Copaci ( Si inca e)

Prima reactie cand am observat copacul din coltul curtii scolii a fost un aproape necontrolat "Ba ce copac fain!".
Avea copacu' asta nuante nenumarate de verde, galben si portocaliu, sa stai si sa-l privesti( da, sa-l privesti, nu sa te uiti la el!) era un alint pentru ochi. Am stat mult timp si m-am uitat la el de la distanta, ora de ora,pauza de pauza stateam langa calorifer si ma uitam la copacu' ala. Frumos copac, numa' ca incet incet nu prea mai era nimic verde in el. Si pe zi ce trece podoaba-i disparea si acum abia mai stau spanzurate cateva frunze rosiatice si uscate care asteapta primul vant pentru a-l parasi si ele.
Vazand eu ca nu prea mai mangaie niciun simt privitul la copac daca n-are frunze si mai ales ca din punctul asta deja incepeam sa ma uit la copac si sa nu-l mai pribesc, mi-am gasit altul, mai verde,mai galben si mai portocaliu. Evident ca si asta mi-a tradat increderea si in cateva saptamani si-a pierdut valoarea.
Suparat si fara o tinta sigura mi-am luat inima-n dinti si mi-am aruncat privirea peste gardurile scolii.Dintre doua case, singur dar sigur pe el - un brad. Are toate frunzele la fel, doar ace, e izolat si parca te intrebi ce cauta acolo, dar e verde.

Incep sa ma gandesc ca asa e adolescenta. Gasesti ceva, crezi ca asta cautai, realizezi ca nu e asa, cauti in continuare, gasesti ceva asemanator, te legi de el si ai parte tot de dezamagire, apoi gasesti adevarul, incontestabilul.Acum nu stiu destul ca sa pot pretinde ca am dreptate, dar adevarul in adolescenta e ca bradul ala, apare de unde nu te astepti si e verde,dar inteapa.