damnation request

Te rog,
lasa-ma sa ard.

Sa ma chinui, sa-mi dau seama ca am gresit, sa ma oftic, sa-mi ies din minti, sa ma-ntorc tarandu-ma, cerand doar o urma de speranta si nimic altceva. Si cand ma intorc nici sa nu cobori ochii, doar sa calci peste mine in drumul tau.

Te rog.
Promit c-asa o sa fie.

Vreau sa ard. Vreau sa-mi para rau. Vreau sa-ti caut scuze si sa-mi caut contra-argumente. Vreau sa ma zvarcolesc, sa stau singur, intins pe un beton rece si sa delirez spunandu-mi ce prost am fost.

Vreau. Vreau, candva. Vreau, in viitor.

Acum vreau liniste. Vreau liniste multa, vreau liniste atata cata sa-mi pot da seama ca am gresit. Si vreau sa n-am cale de intoarcere.

Vreau sa nu ma astepti. Vreau sa pleci. Te-am rugat sa pleci, sperand ca vei ajunge prea departe pentru mine daca vreodata o sa vreau sa vin.

Te rog,
pleaca,
te rog
te rog
te rog....



Te rog,
nu te mai intoarce.


Am fost rau,
am fost urat,
am fost nemernic si nesimtit.

Promit sa fiu si mai si,
sa fiu lipsit de orice urma de bunatate
sau frumusete
sau mila sau empatie.



Te rog,
te rog,
taie si tu in carne vie.
sau macar ce-a fost taiat
lasa taiat.

 Nu te mai intoarce
nu mai incerca
nu mai veni.


 Nu mai cauta motive sa ma urasti.



De fapt, ura e singurul lucru
care va lipseste la toti
cand va ganditi la mine.

In celebrarea singuratatii

*conversatie intrerupta de absenta obiectului descris. ironic. trist, chiar.

Poate prima oara cand, de fapt, nu ma plang de mine ci incerc sa ma accept.
Si nu-mi iese
da' nu-i bai.


Cred ca singuratatea mea e izvorul meu.
Si cred ca inot spre el, incercand sa-l astup.

Cred ca sunt
un peste prost.

Incerc sa ma arunc in gaura izvorului, sa nu mai curga, sa nu ma mai duca.

Poate o sa ma prind tarziu ca fara apa e naspa.

Cred ca singuratatea ma face sa zbor Ma arunca, ma duce, ma plimba, si tot ce fac pentru a scapa de ea e, de fapt, pentru a ajunge la ea.

De fapt, si prieteni imi fac ca sa ajung cu ei in mijlocul nicaierului, iar in mijlocul nicaieriului sa pot sa stau singur.

Am ajuns azi la o gradina botanica.
Bestiala gradina botanica.
Geniala.
Absoluta.

Si m-am pierdut intre 3 plante si 2 balti si mi-am dat seama ca tot ce am facut, toate agataturile de oamenii aia, toate saluturile si zambele politicoase au fost ca sa ajung acolo.
ca sa stau
sa ma holbez
la 3 plante si 2 balti.

De fapt, si acum ma grabesc.
Ma grabesc sa fiu dez-singur, ca sa ajung singur in fata absolutului.
Pentru ca,
de fapt,
in fata absolutului
voi sta mereu







singur.

Lamentare

Afara ploua.

Ploua si nu potopeste nimic. Ploua si nu spala pacate. Ploua infernal si ei nu se iubesc, ploua si nu mai curata din murdarie.
Pentru prima oara in luni de zile, ploua, si nici macar nu ploua plictisitor. Ploua cu picaturi grele si ude si cu balti in care iti e mai mare dragu' sa dai cu bata.

Ploua, iar, de data asta, nici macar ploaia nu e a mea.
Imi amintesc in primele mele zile in Aberdeen, ploaia m-a facut sa constientizez ca am ajuns de-a binelea aici. Acum ii pun intrebari si nu-mi mai raspunde. Ma uit la ea si ma fortez sa-mi ridic capul, s-o privesc in ochi, dar ea nu face decat sa-mi mai adauge straturi la-ntrebari.

Ploua si eu ma-ntreb cine sunt. Ii spun ca nu stiu cine sunt, ii spun c-am devenit plictisitor. Toate temerile mi le vars in fata ei si astept sa mi le puna sub semnul intrebarii, astept sa-mi zica ca nu, nu e asa, ca nu am devenit o pata gri si ca macar stiu sa ascult, chiar daca nu stiu sa vorbesc. Dar nu stiu sa ascult. De fapt, poate daca as fi stiut sa ascult si ea mi-ar fi zis mai multe. Poate mi-ar fi zis ce sa fac, sau ce sa fac sa aflu ce sa fac, sau poate, macar, mi-ar fi zis ca n-am dreptate. Si atunci, poate nici macar n-ar fi fost bluff.

Ploua cu actori si poezii neterminate. Neincepute. Cu aprecieri furate si nemeritate si cu limba engleza si pretexte stupide pentru defecte. De fapt, cred ca ploua numai din cauza mea.
Daca eram o fiinta perfecta, sau nu, doar putin mai mult spre acceptabila, cred ca nici macar n-ar fi plouat. Daca  as fi stiut cum sa misc spre pozitiv, poate n-as fi stat aici 9 luni, 9 luni!!! fara sa realizez nimic, si, poate atunci n-ar mai fi plouat.

Dar n-am
dar nu-s
dar nici macar
nu stiu
de ce ploua.



si dau vina pe voi
pe voi toti
pe voi toate circumstantele.
ce vina am eu?
cum pana mea ati fi vrut sa controlez eu toate astea?
sau macar sa controlez ceva
de ce m-ati  inchis sub pielea asta care nu-i in stare sa-mi gaseasca o definitie?


si-apoi
nici chef nu mai am




cred ca
de fapt
va e frica de ce-as fi in stare sa fac
dac-as castiga

Self-employed

Cred ca nu va platesc destul, de fapt. Pe niciunul. Si-atunci o sa-ncerc sa-mi muncesc singur, ca sa fiu sigur c-o fac cum trebuie.

Nici pe Ea, nici pe ei. Nu mai zic, la ei am si ramas in lipsa de personal, dar oricum nu platesc destul,
si-atunci merita
sa-mi suflec manecile
sa-mi indrept spatele
sa-mi apropii sprancenele
si sa pun mana
sa m-ascult.


M-am trezit pentru ca am visat.
Am visat, la propriu.
M-am trezit, pentru ca nu ma mai trezisem de mult.

Ce am uitat eu, si ce mi-am amintit cu ce am visat, e "ce cautam aicea".
Am uitat sa-mi mai raspund la intrebarea asta
zi de zi
pana cand?
Pana cand am visat, la propriu
si pana cand m-am trezit, ca nu ma mai trezisem de mult.

Comic cum, la un timp,   ma si deranja ca visam,
visam prea des.

Am visat ca m-am certat rau de tot de tot de tot cu Dragos. Din trupa de teatru.

Mi-am amintit cum am aflat ca, de fapt, juriul a spus ca oamenii aia mai au cate ceva, dar eu chiar n-am ce cauta pe scena.

M-am certat cu Dragos. Pentru ca, in final, el mi-a fost antiteza preferata. Si-n el as fi dat, mult timp, cu toate ca lui nu i-am aratat vreodata asta.

Am plecat, si am promis c-o sa contez.
Mi-am promis ca o sa contez,
ca o sa ma intorc si-o sa va arat eu voua!
sau ca n-o sa ma intorc,
si-o sa vedeti!
sau ca n-o sa vedeti
dar eu o sa stiu.

Pe sentimente negative nu mi-a mers vreodata
pe mandrie
pe egoism
pe a fi mai bun decat altcineva,
opus ideii de a fi mai bun decat am fost.

de fapt
pe a fi mai bun
stau prost.

 Dar mi-am amintit.
Mi-am amintit ce-am gandit, pe teatru.
M-am trezit gandind iar.
M-am trezit, la propriu 
Gandind, pentru ca nu mai gandisem de mult.

Mada a scris 3 randuri.
si dac-au fost mai multe
mie nu mi-a pasat
3 au fost pentru mine
si 3 o sa ramana

Si am citit alea 3 randuri si m-am trezit.
M-am trezit....
m-am trezit ca-mi dau seama de ca m-am trezit greu ieri.
de ce ieri m-am trezit plictisit
si m-am culcat, in final
tot plictisit
daca nu demoralizat
dezamagit
dezamagit ca nu m-am mai amagit de mult.

Teatru si poezie,
Boule.
Unde umbli?

Unde umbliiiiiiiii?!?!?!?!
Vezi c-ai examen maine,
la sociologie
nici economie
nici  management
nici teatru
nici poezie

Sociologie, ba!
sociologie.

Poate uiti.
Poate faci cumva si uiti.

Pune mana si citeste si tu o carte.
Poate asa nu mai uiti.
Si cauta-ti.
Ca n-o sa-ti caute nimeni.

2 saptamani si-s in vacanta.
sa vezi atunci ce-o sa-mi mai amintesc
de idealuri si vise uitate.

Hai ca-ti revii,
pe bune
te scoti tu cumva
faci tu ceva
si-ti revii.

 Unde esti?
Si ce cauti acolo unde esti?

What do we want?
And when do we want it?
And how would we feel if we knew that we were never gonna get it?
Where did we start from? And where are we going?
Can anyone here say with any certainty that they know what they're doing?
 Chiar nu mai ai nimic de tine-n tine?
chiar vrei o slujba stabila
si-o familie fericita
si o casa intr-un oras frumos?

Poate chiar vrei.
poate-a fost vis
tot ce-ai visat.

Poate esti mort
si-acum iti trece viata prin fata ochilor
ha.
haha.
oare ce urmeaza?

mersi,
ca m-ai ascultat.

sper c-o sa mai vorbesc
chiar iti era dor

Sa fim.


 

Subtilitati esentiale

S-ar putea ca totul sa tina de context, dar daca elimini inclinarea spre injuratura a intrebarilor totul capata un aer mai matur si mai folositor.

Ma gandeam, in timp ce calaream eroic vesnica-mi legatura intre agonie si extaz:
"...si-acum ce mortii ma-si fac?"

Simpla eliminare a mamei dumisale si a mortilor asociati duce intrebarea de la un strigat de disperare la intrebarea rationala la care chiar este nevoie de raspuns. Iar, surprinzator, cand o reformulezi iti dai seama ca raspunsul ala chiar exista, sau  chiar poti sa-l faci sa existe, si s-ar putea chiar sa te intereseze.

M-am trezit usor indispus azi cand am fost intrebat "Si-az'noapte ce curu' mamicii tale ai facut?".  Simpatic, totusi, daca as fi avut prezenta de spirit sa imi reformulez singur intrebarea, as fi putut, eventual, sa raspund, ce am facut noaptea trecuta. S-ar putea ca, inconstient, interlocutoru-mi chiar sa fi fost curios ce am facut noaptea trecuta, iar un raspuns adecvat sa fi evitat neintelegerile ce-au urmat.

Cumva se pare ca atunci cand elimini ducerile de val, incepi sa prinzi control asupra vietii.

 Dar totusi e trist. Traim intr-o societate a nevoii de happy end si nu ne pasa de nimic altceva. De la carpe diem la yolo, pare-se ca lucrurile-s facute ca sa te simti bine dup-aia. Pana si betia o faci constient de consecinte, pentru ca, desi stii ca consecintele vor fi urate, uratenia lor pentru tine e ceva placut.

Insa totusi ne scapa. Traim intr-o societate a vanatorilor de happy ending dar  totusi ne scapa. Singurele momente cand nu vanam finaluri fericite sunt momentele cand ne scapa, ne scapa tot sfarsitul din minte si carpe diem-aim si yolo-im involuntar si stricam trecutul, prezentul si viitorul secundei 1.
Apoi, trecutul, prezentul si viitorul sunt controlate de acelasi Eu. Eu, fiind in diferite faze este, din unghiul meu, o alta persoana. Ca sa pun putin povestea la punct o sa-l fac pe Eu din prezent manager. Eu cel prezent l-ar lovi pe Eu din trecut. Eu din prezent i-ar da pumni in gura lui Eu din trecut. La greu. Pentru ca Eu din trecut deseori e un bou iar Eu din prezent mereu se-ntreaba de ce mortii ma-si i-a dat lui Eu din trecut sa faca ce i-a dat sa faca. Si-am subliniat greseala. Eu din prezent, totusi, il are ca sef pe Eu din viitor, pentru ca si Eu sunt (ei, cei 3 Eu) vanatori de happy-ending. Problema-i ca Eu ca angajat e iresponsabil iar ca sef e dur si-i place sa bata cu pumnu-n masa gura piept. Daca as fi fost Eu in locul meu acum - Daca as putea s-o iau de la inceput - Daca as fi avut si eu vre-un save game p-acolo - tare mult si bine-as fi facut. Si toate astea le face Eu in prezent, exercitandu-si obligatiile manageriale, in loc sa faca sarcinile pe care i le-a dat Eu din viitor, ca sa-mpuste finalul fericit.

A avea incredere in tine se reduce, in final, la a avea incredere in Tu. In toti 3. In primul rand, la a avea inceredere ca cel din trecut a avut motivele* lui pentru ce a facut, dar ca are si defecte si e bine sa i le spui ca sa le corecteze in prezentul imediat urmator. Apoi, la a face persoana prezenta o persoana de-ncredere. Trebuie constientizat ca Eu am o treaba de facut si ca as face bine ca persoana-mi din viitor sa fie mandra de mine. Ce ai tu de facut, fie sarcina cat de mica, devine ceva ce doar tu ai fost vreodata pus sa faci, din motive de context.

Lasa-ma s-o iau p-asta drept (iubesc expresiile traduse din engleza), cred ca trebuie descaltati multi oameni sa numeri pe degete persoanele care s-au dus azi sa cumpere paine, dar persoanele care s-au dus sa cumpere paine in timp ce joi au examen la mate, maine muncesc pe camp iar in seara asta au de purtat o discutie incomoda cu un verisor de gradul 3 ar putea sa fie mai putine. Si  cu cat adaugam context cu atat ramai singuru' care a trebuit a cumpere paine.

Asadar, ce ai tu de facut e ceva ce doar tu ai de facut si doar tu poti face.  Asa ca fa-o cum trebuie.

Si e treaba de incredere, in final, incredera-n persoana viitoare, care,  cel putin la fel de competenta ca tine, se va descurca cu ce va avea de facut.


*odata cu maturitatea mentala, scuzele se transforma in explicatii, iar, in final, explicatiile devin motive.

***Have you tried hitting that with a hammer ?

Parca viata deocamdata...

Si-urmeaza:



Cu premeditare.