îmi plac

big bangii.


imi dau seama acum,
cand ellie distribuie o melodie crestina.

ma simt anti-status quo.
poate si pentru ca sunt obisnuitul status quo-urilor obisnuite,
genul de om care-si doreste,
cumva,
sa fie o alarma de incendiu in magazin,
falsa, de preferat, in general,
ceva,
sa-si rupa piciorul.

genul de om
care primeste-un rush,
o satsifactie, cumva,
cand colega de apartament ii vine acasa cu mana rupta si tre' sa renunte la ce facea
ca s-o duca la urgente.

cand se lua curentu'
si trebuia sa o ardem lumanareste,
cand mi-am pus aparat dentar,
cand m-am impreunat,
dar,
cam in aceeasi masura,
cand m-am despartit.


cat de extraordinar sunt?
cat de mult as citi cancan,
daca nu as sti ca nu-i cool?

cat de des m-as opri sa ma uit la accidente pe strada,
si cat de mult ma atrag titlurile de buzzfeed?


take a look around,
we're the same in our different ways.
do you really wanna fight
over differences tonight?


normal ca nu citesc cancan,
si nu merg la masluri,
si nu clickai titlurile de buzzfeed.


if it bleeds,
it leads.

sunt la fel de comun ca ei,
doar ca-n alta directie,
in general.

si eu,
ca si tine,
am nevoie de extraordinar,
doar c-avem alti extraordinari.


ii creepy cum inconstient incerc sa duc fiecare postarea la un final fericit,
si ii dubios si cumva nelinistitor cat de crestin sunt,
inca,
dup-atata vreme.


oare chiar sa mi se fi frecat structura total in copilarie?
spre bine sau spre rau,
oricare-ar fi directia,
oare chiar inot impotriva propriului meu curent,
incercand sa ma distantez de valorile fundamentale crestine?



ii dubios,
mereu am crezut in sansa ca la un moment dat s-ar putea sa ma-ntorc la crestinism,
dar oare chiar sa ajung inapoi din cauza structurii?
din cauza educatiei din copilarie?


oare chiar s-ajung sa-i dau dreptate mamei,
care ma târa in biserica atunci cand eram mic?

oare-i ok?
oare daca nu eram in directia asta,
ma tragea mediul in alta directie in care mi se imprimau alte principii,
care sa fi fost la fel de greu (imposibil?!) de schimbat?

oare raspunsul,
pentru a ajunge intr-o zona in care imi folosesc curentii,
chiar sa fie sa ma duc intr-un mediu crestin?

ii clar ca intr-un fel sau altul inot in directia opusa curentului meu propriu,
ceea ce ma face shaky,
nesigur,
imi face ideile vagi
si puterea ideilor insuficienta.

oare o fi comfort zone acolo,
si-acolo sa fie un fel de,
ceva,
mortii ei de treaba,
care sa-mi ofere stabilitatea exterioara necesara dezvoltarii propriei mele instabilitati interioare?
exteriorizarea propriei mele stabilitati interioare?



e aiurea ba,
nu vreau,
sa mor eu,
nu vreau,
sa fiu un copil la conserva, un om a carui viata ii e decisa in totalitate de primii 15 ani din viata,
nu...
nu suport ideea,
stiu ca s-ar putea sa fie bine, s-ar putea s-ajung bine daca merg pe directia aia,
s-ar putea ca,
de fapt,
in felul asta sa ma aliez cu vocile-mi cu care ma lupt de ani de zile.


e o cale de-ntoarcere acolo,
si cred ca va fi mereu,
si s-ar putea ca,
asa cum zice si mama nelimitat,
sa ma salveze de multa suferinta.

you seek opinions but you listen to noone.

atata...
efervescență.

ar putea duce in atatea directii,
in atatea locuri,
in atatea idei.


simt...
simt ca ar trebui sa fiu deasupra,
ca ar trebui sa fiu unul din cei care realzieaza ca lumea are nevoie de religie
dar care nu adopta decat partial religia,
partea cu care e in totalitate de acord.



nu vreau sa cred,
nu cred ca pot sa cred,
nu-mi convine sa cred teoria istorica.
mi-i greu,
mi-i nasol sa accept Biblia,
mi se pare ca e o matematica simplificata la infinit,
mi se pare ca e ca si cum ai citi abecedarul in cautarea marilor povesti ale lumii,
mi se pare ca e ca si cum ai...
preach-ui(nu, nu propovadui),
ca ana are mere,
a incerca sa convingi lumea ca ana chiar are mere
si ca tie ar trebui sa-ti pese.


e aiurea.
am nevoie de...
oameni
cu idei macar vag asemanatoare.


am nevoie vreau pe cineva cu care sa ma uit la un campionat de lol,
de cineva cu care sa joc un hearthstone,
de cineva cu care sa discut viata.


singuratatea in idei
doare groaznic.

cre'ca aia ar fi si-una din chestiile care ma atrage la crestini,
cumva,
ca unele idei,
fie ele si idei imprimate mai mult decat descoperite sau create,
sunt la fel.

 ii groaznic,
cumva,
sa stii ca,
in mare,
nimeni nu e de acord cu ce faci.

nimeni nu-i de acord cu religia ta,
cu viziunea ta asupra vietii,
cu felu' cum iti petreci zilele,
cu felu' cum ti-ar placea o relatie.

ca esti,
cel mult acceptat.

si ii naspa cand nu poti garanta ca macar tu te accepti in totalitate,
ca orice-ai face,
mereu vei avea,
langa argumentul pro ce faci,
un argument contra.


fugi,
dar cat mai poti sa fugi?

si asta pentru ca-i luni dimineata.
putea sa fie si duminica seara.

in exteriorul momentelor astea,
toate intrebarile si nelinistile sunt paie,
pen'ca esti ocupat sa faci chestii,
dar cred ca,
cumva,
treb'ile astea ma rod constant in interior,
si-mi cauzeaza nesiguranta.

poate nu.
poate-i ok,
poate-s doar echivalentul gandurilor la betie.

"ba Andrei ba, unde-ajungem noi in seara asta ba Andrei?"

big bang.
bing
bang.

moment prost

you need to be needed.

stii,
te-ai gandit la asta de multe ori,  dar n-ai tras niciodata dungi cu practica.


the only times 
something like that
was ever right
in any way.


si nici nu te-atrage independenta,
macar,
dimpotriva,
de-aia te-atrage veriga slaba,
victima,
inaltimea mica.

nu.
nu ca sa pari tu mai mare,
ca sa fii tu cel mai mare,
sa fii superior aproapelui imediat.

nu, ci pen'ca pur si simplu ai nevoia sa fie nevoie de tine.
intr-un fel sau altul,
in cat mai multe feluri.


si aiurea,
nu se limiteaza doar la relatii!

dar vreau sa ma mai invart putin in jurul gandului,
vreau sa ma mai invart mult,
vreau sa nu uit pentru ca simt c-am dat de ceva ce caut de prea mult timp,
de o explicatie care are sens, in sfarsit,
care imi explica atatea chestii care n-aveau pic de sens.

nu pot sa cred ca n-am vazut asta pana acum.


e duminica dup-amiaza si sunt nemancat,
si-am trecut prin niste zile cântecii
si cre'ca mai urmeaza niste zile  cântecii,

e,
de departe,
un moment prost.

si-s atatea argumente pro,
si atat nu gasesc contra.


cred ca merg luate toate failurile relationale in particular,
si fiecare win mic,
si ar confirma

cred,
daca stau sa ma gandesc,
ca merge explicat si cu prieteniile,

si cu cate si mai cate.



poate exagerez.




circulatie mare-n camera,
de multe parti,
prost moment.


sper sa m-ajute asta.

 

părinți

câte mă puteți învăța
când încetați
să încercați
să mă-nvățați.

aproape-optimism random de duminica seara

din greseala,
la un moment dat,
am invatat "Dar muntii unde-s?" a lu' Blaga pe de rost.


si stau si ma gandesc,
ca,
dovada ca urci muntii
-i ca nu-i vezi.

de fapt,
de-aia ma gandesc la ea atat de des
si de-aia ma frustreaza daca da sau nu.

e nevoia de apropiere ce domina.
ma gandesc la ea pentru ca am senzatia ca voi reusi apropierea,
prin multitudinea gandurilor,
sau,
macar,
departarea, care sa permita, in final, o alta apropiere.

am nevoie de apropiere.
need,
i believe,
not want.

de-aia n-am refuzat,
de-aia am gandit-o la 5,
pentru ca posibilitatea de apropiere in 5 imi parea mai placuta decat the prospect of waiting for some true closeness.
i hope i'll make this into closeness.

in the end, my thoughts and my apparent feelings are driven mostly by the need of closeness,
rather than the fact that i like her,

but i do like her.
i would enjoy,
very-enjoy,
her being the one that i'm close to.

i will try,
and i'll try not to try too hard.

if it doesn't work,
it's not the end of the world.


the problem is knowing when it works,
the problem is establishing communication.
maybe that's where i should start.

not sure how,
but that seems to be the it.

black hole.

bă, știu că scriu cam prea zilnic de la o vreme,
dar.

sunt
...
gata.

palid la fata,
gura mi se casca de fiecare data cand o las libera
iar ochii sunt excesiv de larg deschisi
si inima-mi bate dubios.


story goes like this.


out of everything i own,
in terms of liking,
there are a few things i love.

*abusing love


but.
dar

ba sa-mi bag.


deci,
 sunt chesti care-mi plac la mine.
daca ma-ntreaba cineva ce-mi place la cum arat,
cre'ca rar ma leg de altceva decat de bratara sau fular.
paltonu' imi pare cool,
ochelarii sunt mistocei,
si cred ca nu sunt complexat de cum arat.
gen,
barba,
paru' inca n-arata de adolescent sexually debatable,
sunt multumit

dar

iubesc 2 chesti:
bratara
si fularul.


mi-am pierdut fularul. am stat juma' de ora si am batut multe drumuri
pana sa ma prind,
dupa care am retrace-uit tot drumul,
sala de clasa,
baia din king's college,
tot,
si nu l-am gasit.

povesti triste.


Dar


i was walking home,
vaguely annoyed,
mildly upset,
make it quick,
go by Meston Walk.


just so we get this right,
I have Not been around the Meston Building today,
yesterday,
i think since Thursday.

w/e.

walking on meston walk(hihi)

on the fence in front of the Meston Building
a scarf.

my scarf has my scent.
it has to have it.
i smell it.
i very-smell it.


it does not have my scent

what i like about my scarf,
firstly,
are the colors.

i got my scarf from my flatmate,
and it has a pretty nice feeling about it.
it feels nice,
looks decent,

but i love the colors

it's been 2 hours since i've found it

si pana-n ziua de azi
pana acum,


nu stiu sigur daca e fularul meu.


sunt bruiat
si nu ma pot concentra pe sentimente.

si ma freaca ideea
dar
trebuie s-o duc pana la capat
vreau s-o gandesc
s-o simt.
s-o absorb total.




fularul ala,
e fularul meu preferat.
cel mai misto pe care l-am avut pana acum,
desi si ala de la Vali era fain,
si am mai avut unul binisor peste acceptabil,
dar asta este fularul meu preferat.



si pana in momentul asta,
am verificat niste poze,
m-am uitat la el,
l-am mirosit,


nu stiu sigur
daca e fularul meu sau nu.

m-am gandit serios daca sa-l duc la lost and found sau nu

pentru ca,
atat de mult cat iubeam fularul asta,
acum ca ma uit la asta, asta nu-mi place asa mult.
are niste culori care-mi plac, si sentimentul general e placut,
dar parca cumva nu e ala.

care-s sansele,
sa ne pierdem 2 oameni,
2 fulare asemanatoare,
la aberdeen uni?

dar,
nu acolo bat.


am scris aseara enorm despre Huiran,
si,
mai ales,
de ce-o plac.



oare cat de circumstantial sunt?

in momentul asta,
nu pot garanta ca fularul pe care-l tin in mana imi foarte-place.
mai ca l-as duce la lost and found
sperand ca il gasesc p-al meu


dar in poza seamana.
si sansele sa se mai fi pierdut un fular identic sunt minuscule.

daca-i al meu?
probabil e al meu,
daca-i al meu, si realizez acum ca nu-mi place asa tare,
ba chiar,
nici cu bratara nu se potriveste cine stie cum.

am scris aseara despre Huiran.


oare,
cat de mult depind de circumstante?



si totusi a plecat, s-a-ntors,m-am dat peste cap,
dar,
cat de mult s-au schimbat circumstantele?


oameni pierd fulare,
oameni gasesc fulare,
oameni se despart si tipa la iubitul lor ca vrea sa ii faca de ras la interviu si sa nu primeasca jobul.


fularul meu,
preferat.

nu stiu daca-mi place asa tare asta,
nu stiu daca asta-i ala.


oare...
ce spune asta despre ce-mi place?

cu cat ma gandesc mai mult cu atat simt ca ma scufund mai tare-n mine.

auziti, da' treb'ile ăstea de ce nu vin cu un manual de instrucțiuni?


paname.
știu că-i bine,
spre bine,
dar pur și simplu simt că nu-mi poate conveni.

de ce nu-mi poate conveni?


bai, are viata ei, baga-mi-as picioarele. are viata ei si e la fel de complicata ca a mea DAR mai bine pusa la punct.


ce mortii ma-si vrei acum?


adica, tu esti dat peste cap fix pen'ca nu ai viata pusa la punct,
ea are viata la punct,


daca n-ar avea-o,
ar fi si mai data peste cap.




ce pana mea,
ba,
ce pana mea?


ce-i cu zilele astea? cu problemele astea,
cu dubioseniile astea, in mortii lor,
ca simt ca nu-s pregatit deloc pentru ce mi se-ntampla.

cum viata ma-sii sa ma trezesc,
mai des da decat nu,
si sa am impresia ca nu-s pregatit pentru ziua asta?




si de fapt,
in mortii ei de treaba,
ce i-o trebuit sa-mi dea viata peste cap?


bă, așa fericit si simplu eram eu cu viata mea fericita si simpla duminica trecuta,


in mortii ma-si,

trebuia s-o refuz. am zis ca fac pasi in spate daca se-apropie.
am zis
ca fac
pasi
in spate.


in mortii tai de copil prost auto-educat.


5 minute ti-au trebuit,


ce mortii ma-ti faci acum?


si pasi in spate e ne-ok sa faci.

.
.
.


nuj
panamea,
chiar nuj. daca maine nu ma cucereste grav imi iau campii,


imi iau campii ca am asteptari,
ba,
ai asteptari, in mortii tai. n-ai invatat,
atata lucru n-ai invatat,
din atatea cate-ai avut sa inveti.



esti atat de slab la faza asta,

atat de slab ca te-ai chinuit 3 luni sa uiti subiectul,
dupa care ti s-o aprins o scanteie,

si la prima flama ai luat foc tot,
ba,
tot.


mortii ma-si,
grav de tot.


simt nevoia sa urlu,
pe bune,
sa bat,
sa dau un pumn in ceva ca sa ma descarc.


ci paname, chiar asa...
chiar asa bleg am fost la faza aia?
ca altfel nu-mi explic sincer.




stiu ca suprareactionez Acum,

banuiesc,
nu stiu,
am dubii,


dar chiar.... nu stiu
sa-i fi fost mila?

ce panamea?


unde mortii ma-si gresesc?



am mai dat o sansa situatiei,
dar nu......



nu,
in mortii ma-si,

nu.
nu, nu.



ti se pare atat de ideala ca i-ai mai dat o scuza, in mortii ma-si,
altfel nu-mi explic.

altfel
nu
imi
explic.



i-a fost mila de tine atunci?
chiar asta sa fi fost?

sa fi actionat tu involuntar imoral si sa fi abuzat de starea generala din camera,
care sa fi fost accidentala
ce
mortii
ma-si?



am 101 dalmatieni
si singurul care nu-mi poate face probleme grave
si de care viata mea fizica nu depinde nicicum
ma freaca cel mai tare.


imi bag picioarele bai,
pe bune.



cum trebuie sa am rabdare?

mnuj.
invatati-ma si pe mine sa am rabdare.



paname,
nuj,
am calcat-o stramb
dar nu stiu ce sa fac,
pur si simplu nu stiu ce sa fac.



scriu de juma' de ora si nu gasesc finalul povestii,


mereu e ceva.
mereu o-ntorc,
o dau cumva,
o dau spre bine,
si astept s-o dau spre bine si pur si simplu nu iese.
nu iese sclipirea aia, nu iese...


nimic.

genuinely,
nimic.




nuj ba,
pana mea,
ma doare cumva grav.


sa mor io de nu.

imi place groaznic tipa.
imi place cum arata,
comic c-o zic prima oara,
si-mi place cum vede frumusetea,
cum priveste lucrurile,
lucrurile de care se bucura,
si-mi place ca nu-i usor deloc.


de fapt,
cred ca-i mai bine daca-ncerc sa le ordonez,

imi place, aiurea, in primul rand cum arata.
imi place cum priveste lucrurile,
si cum vede frumusetea in chestii simple.
si-mi place tacerea ei. imi place linistea care o inconjoara,
cumva,
cand ramanem in 2,
de obicei e zgomot in jur,
dar imi place linistea care se instaleaza cand sunt cu ea.

cred ca e foarte misto ca imi place cum arata,
si asta-mi sare-n ochi prima oara mereu,
dar cred ca ce ma face sa nu pot sta departe
e linistea aia din jurul ei.

s-ar putea ca ala sa fie pretul.
linistea din jurul ei,
sa vina la costul imposibilitatii de a comunica.

s-ar putea
ca asta sa-i fie.
.
.
.
brokenness-ul.

poate din cauza linistii din jurul ei,
sa nu-mi scrie inapoi,
desi poate ar putea.

poate dinnou nu am rabdare.

dar ma tem,
ma tem ca toate astea sa nu fie doar ale mele,
sa nu fie dungi trase pentru a ma agata de ele.



aiurea,
imi place linistea aia.
si e cu atat mai misto cu cat poarta si o fata frumoasa.


panamea.


mi-i groaznic,
pe bune.


ma simt slab
si pierdut
si singur.

si bleg
si demn de mila.
si fara nicio directie in care sa pot merge.



simt ca mi-a dat cu jet
si simt ca daca tot ce-am gandit mai sus s-ar apropia de vreo realitate
exact asa ar reactiona.
fara a vrea sa-mi dea cu jet.

simt ca maine o sa incerc sa-mi promit ca nu ma va deranja daca nu se va uita spre mine,
si ca poimaine, la fel ca maine, voi spera puternic impotriva vointei mele ca-mi va vorbi,
si ca nu se va intampla.

simt c-o sa-mi promit c-o tai,
si ca daca face un pas in fata o sa fac 3 pasi in spate,
si simt ca nu vreau asta.


ma simt neputincios.

de-aia m-am enervat azi la munca,
atunci cand am terminat prea repede,
ca am simtit ca devin useless,
la fel cum sunt in situatia asta.


daca n-ar fi asa n-ar fi bine.
ma gandesc la experienta precedenta,
avand amandoi stiluri de viata haotice, am ajuns sa petrecem fiecare zi impreuna cap-coada si sa nu mai facem nimic.

poate e bine ca e asa,
oricum ar fi,

dar ma simt naspa.

nu e atat faptu' ca doare groaznic, cat faptul ca...
n-am ce face in privinta asta.
nu pot face sa nu mai doara nicicum.

nu pot sa iau pasi definitivi,
nu vreau.

si nu pot sa ma apropii.




e urata partea asta,
partea in care simti ca esti incapabil sa iti schimbi viata in spre bine.


cred cumva ca asa se simte si tata acum.
a aplicat, a pus atatea cvuri si s-a dat atata peste cap,
iar acum asteapta.
si daca iese bine iese bine,
daca nu se duce acasa cu coada intre picioare.



ma simt nedrept si fata de mama.
si am impresia ca o pun intr-o situatie ironic echivalenta cu ce mi se-ntampla mie.
nu-i dau suficiente semne,
desi stiu ca are nevoie.

iar ea,
saraca,
nu stie sa faca pasi in spate.



nu-i deloc nemeritat ce mi se-ntampla.


cred ca sunt un fiu relativ ok,
pentru tata.
as putea fi mai bun.


cred c-o dor grav pe mama,
in schimb.


cred ca-s un prieten ok,
poate nu suficient de proactiv,
dar credca sunt un prieten ok. cred ca sunt chiar un prieten bunicel, pentru
.
.
.
nuj.
pentru aisel practic, ca in rest nu mai am prieteni.

cred si ca-s un coleg de casa decent,
macar la faza asta.

sunt curios ce sunt pentru huiran,
si daca voi afla vreodata.




lumea depinde de mine,
si totusi ma simt neimportant din cauza unei singure persoane,
ceea ca ma face sa ma simt slab.


si lumea depinde de cineva slab.

eu depind de mine,
iar eu,
din cauza unei influente exterioare,
depind de cineva slab.

nu-i ok.

nu stiu cum o-ntorc,
cum reusesc s-o duc.

s-ar putea pur si simplu sa fie niste zile dubioase,
dar nu stiu cum o duc.


si ma-ntreb,
de zeci de ori pe zi,
daca-i bine sa merg intr-o directie sau nu.


si stiu,
si urasc,
si iubesc, de fapt,
ca nu-i raspuns clar.


nu...
exista.
pur si simplu.

daca faci asa se-ntampla asa,
daca faci invers se-ntampla invers.
devii cumva,
viata iti devine cumva,
si oricum ar fi nu-i rau.


dar apoi,
prin ignorarea posibilitatii de-a fi rau,
ignor orice posibilitate
sa fie bine.


cred ca n-am mai rage-uit atat de mult timp.
sunt surprins placut ca am ajuns la finalul propizitiei.


cine stie,
de fapt,
doamnelor si domnilor,
de cine-o sa mai dau maine-n oglinda.



be something you love and understand.

mi-i greu sa...
nu stiu.
mi-i greu sa ma apreciez enorm cand ma simt atat de
mic.
si daca zic ca ma-nteleg,
inseamna ca ma accept,
inseamna ca nu ma schimb?

ca raman...
mic?slab?....
unreliable?


ar trebui sa gasesc un raspuns la asta inainte de-a termina de vorbit.

cum...
imi dau socoteala?

da, inteleg de ce ai dansa legat la ochi cu spatele la zid la faza asta.
nu stiu daca e bine s-o faci,
si nu stiu cat de bine e ca nu stiu daca e bine s-o faci.
si-atunci,
asta faci,
si gata.


ma gandeam azi ca am tendinta
.
.
.
to find something to love in broken things.

maybe you should accept yourself as a little bit broken,
and be alright with it..


because that's the issue,
in the end.

it's not her,
it's not even you,
is the fact that you do not accept,
do not love and understand,
that you are,
right now,
during these five minutes,
a little bit broken.


your love for her silence,
is a proof of your brokenness.
the fact that you
like.
love.
adore.
need.
want?
are attracted?
would like to be close
to her silence,
is a little sign of brokenness.


so accept yourself as broken,
and try to mend yourself.
all the noise you're running from is on the inside.
it's not them,
it's you.
it's your very personal noise.

accept yourself,
master yourself,
yes,
but first accept yourself.
 
.
.
 .



nu,
nu-i gata si e musai,
maybe it's a lie.

maybe the silence, the priceless silence you seen
maybe it's a lie.


maybe,
because of all your noise
all the noise inside,
that's simply your way of seeing beauty now.


maybe she's just beautiful,
not pretty,
beautiful,
and it's a she with a pleasant spark behind her eyes and you're alone and she's the best you see.


no,
no no,
we're not over here.

maybe what you see
is far from what's real,

maybe you're just alone,
and she feels like a pleasant,
socially acceptable escape.

maybe she's not that great at all,
and that silence,
is just the butterflies in your stomach covering the noise of the voices in your head.

maybe she's not
Silence,
maybe she's just beautiful,
and you're just alone.

 maybe,

and she's just a beautiful song,
that you'd like to hear over your own noise.


maybe you just like her
a lot.
2 lots.


alternez limbile...
unsafe.


poate
imi placea mai mult cum o terminasem inainte.


pune mana
si pune mana pe tine.


no.
that's not how you approach a broken thing.

nuj.

rezolva-te pe tine,
ba,
inainte sa-ncerci sa rezolvi restu treb'ilor.

accepta ca situatia-i destul de neok,
ceea ce te face destul de neok,
si lucreaza cu tipul destul de neok cu care esti,
in loc sa te miorlai ca nu esti alt tip mai ok.



pe bune,
esti tot ce ai.