Aroma serilor de vara...

...e mereu aceasi.


E jocul a doi batrani: batrana iubitoare,optimista,orbita de optimism si batranul. Batranul e cinic,ironic,plictisit,dar cu toate astea are multe in spate si multa filozofie .
Ironica e si viata dandu-mi sa joc rolul asta. El intriga.El se plange si nu-i convine si se justifica, folosind teorii care se tin. Ea e bine.Pentru ea e totul frumos si e fericita doar cu privelistile din jur si cu dragostea lui.El o iubeste, insa, vorba poetului,"the good die young", ea moare in final de o boala,care, de altfel,face subiectul piesei.
Acum, de ce rade viata de mine in rolul asta?Pentru ca piesa e lunga,si ar trebui sa fie mai scurta si sa prinda,sa tina oamenii pe faza,asa ca trebuie taiate niste replici. Si replicile taiate sunt fix justificarea.Justificarea lui si a ei.
Altfel spus acum raman 2 batrani morocanosi.Una proasta si unu nemultumit,si replicile in care totul prinde sens si care dau esenta rolurilor sunt TAIATE pentru ca PLICTISESC. Si asa viata imi mai trage o palma:)

O mostra de genialitate

    Omul nu ar putea niciodată să înceteze să viseze. Visul este hrana sufletului, tot aşa cum alimentele sunt hrana corpului. Foarte des, în cursul existenţei noastre, ne vedem visele înşelate şi dorinţele amăgite, dar trebuie să continuăm să visăm, pentru că altfel, sufletul nostru moare şi Agape nu mai poate pătrunde în el.[...]

    Lupta cea Bună este cea care se porneşte din pricină că inima noastră o cere. În epocile eroice, în timpul cavalerilor rătăcitori, era uşor, erau pământuri de cucerit şi o grămadă de lucruri de făcut. Astăzi, lumea s-a schimbat mult, şi Lupta cea Bună s-a mutat de pe câmpurile de bătălie în interiorul nostru.

    Lupta cea Bună este cea în care ne angajăm în numele viselor noastre. Când ele explodează în noi cu toată vigoarea lor – în tinereţe - , suntem foarte curajoşi, dar n-am învăţat încă să luptăm. După ce, după multe eforturi, sfârşind prin a învăţa, nu mai avem acelaşi curaj pentru a lupta. Atunci, ne întoarcem împotriva noastră înşine şi, în cele din urmă, devenim cel mai mare duşman al nostru. Ne spunem că visele noastre suntinfantile, greu de realizat, sau fructul necunoaşterii realităţii vieţii. Ne ucidem visele pentru că ne este frică să ducem Lupta cea Bună.

     Primul simptom al faptului că ne ucidem visele este lipsa timpului, a continuat Petrus. Oamenii cei mai ocupaţi pe care i-am cunoscut în cursul vieţii mele aveau întotdeauna timp pentru toate. Cei care nu făceau nimic erau întotdeauna obosiţi, nu-şi dădeau seama cât de puţin lucru făcea, şi se plângeau constant că ziua era prea scurtă. În realitate, le era frică să poarte Lupta cea Bună.

     Al doilea simptom al morţii viselor noastre îl constituie certitudinile noastre. Din cauză că nu vrem să privim viaţa ca pe o mare aventură de trăit, începem să ne credem înţelepţi, drepţi şi corecţi în puţinul pe care-l aşteptăm de la existenţă. Privim dincolo de zidurile vieţii noastre cotidiene şi descoperim zgomotul lancelor ce se rup, mirosul sudorii şi prafului, marile căderi şi privirile însetate de cucerire ale războinicilor. Dar nuconcepem niciodată bucuria, bucuria imensă din sufletul celui ce luptă, pentru că, pentru el, nici victoria, nici deruta n-au nici o importanţă, singurul lucru care contează e să ducă Lupta cea Bună.

    În fine, al treilea simptom al morţii viselor noastre e pacea. Viaţa devine o după- amiază de duminică, nu ne cere lucruri măreţe şi nu cere mai mult decât vrem noi să-i dăm. Credem atunci că suntem maturi, că lăsăm deoparte fanteziile din copilărie, şi că vom atinge realizarea personală şi profesională. Suntem surprinşi atunci când o persoană de vârsta noastră spune că-i place încă un lucru sau altul din viaţa sa. Dar în realitate, în forul nostru interior, noi ştim ce s-a întâmplat: am renunţat să mai luptăm pentru visele noastre, să ducem Lupta cea Bună.

    Pe măsură ce renunţăm la visele noastre şi găsim pacea, a reluat el după o clipă, cunoaştem o scurtă perioadă de linişte. Dar visele moarte încep să putrezească în noi şi să ne infesteze toată atmosfera. Devenim cruzi faţă de cei ce ne înconjoară, şi în final întoarcem această cruzime asupra noastră înşine. Apar suferinţele şi psihozele. Ceea ce voiam să evităm în luptă – decepţia şi eşecul – devin singura moştenire de pe urmalaşităţii noastre. Şi într-o bună zi, visele moarte şi putrezite fac aerul de nerespirat şi ne vom dori moartea, moartea care ne eliberează de certitudinile noastre, de ocupaţiile noastre, şi de acea cumplită pace a după-amiezelor de duminică. 

    Singura modalitate de a ne salva visele este să fim generoşi cu noi înşine. Trebuie să tratăm riguros orice tentativă de autopedepsire, oricât de subtilă ar fi ea. Pentru a şti când devenim cruzi faţă de noi înşine, trebuie să transformăm în durere fizică cea mai mică apariţie a unei dureri spirituale, cum sunt vinovăţia, remuşcările, nehotărârea, laşitatea. Făcând dintr-o durere spirituală o durere fizică, vom şti cât rău ne poate face. 

 Fragment din "Jurnalul unui mag",de Paulo Coelho

 

CUM?!

...sa te dezvolti pe plan economic,social si cultural daca porti 3 razboaie?

Eu imi bag picioarele,din ce in ce mai adanc,daca voi vreti sa nu traiesc atunci n-o sa mai traiesc si gata,o sa stau toata ziua la calculator,ca ala nu ma tine afara din casa dupa ora 10,si nici nu risc sa ma influenteze in a ma apuca de fumat,droguri,bautura,porno sau,pericolul suprem,PRIETENI![moment in care se aude din multume un "uuuuu" ingrijorat]


Da,tot scurte,pana-mi vine chefu' sa le lungesc.

Un inceput nou

Si un sfarsit mai vechi.

Mda...si e pa vara.E oficial pa vara.
AWESOME!
Si ce daca e pa vara?Vine toamna!Toamna!Frunze joaca prin aer si pica jos.Frunze colorate!foarte colorate!Ploi marunte si vesele.
Sa zic ca va urasc?Nu va urasc.E ca aia,hate it's a strong word.Toamna e trista.Auzi la ei.La ei toti.Sunteti niste emoizi!Mai emoizi ca mine,fan toamna si fan ploaie.
De unde ati scos-o?!De ce nu e mai trista primavara?Se topeste zapada,chestii?Chiar nimanui nu-i pasa de zapada?Totul e verde.Iarna totul e alb.E mai frumos verdele decat albul?Sau decat rosul toamnei?

Si incepe scoala.Eu m-am apucat azi de teme.Tu te-ai apucat?Acuma eu sunt mare erou,ca m-am apucat azi de teme.Ma gandeam azi intre o cifra si alta.Oare nu a inregistrat nimeni linistea?Se auzea din spate un televizor enervant.Nu puteam sa-l fac sa se opreasca,dar atunci sa fac sa fie liniste.Cum?Daca as fi pus muzica ar fi fost tot distractiv.De la a distrage.Spuneau  Sum 41,intr-una dintre cele mai geniale melodii ale lor "Silence is screaming in my head stuck on repeat".Vreau si eu sa imi sune linistea in cap.Dar vreau mai bine s-o inregistrez,s-o ascult cand vreau eu.Ar fi grozav.
Revenind la subiect,incepe scoala.Sunt curios.Dubios de curios.Oare cat m-am schimbat eu vara asta?Eu zic ca intre mult si foarte mult,dar oare cum o sa se manifeste schimbarile la scoala?O sa fie mai altfel?O sa ma inteleg altfel cu colegii?O sa vorbesc cu lume noua pe naveta?Can't stop wondering,si d-abia astept.

Sa va mai povestesc.Azi am fost la Alfa.Si la Alfa ce-am facut?M-am luat la povesti cu vanzatoarea!Deci e awesome,o vanzatoare poate fi awesome!E o arta,sa fii vanzator bun,amabil,si sa te poti lua la povesti cu clientul.Eu cred ca e la fel de awesome si pentru tine ca vanzator si pentru client daca esti awesome,inafara de faptul ca o sa mai merg sa-mi iau pixuri de la Alfa,cred ca ai si o satisfactie sa vorbesti cu clientul.I mean socializezi,ca o fi client,psiholog,psihopat,vorbesti cu el,tot socializare e.Revin la concluzia ca totul poate fi de bine,depinde doar cum privesti.
Cred ca vanzatoarea m-a inspirat.Cat de aiurea ar suna.La fel de normal e sa se ia vanzatoarea la povesti cu clientul cum e sa se ia un calator oarecare cu alt calator oarecare la povesti.O sa fac tot posibilul sa fac altora zilele mai bune in felul in care mi l-a facut si mie vanzatoarea azi.

Atat.Ca sa las si-o melodie,las ce ascult acum.
Aici