sunt semi-beat si aproape exasperat si e 5 dimineata.
e 5 dimineata adica dupa ce-am adormit pe la 10,
si nu
mai
incap.
.
.
.
am avut o discutie despre un rand de discutii,
despre un rand de probleme,
despre un rand de definitii.
nu suport sa mi se zica ca ceea ce gandesc e prost,
accept ca ceea ce stiu e prost,
dar nu accept ca ceea ce gandesc e prost,
pentru ca nu accept ca ceea ce gandesti tu e prost.
nu accept sa se descurajeze
ganditul.
si nu pot bai, nu pot pentru ca asta-i problema, asta-i problema ne-mea, si problema pe care incerc sa evit s-o prind si problema care ma satura tot mai tare si mai tare si mai tare.
ideea ca, la radacina, chestiile sunt proaste.
tu esti prost,
ideea ta e proasta,
ce faci e prost,
ce gandesti e prost.
e gresit,
iar singura chestie corecta e aia pe care o fac eu.
si e un hate continuu.
bleh.
nici macar asta nu ma tine treaz.
nici nu stiu ce ma tine treaz.
am avut conversatii acide in contradictoriu cu una din putinele persoane care mai exista in viata mea, pe teme de definitii. iar definitia mea, si culmea, nu definitia aia care ma face antisocial, ci definitia aia care ma face sa va dau o sansa, e proasta.
definitia care mi-i draga, deschiderea, cautarea, cumva,
mortii ma-si.
cum sa mai cred in cineva daca mi se zice ca ce cred e prost?
pentru ca, intr-o radacina indepartata, intr-un comentariu prea acid ca sa-l spun, intr-un comentariu nu stiu cat de sincer,
si eu stau cu tine pentru ca desi,
nu pentru ca.
pentru ca desi,
pentru ca
.
.
.
pentru ca nu mai stau cu nimeni altcineva.
ci mortii ma-si?
cu natura asta umana. cand te simti atacat ataci si tu. nu te aperi atat cat ataci.
tragand linie, probabil singurul motiv pentru care am existat vreodata in aceeasi camera a fost pentru ca,
intr-un fel sau altul,
n-am avut cu cine altcineva.
ceea ce-i cool. e o dragoste toleranta, care iarta multe si indura multe.
singura treaba e ca, probabil, in viitorul apropiat, va trebui ca una din conditiile care-ar trebui indeplinite ca sa fim in aceeasi camera
e sa nu fim noi.
gresim sau nu gresim si suntem prosti sau nu suntem prosti, da' da-o-n ma-sa de treaba, daca diversitatea inseamna defect atunci...
atunci ma duc sa fiu divers singur.
e exasperant. e cumva exasperant, si a fost perioada examenelor, si este socul post-examen, dar e exasperant. banuiesc ca e exasperant de ambele parti.
nuj, nu e nimeni vinovat, si poate peste un rand de zile o sa se-ngroape si conversatiile astea,
dar cumva, dupa fiecare faza d-asta ma simt mai singur.
mai singur in capul meu, mai singur cu vocea aia care-mi vomita hate constant in cap.
cumva,
chestiile astea,
ii dau dreptate.
si nu vreaus sa aiba dreptate. nu vreau sa nu mai cred intr-o lume mai buna si nu vreau sa nu mai cred in altii. si pe bune ca si-n tine inca cred, atata ca m-am simtit atacat la niste idei care oricum sunt atacate din toate partile,
pe care oricum le atac si eu,
dar le iubesc mult.
mortii ma-si.
.
.
.
si,
defapt,
ce suntem noi?
tot o mana de naufragiati.
si sunt curios,
dupa atatea naufragieri.
inca sunt curios,
dupa atatea naufragieri.
e 5 jumate dimineata.
era o dimineata din liceu cu un iz usor poetic cand batea clopotul la biserica din centru si ma gandeam
"si ce daca, e 5 si jumatate?".
.
.
.
e 5 dimineata adica dupa ce-am adormit pe la 10,
si nu
mai
incap.
.
.
.
am avut o discutie despre un rand de discutii,
despre un rand de probleme,
despre un rand de definitii.
nu suport sa mi se zica ca ceea ce gandesc e prost,
accept ca ceea ce stiu e prost,
dar nu accept ca ceea ce gandesc e prost,
pentru ca nu accept ca ceea ce gandesti tu e prost.
nu accept sa se descurajeze
ganditul.
si nu pot bai, nu pot pentru ca asta-i problema, asta-i problema ne-mea, si problema pe care incerc sa evit s-o prind si problema care ma satura tot mai tare si mai tare si mai tare.
ideea ca, la radacina, chestiile sunt proaste.
tu esti prost,
ideea ta e proasta,
ce faci e prost,
ce gandesti e prost.
e gresit,
iar singura chestie corecta e aia pe care o fac eu.
si e un hate continuu.
bleh.
nici macar asta nu ma tine treaz.
nici nu stiu ce ma tine treaz.
am avut conversatii acide in contradictoriu cu una din putinele persoane care mai exista in viata mea, pe teme de definitii. iar definitia mea, si culmea, nu definitia aia care ma face antisocial, ci definitia aia care ma face sa va dau o sansa, e proasta.
definitia care mi-i draga, deschiderea, cautarea, cumva,
mortii ma-si.
cum sa mai cred in cineva daca mi se zice ca ce cred e prost?
pentru ca, intr-o radacina indepartata, intr-un comentariu prea acid ca sa-l spun, intr-un comentariu nu stiu cat de sincer,
si eu stau cu tine pentru ca desi,
nu pentru ca.
pentru ca desi,
pentru ca
.
.
.
pentru ca nu mai stau cu nimeni altcineva.
ci mortii ma-si?
cu natura asta umana. cand te simti atacat ataci si tu. nu te aperi atat cat ataci.
tragand linie, probabil singurul motiv pentru care am existat vreodata in aceeasi camera a fost pentru ca,
intr-un fel sau altul,
n-am avut cu cine altcineva.
ceea ce-i cool. e o dragoste toleranta, care iarta multe si indura multe.
singura treaba e ca, probabil, in viitorul apropiat, va trebui ca una din conditiile care-ar trebui indeplinite ca sa fim in aceeasi camera
e sa nu fim noi.
gresim sau nu gresim si suntem prosti sau nu suntem prosti, da' da-o-n ma-sa de treaba, daca diversitatea inseamna defect atunci...
atunci ma duc sa fiu divers singur.
e exasperant. e cumva exasperant, si a fost perioada examenelor, si este socul post-examen, dar e exasperant. banuiesc ca e exasperant de ambele parti.
nuj, nu e nimeni vinovat, si poate peste un rand de zile o sa se-ngroape si conversatiile astea,
dar cumva, dupa fiecare faza d-asta ma simt mai singur.
mai singur in capul meu, mai singur cu vocea aia care-mi vomita hate constant in cap.
cumva,
chestiile astea,
ii dau dreptate.
si nu vreaus sa aiba dreptate. nu vreau sa nu mai cred intr-o lume mai buna si nu vreau sa nu mai cred in altii. si pe bune ca si-n tine inca cred, atata ca m-am simtit atacat la niste idei care oricum sunt atacate din toate partile,
pe care oricum le atac si eu,
dar le iubesc mult.
mortii ma-si.
.
.
.
si,
defapt,
ce suntem noi?
tot o mana de naufragiati.
si sunt curios,
dupa atatea naufragieri.
inca sunt curios,
dupa atatea naufragieri.
e 5 jumate dimineata.
era o dimineata din liceu cu un iz usor poetic cand batea clopotul la biserica din centru si ma gandeam
"si ce daca, e 5 si jumatate?".
.
.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu