auziti, da' treb'ile ăstea de ce nu vin cu un manual de instrucțiuni?
paname.
știu că-i bine,
spre bine,
dar pur și simplu simt că nu-mi poate conveni.
de ce nu-mi poate conveni?
bai, are viata ei, baga-mi-as picioarele. are viata ei si e la fel de complicata ca a mea DAR mai bine pusa la punct.
ce mortii ma-si vrei acum?
adica, tu esti dat peste cap fix pen'ca nu ai viata pusa la punct,
ea are viata la punct,
daca n-ar avea-o,
ar fi si mai data peste cap.
ce pana mea,
ba,
ce pana mea?
ce-i cu zilele astea? cu problemele astea,
cu dubioseniile astea, in mortii lor,
ca simt ca nu-s pregatit deloc pentru ce mi se-ntampla.
cum viata ma-sii sa ma trezesc,
mai des da decat nu,
si sa am impresia ca nu-s pregatit pentru ziua asta?
si de fapt,
in mortii ei de treaba,
ce i-o trebuit sa-mi dea viata peste cap?
bă, așa fericit si simplu eram eu cu viata mea fericita si simpla duminica trecuta,
in mortii ma-si,
trebuia s-o refuz. am zis ca fac pasi in spate daca se-apropie.
am zis
ca fac
pasi
in spate.
in mortii tai de copil prost auto-educat.
5 minute ti-au trebuit,
ce mortii ma-ti faci acum?
si pasi in spate e ne-ok sa faci.
.
.
.
nuj
panamea,
chiar nuj. daca maine nu ma cucereste grav imi iau campii,
imi iau campii ca am asteptari,
ba,
ai asteptari, in mortii tai. n-ai invatat,
atata lucru n-ai invatat,
din atatea cate-ai avut sa inveti.
esti atat de slab la faza asta,
atat de slab ca te-ai chinuit 3 luni sa uiti subiectul,
dupa care ti s-o aprins o scanteie,
si la prima flama ai luat foc tot,
ba,
tot.
mortii ma-si,
grav de tot.
simt nevoia sa urlu,
pe bune,
sa bat,
sa dau un pumn in ceva ca sa ma descarc.
ci paname, chiar asa...
chiar asa bleg am fost la faza aia?
ca altfel nu-mi explic sincer.
stiu ca suprareactionez Acum,
banuiesc,
nu stiu,
am dubii,
dar chiar.... nu stiu
sa-i fi fost mila?
ce panamea?
unde mortii ma-si gresesc?
am mai dat o sansa situatiei,
dar nu......
nu,
in mortii ma-si,
nu.
nu, nu.
ti se pare atat de ideala ca i-ai mai dat o scuza, in mortii ma-si,
altfel nu-mi explic.
altfel
nu
imi
explic.
i-a fost mila de tine atunci?
chiar asta sa fi fost?
sa fi actionat tu involuntar imoral si sa fi abuzat de starea generala din camera,
care sa fi fost accidentala
ce
mortii
ma-si?
am 101 dalmatieni
si singurul care nu-mi poate face probleme grave
si de care viata mea fizica nu depinde nicicum
ma freaca cel mai tare.
imi bag picioarele bai,
pe bune.
cum trebuie sa am rabdare?
mnuj.
invatati-ma si pe mine sa am rabdare.
paname,
nuj,
am calcat-o stramb
dar nu stiu ce sa fac,
pur si simplu nu stiu ce sa fac.
scriu de juma' de ora si nu gasesc finalul povestii,
mereu e ceva.
mereu o-ntorc,
o dau cumva,
o dau spre bine,
si astept s-o dau spre bine si pur si simplu nu iese.
nu iese sclipirea aia, nu iese...
nimic.
genuinely,
nimic.
nuj ba,
pana mea,
ma doare cumva grav.
sa mor io de nu.
imi place groaznic tipa.
imi place cum arata,
comic c-o zic prima oara,
si-mi place cum vede frumusetea,
cum priveste lucrurile,
lucrurile de care se bucura,
si-mi place ca nu-i usor deloc.
de fapt,
cred ca-i mai bine daca-ncerc sa le ordonez,
imi place, aiurea, in primul rand cum arata.
imi place cum priveste lucrurile,
si cum vede frumusetea in chestii simple.
si-mi place tacerea ei. imi place linistea care o inconjoara,
cumva,
cand ramanem in 2,
de obicei e zgomot in jur,
dar imi place linistea care se instaleaza cand sunt cu ea.
cred ca e foarte misto ca imi place cum arata,
si asta-mi sare-n ochi prima oara mereu,
dar cred ca ce ma face sa nu pot sta departe
e linistea aia din jurul ei.
s-ar putea ca ala sa fie pretul.
linistea din jurul ei,
sa vina la costul imposibilitatii de a comunica.
s-ar putea
ca asta sa-i fie.
.
.
.
brokenness-ul.
poate din cauza linistii din jurul ei,
sa nu-mi scrie inapoi,
desi poate ar putea.
poate dinnou nu am rabdare.
dar ma tem,
ma tem ca toate astea sa nu fie doar ale mele,
sa nu fie dungi trase pentru a ma agata de ele.
aiurea,
imi place linistea aia.
si e cu atat mai misto cu cat poarta si o fata frumoasa.
panamea.
mi-i groaznic,
pe bune.
ma simt slab
si pierdut
si singur.
si bleg
si demn de mila.
si fara nicio directie in care sa pot merge.
simt ca mi-a dat cu jet
si simt ca daca tot ce-am gandit mai sus s-ar apropia de vreo realitate
exact asa ar reactiona.
fara a vrea sa-mi dea cu jet.
simt ca maine o sa incerc sa-mi promit ca nu ma va deranja daca nu se va uita spre mine,
si ca poimaine, la fel ca maine, voi spera puternic impotriva vointei mele ca-mi va vorbi,
si ca nu se va intampla.
simt c-o sa-mi promit c-o tai,
si ca daca face un pas in fata o sa fac 3 pasi in spate,
si simt ca nu vreau asta.
ma simt neputincios.
de-aia m-am enervat azi la munca,
atunci cand am terminat prea repede,
ca am simtit ca devin useless,
la fel cum sunt in situatia asta.
daca n-ar fi asa n-ar fi bine.
ma gandesc la experienta precedenta,
avand amandoi stiluri de viata haotice, am ajuns sa petrecem fiecare zi impreuna cap-coada si sa nu mai facem nimic.
poate e bine ca e asa,
oricum ar fi,
dar ma simt naspa.
nu e atat faptu' ca doare groaznic, cat faptul ca...
n-am ce face in privinta asta.
nu pot face sa nu mai doara nicicum.
nu pot sa iau pasi definitivi,
nu vreau.
si nu pot sa ma apropii.
e urata partea asta,
partea in care simti ca esti incapabil sa iti schimbi viata in spre bine.
cred cumva ca asa se simte si tata acum.
a aplicat, a pus atatea cvuri si s-a dat atata peste cap,
iar acum asteapta.
si daca iese bine iese bine,
daca nu se duce acasa cu coada intre picioare.
ma simt nedrept si fata de mama.
si am impresia ca o pun intr-o situatie ironic echivalenta cu ce mi se-ntampla mie.
nu-i dau suficiente semne,
desi stiu ca are nevoie.
iar ea,
saraca,
nu stie sa faca pasi in spate.
nu-i deloc nemeritat ce mi se-ntampla.
cred ca sunt un fiu relativ ok,
pentru tata.
as putea fi mai bun.
cred c-o dor grav pe mama,
in schimb.
cred ca-s un prieten ok,
poate nu suficient de proactiv,
dar credca sunt un prieten ok. cred ca sunt chiar un prieten bunicel, pentru
.
.
.
nuj.
pentru aisel practic, ca in rest nu mai am prieteni.
cred si ca-s un coleg de casa decent,
macar la faza asta.
sunt curios ce sunt pentru huiran,
si daca voi afla vreodata.
lumea depinde de mine,
si totusi ma simt neimportant din cauza unei singure persoane,
ceea ca ma face sa ma simt slab.
si lumea depinde de cineva slab.
eu depind de mine,
iar eu,
din cauza unei influente exterioare,
depind de cineva slab.
nu-i ok.
nu stiu cum o-ntorc,
cum reusesc s-o duc.
s-ar putea pur si simplu sa fie niste zile dubioase,
dar nu stiu cum o duc.
si ma-ntreb,
de zeci de ori pe zi,
daca-i bine sa merg intr-o directie sau nu.
si stiu,
si urasc,
si iubesc, de fapt,
ca nu-i raspuns clar.
nu...
exista.
pur si simplu.
daca faci asa se-ntampla asa,
daca faci invers se-ntampla invers.
devii cumva,
viata iti devine cumva,
si oricum ar fi nu-i rau.
dar apoi,
prin ignorarea posibilitatii de-a fi rau,
ignor orice posibilitate
sa fie bine.
cred ca n-am mai rage-uit atat de mult timp.
sunt surprins placut ca am ajuns la finalul propizitiei.
cine stie,
de fapt,
doamnelor si domnilor,
de cine-o sa mai dau maine-n oglinda.
be something you love and understand.
mi-i greu sa...
nu stiu.
mi-i greu sa ma apreciez enorm cand ma simt atat de
mic.
si daca zic ca ma-nteleg,
inseamna ca ma accept,
inseamna ca nu ma schimb?
ca raman...
mic?slab?....
unreliable?
ar trebui sa gasesc un raspuns la asta inainte de-a termina de vorbit.
cum...
imi dau socoteala?
da, inteleg de ce ai dansa legat la ochi cu spatele la zid la faza asta.
nu stiu daca e bine s-o faci,
si nu stiu cat de bine e ca nu stiu daca e bine s-o faci.
si-atunci,
asta faci,
si gata.
ma gandeam azi ca am tendinta
.
.
.
to find something to love in broken things.
maybe you should accept yourself as a little bit broken,
and be alright with it..
because that's the issue,
in the end.
it's not her,
it's not even you,
is the fact that you do not accept,
do not love and understand,
that you are,
right now,
during these five minutes,
a little bit broken.
your love for her silence,
is a proof of your brokenness.
the fact that you
like.
love.
adore.
need.
want?
are attracted?
would like to be close
to her silence,
is a little sign of brokenness.
so accept yourself as broken,
and try to mend yourself.
all the noise you're running from is on the inside.
it's not them,
it's you.
it's your very personal noise.
accept yourself,
master yourself,
yes,
but first accept yourself.
.
.
.
nu,
nu-i gata si e musai,
maybe it's a lie.
maybe the silence, the priceless silence you seen
maybe it's a lie.
maybe,
because of all your noise
all the noise inside,
that's simply your way of seeing beauty now.
maybe she's just beautiful,
not pretty,
beautiful,
and it's a she with a pleasant spark behind her eyes and you're alone and she's the best you see.
no,
no no,
we're not over here.
maybe what you see
is far from what's real,
maybe you're just alone,
and she feels like a pleasant,
socially acceptable escape.
maybe she's not that great at all,
and that silence,
is just the butterflies in your stomach covering the noise of the voices in your head.
maybe she's not
Silence,
maybe she's just beautiful,
and you're just alone.
maybe,
and she's just a beautiful song,
that you'd like to hear over your own noise.
maybe you just like her
a lot.
2 lots.
alternez limbile...
unsafe.
poate
imi placea mai mult cum o terminasem inainte.
pune mana
si pune mana pe tine.
no.
that's not how you approach a broken thing.
nuj.
rezolva-te pe tine,
ba,
inainte sa-ncerci sa rezolvi restu treb'ilor.
accepta ca situatia-i destul de neok,
ceea ce te face destul de neok,
si lucreaza cu tipul destul de neok cu care esti,
in loc sa te miorlai ca nu esti alt tip mai ok.
pe bune,
esti tot ce ai.
paname.
știu că-i bine,
spre bine,
dar pur și simplu simt că nu-mi poate conveni.
de ce nu-mi poate conveni?
bai, are viata ei, baga-mi-as picioarele. are viata ei si e la fel de complicata ca a mea DAR mai bine pusa la punct.
ce mortii ma-si vrei acum?
adica, tu esti dat peste cap fix pen'ca nu ai viata pusa la punct,
ea are viata la punct,
daca n-ar avea-o,
ar fi si mai data peste cap.
ce pana mea,
ba,
ce pana mea?
ce-i cu zilele astea? cu problemele astea,
cu dubioseniile astea, in mortii lor,
ca simt ca nu-s pregatit deloc pentru ce mi se-ntampla.
cum viata ma-sii sa ma trezesc,
mai des da decat nu,
si sa am impresia ca nu-s pregatit pentru ziua asta?
si de fapt,
in mortii ei de treaba,
ce i-o trebuit sa-mi dea viata peste cap?
bă, așa fericit si simplu eram eu cu viata mea fericita si simpla duminica trecuta,
in mortii ma-si,
trebuia s-o refuz. am zis ca fac pasi in spate daca se-apropie.
am zis
ca fac
pasi
in spate.
in mortii tai de copil prost auto-educat.
5 minute ti-au trebuit,
ce mortii ma-ti faci acum?
si pasi in spate e ne-ok sa faci.
.
.
.
nuj
panamea,
chiar nuj. daca maine nu ma cucereste grav imi iau campii,
imi iau campii ca am asteptari,
ba,
ai asteptari, in mortii tai. n-ai invatat,
atata lucru n-ai invatat,
din atatea cate-ai avut sa inveti.
esti atat de slab la faza asta,
atat de slab ca te-ai chinuit 3 luni sa uiti subiectul,
dupa care ti s-o aprins o scanteie,
si la prima flama ai luat foc tot,
ba,
tot.
mortii ma-si,
grav de tot.
simt nevoia sa urlu,
pe bune,
sa bat,
sa dau un pumn in ceva ca sa ma descarc.
ci paname, chiar asa...
chiar asa bleg am fost la faza aia?
ca altfel nu-mi explic sincer.
stiu ca suprareactionez Acum,
banuiesc,
nu stiu,
am dubii,
dar chiar.... nu stiu
sa-i fi fost mila?
ce panamea?
unde mortii ma-si gresesc?
am mai dat o sansa situatiei,
dar nu......
nu,
in mortii ma-si,
nu.
nu, nu.
ti se pare atat de ideala ca i-ai mai dat o scuza, in mortii ma-si,
altfel nu-mi explic.
altfel
nu
imi
explic.
i-a fost mila de tine atunci?
chiar asta sa fi fost?
sa fi actionat tu involuntar imoral si sa fi abuzat de starea generala din camera,
care sa fi fost accidentala
ce
mortii
ma-si?
am 101 dalmatieni
si singurul care nu-mi poate face probleme grave
si de care viata mea fizica nu depinde nicicum
ma freaca cel mai tare.
imi bag picioarele bai,
pe bune.
cum trebuie sa am rabdare?
mnuj.
invatati-ma si pe mine sa am rabdare.
paname,
nuj,
am calcat-o stramb
dar nu stiu ce sa fac,
pur si simplu nu stiu ce sa fac.
scriu de juma' de ora si nu gasesc finalul povestii,
mereu e ceva.
mereu o-ntorc,
o dau cumva,
o dau spre bine,
si astept s-o dau spre bine si pur si simplu nu iese.
nu iese sclipirea aia, nu iese...
nimic.
genuinely,
nimic.
nuj ba,
pana mea,
ma doare cumva grav.
sa mor io de nu.
imi place groaznic tipa.
imi place cum arata,
comic c-o zic prima oara,
si-mi place cum vede frumusetea,
cum priveste lucrurile,
lucrurile de care se bucura,
si-mi place ca nu-i usor deloc.
de fapt,
cred ca-i mai bine daca-ncerc sa le ordonez,
imi place, aiurea, in primul rand cum arata.
imi place cum priveste lucrurile,
si cum vede frumusetea in chestii simple.
si-mi place tacerea ei. imi place linistea care o inconjoara,
cumva,
cand ramanem in 2,
de obicei e zgomot in jur,
dar imi place linistea care se instaleaza cand sunt cu ea.
cred ca e foarte misto ca imi place cum arata,
si asta-mi sare-n ochi prima oara mereu,
dar cred ca ce ma face sa nu pot sta departe
e linistea aia din jurul ei.
s-ar putea ca ala sa fie pretul.
linistea din jurul ei,
sa vina la costul imposibilitatii de a comunica.
s-ar putea
ca asta sa-i fie.
.
.
.
brokenness-ul.
poate din cauza linistii din jurul ei,
sa nu-mi scrie inapoi,
desi poate ar putea.
poate dinnou nu am rabdare.
dar ma tem,
ma tem ca toate astea sa nu fie doar ale mele,
sa nu fie dungi trase pentru a ma agata de ele.
aiurea,
imi place linistea aia.
si e cu atat mai misto cu cat poarta si o fata frumoasa.
panamea.
mi-i groaznic,
pe bune.
ma simt slab
si pierdut
si singur.
si bleg
si demn de mila.
si fara nicio directie in care sa pot merge.
simt ca mi-a dat cu jet
si simt ca daca tot ce-am gandit mai sus s-ar apropia de vreo realitate
exact asa ar reactiona.
fara a vrea sa-mi dea cu jet.
simt ca maine o sa incerc sa-mi promit ca nu ma va deranja daca nu se va uita spre mine,
si ca poimaine, la fel ca maine, voi spera puternic impotriva vointei mele ca-mi va vorbi,
si ca nu se va intampla.
simt c-o sa-mi promit c-o tai,
si ca daca face un pas in fata o sa fac 3 pasi in spate,
si simt ca nu vreau asta.
ma simt neputincios.
de-aia m-am enervat azi la munca,
atunci cand am terminat prea repede,
ca am simtit ca devin useless,
la fel cum sunt in situatia asta.
daca n-ar fi asa n-ar fi bine.
ma gandesc la experienta precedenta,
avand amandoi stiluri de viata haotice, am ajuns sa petrecem fiecare zi impreuna cap-coada si sa nu mai facem nimic.
poate e bine ca e asa,
oricum ar fi,
dar ma simt naspa.
nu e atat faptu' ca doare groaznic, cat faptul ca...
n-am ce face in privinta asta.
nu pot face sa nu mai doara nicicum.
nu pot sa iau pasi definitivi,
nu vreau.
si nu pot sa ma apropii.
e urata partea asta,
partea in care simti ca esti incapabil sa iti schimbi viata in spre bine.
cred cumva ca asa se simte si tata acum.
a aplicat, a pus atatea cvuri si s-a dat atata peste cap,
iar acum asteapta.
si daca iese bine iese bine,
daca nu se duce acasa cu coada intre picioare.
ma simt nedrept si fata de mama.
si am impresia ca o pun intr-o situatie ironic echivalenta cu ce mi se-ntampla mie.
nu-i dau suficiente semne,
desi stiu ca are nevoie.
iar ea,
saraca,
nu stie sa faca pasi in spate.
nu-i deloc nemeritat ce mi se-ntampla.
cred ca sunt un fiu relativ ok,
pentru tata.
as putea fi mai bun.
cred c-o dor grav pe mama,
in schimb.
cred ca-s un prieten ok,
poate nu suficient de proactiv,
dar credca sunt un prieten ok. cred ca sunt chiar un prieten bunicel, pentru
.
.
.
nuj.
pentru aisel practic, ca in rest nu mai am prieteni.
cred si ca-s un coleg de casa decent,
macar la faza asta.
sunt curios ce sunt pentru huiran,
si daca voi afla vreodata.
lumea depinde de mine,
si totusi ma simt neimportant din cauza unei singure persoane,
ceea ca ma face sa ma simt slab.
si lumea depinde de cineva slab.
eu depind de mine,
iar eu,
din cauza unei influente exterioare,
depind de cineva slab.
nu-i ok.
nu stiu cum o-ntorc,
cum reusesc s-o duc.
s-ar putea pur si simplu sa fie niste zile dubioase,
dar nu stiu cum o duc.
si ma-ntreb,
de zeci de ori pe zi,
daca-i bine sa merg intr-o directie sau nu.
si stiu,
si urasc,
si iubesc, de fapt,
ca nu-i raspuns clar.
nu...
exista.
pur si simplu.
daca faci asa se-ntampla asa,
daca faci invers se-ntampla invers.
devii cumva,
viata iti devine cumva,
si oricum ar fi nu-i rau.
dar apoi,
prin ignorarea posibilitatii de-a fi rau,
ignor orice posibilitate
sa fie bine.
cred ca n-am mai rage-uit atat de mult timp.
sunt surprins placut ca am ajuns la finalul propizitiei.
cine stie,
de fapt,
doamnelor si domnilor,
de cine-o sa mai dau maine-n oglinda.
be something you love and understand.
mi-i greu sa...
nu stiu.
mi-i greu sa ma apreciez enorm cand ma simt atat de
mic.
si daca zic ca ma-nteleg,
inseamna ca ma accept,
inseamna ca nu ma schimb?
ca raman...
mic?slab?....
unreliable?
ar trebui sa gasesc un raspuns la asta inainte de-a termina de vorbit.
cum...
imi dau socoteala?
da, inteleg de ce ai dansa legat la ochi cu spatele la zid la faza asta.
nu stiu daca e bine s-o faci,
si nu stiu cat de bine e ca nu stiu daca e bine s-o faci.
si-atunci,
asta faci,
si gata.
ma gandeam azi ca am tendinta
.
.
.
to find something to love in broken things.
maybe you should accept yourself as a little bit broken,
and be alright with it..
because that's the issue,
in the end.
it's not her,
it's not even you,
is the fact that you do not accept,
do not love and understand,
that you are,
right now,
during these five minutes,
a little bit broken.
your love for her silence,
is a proof of your brokenness.
the fact that you
would like to be close
to her silence,
is a little sign of brokenness.
so accept yourself as broken,
and try to mend yourself.
all the noise you're running from is on the inside.
it's not them,
it's you.
it's your very personal noise.
accept yourself,
master yourself,
yes,
but first accept yourself.
.
.
.
nu,
nu-i gata si e musai,
maybe it's a lie.
maybe the silence, the priceless silence you seen
maybe it's a lie.
maybe,
because of all your noise
all the noise inside,
that's simply your way of seeing beauty now.
maybe she's just beautiful,
not pretty,
beautiful,
and it's a she with a pleasant spark behind her eyes and you're alone and she's the best you see.
no,
no no,
we're not over here.
maybe what you see
is far from what's real,
maybe you're just alone,
and she feels like a pleasant,
socially acceptable escape.
maybe she's not that great at all,
and that silence,
is just the butterflies in your stomach covering the noise of the voices in your head.
maybe she's not
Silence,
maybe she's just beautiful,
and you're just alone.
maybe,
and she's just a beautiful song,
that you'd like to hear over your own noise.
maybe you just like her
a lot.
2 lots.
alternez limbile...
unsafe.
poate
imi placea mai mult cum o terminasem inainte.
pune mana
si pune mana pe tine.
no.
that's not how you approach a broken thing.
nuj.
rezolva-te pe tine,
ba,
inainte sa-ncerci sa rezolvi restu treb'ilor.
accepta ca situatia-i destul de neok,
ceea ce te face destul de neok,
si lucreaza cu tipul destul de neok cu care esti,
in loc sa te miorlai ca nu esti alt tip mai ok.
pe bune,
esti tot ce ai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu