Pfoai

si prin pfoai, vorbesc de pfoai-ul unei, ciudat, posibile noi vineri seara.
sunt cumva coplesit pe interior de o energie foarte dubioasa.

mi-i greu sa desir gandurile,

am nedormit mult,
iar acum,
in sfarsit,
am dormit mult dar e tarziu si-ar mai trebui sa dorm.

ii comic in atatea feluri.

cumva una din bantuielile maxime ale zilei de azi a fost ca m-am indragostit fizic de 2 ori in avion.

mi se pare atat de absurd,
atat de awesome,
atat de imposibil,
de irelevant
si de ne-proactiv.
 ca ar trebui notat, cumva.

n-am vorbit, iar pe una din tipe le-am vazut de la 7 metri si-ar putea avea vreo 30 de ani,
avea un stil super misto, bruneta(sau macar inchisa la culoare la par), cu un iz vag de nana(din omam), si-un aer usor de raluca si-o fata, intr-un fel ciudat, de merryn. avea un palton misto gri cu negru cu rosu ce-mi amintea usor de coperta de la Battle Royal, si-o fata cumva hotarata, fina, si alba. cel putin, asa mi-am imaginat-o eu, din capatul celalalt al avionului. ar putea sa aiba si 20, dar n-am putut sa-mi iau ochii de la ea in prima secunda cand am vazut-o.
poate doar  imaginatia n-am putut sa mi-o iau de la ea.

cateva minute mai tarziu, a urcat in avion o alta tipa, impresionant de iremarcabila in secunda-ntai.
era blonda, cu parul lung si ochelari, blugi si -un hanorac foarte "nu-mi pasa, merge", o culoare care-aducea a albastru cred, sau a ceva ce mergea intr-un fel acceptabil cu tricoul posibil gri. a cerut voie sa intre in culoarul din fata mea cu o voce destul de joasa, destul de timida. feminina intr-un fel foarte nepitigaiat. n-am remarcat-o in totalitate initial.
cand am dat sa coboram din avion, in schimb, mi-am dat seama ca-i destul de frumoasa. cand asteptam la coada la verificat pasapoarte, am vazut ca era superba. desi geanta ei avea ceva dubiosel si cu usor aduceri de diva comuna a secolului 21, iar tricoul posibil ceva sclipicios, avea o privire foarte misto, pierduta undeva-ntre randurile de oameni, si o gura pe care, inca de-atunci, n-am putut s-o descriu decat ca "foarte pupabila". avea un mers usor obosit, usor incert, perfect potrivit cu stilul pe care mi l-a trasat cu restul actiunilor ei. ce ma sperie usor e ca ar putea sa fi avut 15 ani. ar putea sa fi avut 20, pana la 20 si mult.
inainte sa ies din aeroport, i-am aruncat o privire care-a ramas, la fel ca celel de la coada de la pasapoarte, neprimita si, probabil, nici macar observata.

eram tipu' ciufulit cu  un hanorac prea lung sub un palton prea nepotrivit cu restu', cu privirea de "inca 5 minute, o sa ma trezesc peste 5 minute". si daca nu eram, nu cred ca as fi avut ocazia sa initiez ceva.
nu cred
c-as fi vrut sa initiez ceva.

mi se pare foarte interesant ce interesante fizic mi se pot parea anumite fete.

in schimb, asta mi-i doar o parte din minte.

o alta parte inca jongleaza cu evenimentele saptamanii asteia.
imi pare bine pentru tot,
imi pare cumva comic ca am fost ca un balon cu o fata zambitoare desenata pe el cand m-am vazut cu lav, aia cred c-ar fi putut merge mai bine daca eram cu vre-un metru jumate mai aproape de pamant.
asta mi-s, asta mi-am fost.

o parte buna, in schimb, si poate, de fapt, cea care-mi taie cel mai tare somnul, se gandeste la saptamanile viitoare si fredoneaza mexican grand prix.
treaba dubioasa e ca se gandeste doar fizic la ele.
treaba dubioasa
e ca nu stiu daca-s pregatit sa le gandesc ca personalitate si ca potrivire de caracter.

lav alunga depresia fiind mereu ocupata,
day9 se-nconjoara cu chestii misto si cu oameni misto,
eu vreau sa ma desconjor de anumite chestii si fac schimbari semi-ilogice si-ncerc sa-mi creez un comfort zone la-ndemana.

damn,
sper ca n-am frecat-o prea tare la cap pe iulia. is curios daca chiar citeste minunile astea. buna, iulia!

adica, scoala si munca au fost mereu, daca-mi mai iau 2 proiecte serioase, ar putea fi fix suficient de comic, daca nu usor spre prea comic

oare ce-nteleg eu prin "comic"?

si ma gandesc cumva la kei si cum e posibil ca azi, cumva pentru prima oara, cumva si cu ajutorul ei, am jucat-o prost in acest sequel al minunatiei aleia.

cre'ca-i comic inclusiv captul ca asta ar putea insemna ca totul pica,
sau ar putea sa nu-nsemne nimic,
sau w/e.


eram beat,
in sensu' ca beat, nu ametit, beat la poezie,
cand imi scriam note despre kei,
si n-am inteles nimic din ele. nici macar in fundu' betiei nu stiam ce vreau de la ea.
argh.
rghrghrgh.


nuj ce-o sa se-ntample cu viata asta
rgh.
refresh la exam resultsuri,
nuj daca muncesc duminica,
nuj daca am cutie de sanvis pe maine,
ce fac luni,
ar trebui sa-mi schimb muzica,
duminica-i ziua lu' tata,

mi-i cald

rgh.
rghrgh
a.


incepe sa se simta,
comic de mult,
ca aberdeenul.
rgh.


cre'c-ar trebui sa devin mai general pozitiv.
is curios cum as face asta.


paname',
peace out.

constant

si tarziu.

dar nu sunt sigur ca-i bine, asa ca mai bine scriu. e o semi-intrebare, si mi-o semi-pun tot mai des, si tot mai adanc. si mi-i teama cateodata sa nu ma adancesc in adancimi prea greu de strabatut.

goes like this

cine stie
cine mai suntem si noi...

eternally surprised

ce mi-am ratat din "Thief of Time"-ul lui Pratchett, este, de fapt, esentialul.

timp, si calcule, si calcule apropiindu-se de uman, si momente potrivite.

dar


the wisest guy in the book seems to be, by far, Wen. Wen the Eternally Surprised. The monks quote him and use his books, and rumor is, he married Time herself.
Wen seems to be the guy who has all the answers and can offer all the answers to his apprentice, Clodpool. Possibly in the very first chapter, Clodpool is encouraged to ask questions, and he decides to start by asking his master what he'd like to have for breakfast. One of the most difficult questions.

O ard aiurea,

treaba-i ca, ideea in jurul careia se invarte Wen e ca lumea e in continua schimbare. in momentul cand clipesti, lumea devine alta. lumea pe care o stiai inainte inchizi ochii este alta decat lumea pe care o vezi dupa ce i-ai redeschis.

cred ca aici șede monstruozitatea lui Pratchett in Thief of Time. in Susan, fiica de Moarte, si in Moartea care vorbeste cu litere mari de tipar, iar glasul ei e ca al clopotelor de biserica, si in pustii aia, care sunt pustiul ala, care n-au pic de sens, si, indiscutabil, in auditori, in balta de cifre care sunt auditorii.

dar cred ca monstruozitatea adevarata e in Wen. in faptul ca exista momente perfecte. dintr-un motiv sau altul, exista momente perfecte. o sa fie comic sa  ma-ntorc in turnul salvamarului, si cred ca, intr-un fel, ignorand tot contextul, tot trecutul si tot viitorul, si absurditatea de moment de acum cateva luni a fost perfecta. cred ca au fost momente perfecte pe care nu le-am vazut atunci, si doar mi le-amintesc ca perfecte, ceea ce nu le face mai putin perfecte. o tigara mahmura, sentimentul de absoluta lipsa de speranta din mijlocul eseului la celtica, conversatia de craciun cu Loys, chiar dimineata intalnirii cu Kei a fost destul de perfecta. Si asta, cumva, doar in ultimele cateva luni. cred ca a fost un numar destul de mare de momente perfecte si in Londra, nu neaaparat la concert, cat in jurul concertului, si momentele alea cand, alergand sau in autobuz sau doar pe drum, am avut flashback-uri de la concert.

niciodata un moment perfect cred ca n-a fost fortat. cred ca e una din singurele chestii pe care le au in comun momentele perfecte, si, cred ca-i un cuvant final de an ok.

sunt foarte multumit de momentele perfecte de anul asta. a fost un an destul de linistit, cumva, si mai ales ultimele luni mi-au parut destul de moarte, dar sunt cateva tigari, sunt cateva plimbari, cateva paragrafe din cateva carti si cateva versuri din cateva melodii, care-au creat momente perfecte.

raman cu intrebarea: de cate momente imperfecte e nevoie pentru a crea un moment perfect? de cate jocuri de hearthstone, de cate zile de inactivitate si vinovatie, de cate seri regretabile, e nevoie pentru a crea un moment perfect? si care din astea, si cate din astea, duc in directia potrivita?

s-ar putea sa-mi stric momentul cu incertitudini, si n-ar fi prima oara.
poate ar trebui, pentru o vreme, sa raman fara intrebari. poate momentele perfecte-s alea cand, pentru un moment, nu-ti mai pui intrebari.

poate gresesc.
atat.
surprise me.

eufemisme

"To get out of your comfort zone, you must be in your comfort zone."

'mi-aș picioarele. p-asta n-am gandit-o pana acum.


*ulterior:
se pare ca-mi intru in comfort zone si ma plictisesc de comfort zone mult mai repede decat spune teoria. oare nu e destul de comfortabila, daca ma plictisesc asa tare de ea? sau pur si simplu nu-mi prieste comfortul? oricum, mâncare pentru gând.

speculatii

sunt semi-beat si aproape exasperat si e 5 dimineata.
e 5 dimineata adica dupa ce-am adormit pe la 10,

si nu
mai
incap.
.
.
.


am avut o discutie despre un rand de discutii,
despre un rand de probleme,
despre un rand de definitii.


nu suport sa mi se zica ca ceea ce gandesc e prost,

accept ca ceea ce stiu e prost,
dar nu accept ca ceea ce gandesc e prost,
pentru ca nu accept ca ceea ce gandesti tu e prost.
nu accept sa se descurajeze
ganditul.


si nu pot bai, nu pot pentru ca asta-i problema, asta-i problema ne-mea, si problema pe care incerc sa evit s-o prind si problema care ma satura tot mai tare si mai tare si mai tare.

ideea ca, la radacina, chestiile sunt proaste.
tu esti prost,
ideea ta e proasta,
ce faci e prost,
ce gandesti e prost.
e gresit,
iar singura chestie corecta e aia pe care o fac eu.


si e un hate continuu.

bleh.
nici macar asta nu ma tine treaz.
nici nu stiu ce ma tine treaz.


am avut conversatii acide in contradictoriu cu una din putinele persoane care mai exista in viata mea, pe teme de definitii. iar definitia mea, si culmea, nu definitia aia care ma face antisocial, ci definitia aia care ma face sa va dau o sansa, e proasta.
definitia care mi-i draga, deschiderea, cautarea, cumva,
mortii ma-si.


cum sa mai cred in cineva daca mi se zice ca ce cred e prost?
pentru ca, intr-o radacina indepartata, intr-un comentariu prea acid ca sa-l spun, intr-un comentariu nu stiu cat de sincer,
si eu stau cu tine pentru ca desi,
nu pentru ca.
pentru ca desi,
pentru ca
.
.
.
pentru ca nu mai stau cu nimeni altcineva.

ci mortii ma-si?

cu natura asta umana. cand te simti atacat ataci si tu. nu te aperi atat cat ataci.


tragand linie, probabil singurul motiv pentru care am existat vreodata in aceeasi camera a fost pentru ca,
intr-un fel sau altul,
n-am avut cu cine altcineva.

ceea ce-i cool. e o dragoste toleranta, care iarta multe si indura multe.

singura treaba e ca, probabil, in viitorul apropiat, va trebui ca una din conditiile care-ar trebui indeplinite ca sa fim in aceeasi camera
e sa nu fim noi.


gresim sau nu gresim si suntem prosti sau nu suntem prosti, da' da-o-n ma-sa de treaba, daca diversitatea inseamna defect atunci...

atunci ma duc sa fiu divers singur.



e exasperant. e cumva exasperant, si a fost perioada examenelor, si este socul post-examen, dar e exasperant. banuiesc ca e exasperant de ambele parti.

nuj, nu e nimeni vinovat, si poate peste un rand de zile o sa se-ngroape si conversatiile astea,
dar cumva, dupa fiecare faza d-asta ma simt mai singur.

mai singur in capul meu, mai singur cu vocea aia care-mi vomita hate constant in cap.

cumva,
chestiile astea,
ii dau dreptate.

si nu vreaus sa aiba dreptate. nu vreau sa nu mai cred intr-o lume mai buna si nu vreau sa nu mai cred in altii. si pe bune ca si-n tine inca cred, atata ca m-am simtit atacat la niste idei care oricum sunt atacate din toate partile,
pe care oricum le atac si eu,
dar le iubesc mult.


mortii ma-si.
.
.
.
si,
defapt,
ce suntem noi?

tot o mana de naufragiati.
si sunt curios,
dupa atatea naufragieri.
inca sunt curios,
dupa atatea naufragieri.

e 5 jumate dimineata.
era o dimineata din liceu cu un iz usor poetic cand batea clopotul la biserica din centru si ma gandeam
"si ce daca, e 5 si jumatate?".

 .
.
.

prindere din urma

cu rusine, de pe goodreads, de data asta.

“Sometimes I really think people ought to have to pass a proper exam before they're allowed to be parents. Not just the practical, I mean.”


“The thing is, I mean, there’s times when you look at the universe and you think, “What about me?” and you can just hear the universe replying, “Well, what about you?” ” 

.
.
.

“Proper loafing requires company.One man lying about is being idle; two men lying about is a lunch break.”

“Every man had to die. He’d always found it odd that so many died when they were old, as logic said that was the point in their lives when they’d had the most practice not dying.” 


.

parca n-are atata farmec.

ratiune-n scris.

azi invat.

azi incep sa fac altceva, din cauze de circumstante. ma-c la cumparaturi, ca n-am nimic de mancare. imi ia 3 ceasuri, si-un ceas jumate sa m-adun.

realizez c-am ajuns acasa si n-am invatat azi, la 3.
totusi, am fost ieri la munca.

zic, ok, am fost la munca, am fost la cumparaturi, in teorie, ar trebui sa fiu relativ obosit.
ok, dar peste 6 zile am examen,
deci pun sa-nvat ceva o ora-doua, ca sa compensez.

 pnu sa-nvat o ora-doua? ce invat eu intr-o ora-doua?
ceva.
nu suficient,
dar ceva.
dar nu suficient,
si am examen miercuri.

 .
.
.

dar nu suficient.
 
asta-i rationamentu'.

nuj unde-ajung.