutul, prezentul si viitorul sunt controlate de acelasi Eu. Eu, fiind in diferite faze este, din unghiul meu, o alta persoana. Ca sa pun putin povestea la punct o sa-l fac pe Eu din prezent manager. Eu cel prezent l-ar lovi pe Eu din trecut. Eu din prezent i-ar da pumni in gura lui Eu din trecut. La greu. Pentru ca Eu din trecut deseori e un bou iar Eu din prezent mereu se-ntreaba de ce mortii ma-si i-a dat lui Eu din trecut sa faca ce i-a dat sa faca. Si-am subliniat greseala. Eu din prezent, totusi, il are ca sef pe Eu din viitor, pentru ca si Eu sunt (ei, cei 3 Eu) vanatori de happy-ending. Problema-i ca Eu ca angajat e iresponsabil iar ca sef e dur si-i place sa bata cu pumnu-n
A avea incredere in tine se reduce, in final, la a avea incredere in Tu. In toti 3. In primul rand, la a avea inceredere ca cel din trecut a avut motivele* lui pentru ce a facut, dar ca are si defecte si e bine sa i le spui ca sa le corecteze in prezentul imediat urmator. Apoi, la a face persoana prezenta o persoana de-ncredere. Trebuie constientizat ca Eu am o treaba de facut si ca as face bine ca persoana-mi din viitor sa fie mandra de mine. Ce ai tu de facut, fie sarcina cat de mica, devine ceva ce doar tu ai fost vreodata pus sa faci, din motive de context.
Lasa-ma s-o iau p-asta drept (iubesc expresiile traduse din engleza), cred ca trebuie descaltati multi oameni sa numeri pe degete persoanele care s-au dus azi sa cumpere paine, dar persoanele care s-au dus sa cumpere paine in timp ce joi au examen la mate, maine muncesc pe camp iar in seara asta au de purtat o discutie incomoda cu un verisor de gradul 3 ar putea sa fie mai putine. Si cu cat adaugam context cu atat ramai singuru' care a trebuit a cumpere paine.
Asadar, ce ai tu de facut e ceva ce doar tu ai de facut si doar tu poti face. Asa ca fa-o cum trebuie.
Si e treaba de incredere, in final, incredera-n persoana viitoare, care, cel putin la fel de competenta ca tine, se va descurca cu ce va avea de facut.
*odata cu maturitatea mentala, scuzele se transforma in explicatii, iar, in final, explicatiile devin motive.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu