Aroma serilor de vara...

...e mereu aceasi.


E jocul a doi batrani: batrana iubitoare,optimista,orbita de optimism si batranul. Batranul e cinic,ironic,plictisit,dar cu toate astea are multe in spate si multa filozofie .
Ironica e si viata dandu-mi sa joc rolul asta. El intriga.El se plange si nu-i convine si se justifica, folosind teorii care se tin. Ea e bine.Pentru ea e totul frumos si e fericita doar cu privelistile din jur si cu dragostea lui.El o iubeste, insa, vorba poetului,"the good die young", ea moare in final de o boala,care, de altfel,face subiectul piesei.
Acum, de ce rade viata de mine in rolul asta?Pentru ca piesa e lunga,si ar trebui sa fie mai scurta si sa prinda,sa tina oamenii pe faza,asa ca trebuie taiate niste replici. Si replicile taiate sunt fix justificarea.Justificarea lui si a ei.
Altfel spus acum raman 2 batrani morocanosi.Una proasta si unu nemultumit,si replicile in care totul prinde sens si care dau esenta rolurilor sunt TAIATE pentru ca PLICTISESC. Si asa viata imi mai trage o palma:)

'bout freedom

Daca e libertate exista oameni care sa profite de ea. Exista multi oameni si toti incearca sa ajunga sus,astfel cei care o fac sunt unii la intamplare,cu noroc sau o pila.
Pe de alta parte intre gratii sus se ajunge prin vointa si nebunie, si curajul de a le avea.
In  orice caz, nici relativitatea nu este la fel de relativa ca libertatea, asa ca tot ce-i mai sus e un mic nonsens de la o minte care nu-si mai gaseste un sens intre atatea scopuri .

 La 2 pasi distanta de tine,

14 februarie 2011

Eu sunt exact asa cum sunt.

Si cu asta vreau sa contrazic realismul,optimismul si pesimismul.

Pentru ca vedeti viata in diferite doua culori.

Si vedeti roz-negru,si vedeti alb-negru si vedeti gri-negru.Si va acuzati intre voi. Deschideti ochii.Uitati-va la creatie,la om,la arta.Uitati-va la posibilitati,si la simpla inexistenta a imposibilului. Spunea cineva ,cortina pe care o asezi in jurul tau e o sticla transparenta.Si libertatea pe care o pretinzi iti va fi data,si in final libertatea aia o sa te inchida,o sa devina lanturi si gratii,si nu le vei distruge,pentru ca nu vei indrazni sa distrugi ce ai creat tu.Pentru ca a distruge ceva la care ai lucrat o viata e o prostie,si singura prostie mai mare e sa NU o faci.

Si d-aia personajele negative sunt mai complexe.Pentru ca nici niciodata nu stii ce e in mintea lor.Ce le-a cauzat iluzia si ce o s-o distruga iar pana in ultimul moment exista speranta de schimbare si sa se justifice. Si in jurul iluziei se invarte totul.

Si cine nu face schimbarea nu are ca motiv curajul de a infrunta ce i s-a dat sa infrunte, e fix lasitatea de a nu schimba destinul. Si nu sunt decat scuze proaste, pe care nu le credeti nici voi, dar le inghititi. 

Si in final cei care vin cu schimbarea sunt pusi pe cruce,arsi pe rug sau decapitati. Si ultimele tale cuvinte ar trebui sa fie "Si totusi se invarte".

Cu dezamăgire,

Viaţa.

Here goes nothing.Again.

...sau epilog pentru 2010 si prolog pentru 2011.

Ce pot spune?Nu am multe.
2010 mi-a frecat mintea in stil mare.De fapt in 2010 nu am facut nimic.Nu am facut nimic si nu am castigat nimic.Altfel spus am trait cam pe datorie,daca nu se intamplau lucrurile cum se intamplau 2010 ar fi fost unul dintre anii plictisitor de prosti.Nu a fost,a fost chiar amuzant de prost,incurajator de prost.
Am zis ca fac una,am zis ca fac alta,am zis ca rup lumea in 2.Aiurea.Noroc ca s-a rupt singura in mana mea.
As putea spune lejer ca n-am facut nimic pentru mine in 2010.Now...thank God.Universul a tinut cu mine.

2010  mi-a trezit visele.Brutal.Pana in 2010  as putea spune ca asteptam doar sfarsituri,apoi au inceput sa-mi placa inceputurile.Pana in 2010 n-am riscat.
2010 n-a facut nimic solid,material.Tot ce a facut a fost sa ma invete.sa dea cu mine de pamant si sa ma ridice mai sus decat eram doar pentru a putea da mai cu pofta cu mine de pamant.Si-am ajuns aici.
Acum s-a dus.

Acum se pare ca urmeaza realitatea.Realitatea in care trebuie sa iasa cu capul sus toate visele inecate,realitatea in care se da "Lupta Dreapta".

Ce am?Am vise.Still a weirdo,omu' cu visele,inca ma fura,inca ma cert cu ele,incerc sa le ordonez,incerc sa le dau viata .
Acum am iar un reper,un inceput,unul ireal,fara baza solida,dar e un inceput.Si totul incepe cu un inceput.
Nu-mi pot ordona gandurile,nu-mi pot echilibra gandurile.Vad unde am gresit si unde nu mai vreau sa gresesc,si incerc sa-mi dau seama unde gresesc.Si de data asta o sa-mi iasa.

Nu am un scop pentru 2011.Vreau sa curga,dar vreau sa nu curga fara mine.Poate as putea spune ceva vag world ruling,da' nu merita.

O mostra de genialitate

    Omul nu ar putea niciodată să înceteze să viseze. Visul este hrana sufletului, tot aşa cum alimentele sunt hrana corpului. Foarte des, în cursul existenţei noastre, ne vedem visele înşelate şi dorinţele amăgite, dar trebuie să continuăm să visăm, pentru că altfel, sufletul nostru moare şi Agape nu mai poate pătrunde în el.[...]

    Lupta cea Bună este cea care se porneşte din pricină că inima noastră o cere. În epocile eroice, în timpul cavalerilor rătăcitori, era uşor, erau pământuri de cucerit şi o grămadă de lucruri de făcut. Astăzi, lumea s-a schimbat mult, şi Lupta cea Bună s-a mutat de pe câmpurile de bătălie în interiorul nostru.

    Lupta cea Bună este cea în care ne angajăm în numele viselor noastre. Când ele explodează în noi cu toată vigoarea lor – în tinereţe - , suntem foarte curajoşi, dar n-am învăţat încă să luptăm. După ce, după multe eforturi, sfârşind prin a învăţa, nu mai avem acelaşi curaj pentru a lupta. Atunci, ne întoarcem împotriva noastră înşine şi, în cele din urmă, devenim cel mai mare duşman al nostru. Ne spunem că visele noastre suntinfantile, greu de realizat, sau fructul necunoaşterii realităţii vieţii. Ne ucidem visele pentru că ne este frică să ducem Lupta cea Bună.

     Primul simptom al faptului că ne ucidem visele este lipsa timpului, a continuat Petrus. Oamenii cei mai ocupaţi pe care i-am cunoscut în cursul vieţii mele aveau întotdeauna timp pentru toate. Cei care nu făceau nimic erau întotdeauna obosiţi, nu-şi dădeau seama cât de puţin lucru făcea, şi se plângeau constant că ziua era prea scurtă. În realitate, le era frică să poarte Lupta cea Bună.

     Al doilea simptom al morţii viselor noastre îl constituie certitudinile noastre. Din cauză că nu vrem să privim viaţa ca pe o mare aventură de trăit, începem să ne credem înţelepţi, drepţi şi corecţi în puţinul pe care-l aşteptăm de la existenţă. Privim dincolo de zidurile vieţii noastre cotidiene şi descoperim zgomotul lancelor ce se rup, mirosul sudorii şi prafului, marile căderi şi privirile însetate de cucerire ale războinicilor. Dar nuconcepem niciodată bucuria, bucuria imensă din sufletul celui ce luptă, pentru că, pentru el, nici victoria, nici deruta n-au nici o importanţă, singurul lucru care contează e să ducă Lupta cea Bună.

    În fine, al treilea simptom al morţii viselor noastre e pacea. Viaţa devine o după- amiază de duminică, nu ne cere lucruri măreţe şi nu cere mai mult decât vrem noi să-i dăm. Credem atunci că suntem maturi, că lăsăm deoparte fanteziile din copilărie, şi că vom atinge realizarea personală şi profesională. Suntem surprinşi atunci când o persoană de vârsta noastră spune că-i place încă un lucru sau altul din viaţa sa. Dar în realitate, în forul nostru interior, noi ştim ce s-a întâmplat: am renunţat să mai luptăm pentru visele noastre, să ducem Lupta cea Bună.

    Pe măsură ce renunţăm la visele noastre şi găsim pacea, a reluat el după o clipă, cunoaştem o scurtă perioadă de linişte. Dar visele moarte încep să putrezească în noi şi să ne infesteze toată atmosfera. Devenim cruzi faţă de cei ce ne înconjoară, şi în final întoarcem această cruzime asupra noastră înşine. Apar suferinţele şi psihozele. Ceea ce voiam să evităm în luptă – decepţia şi eşecul – devin singura moştenire de pe urmalaşităţii noastre. Şi într-o bună zi, visele moarte şi putrezite fac aerul de nerespirat şi ne vom dori moartea, moartea care ne eliberează de certitudinile noastre, de ocupaţiile noastre, şi de acea cumplită pace a după-amiezelor de duminică. 

    Singura modalitate de a ne salva visele este să fim generoşi cu noi înşine. Trebuie să tratăm riguros orice tentativă de autopedepsire, oricât de subtilă ar fi ea. Pentru a şti când devenim cruzi faţă de noi înşine, trebuie să transformăm în durere fizică cea mai mică apariţie a unei dureri spirituale, cum sunt vinovăţia, remuşcările, nehotărârea, laşitatea. Făcând dintr-o durere spirituală o durere fizică, vom şti cât rău ne poate face. 

 Fragment din "Jurnalul unui mag",de Paulo Coelho

 

O propozitie.

Un actor bun se pierde in rolul lui.

A se interpreta:
UN ACTOR bun se pierde in rolul lui.
Un actor BUN se pierde in rolul lui.
Un actor bun SE PIERDE in rolul lui.
Un actor bun se pierde in ROLUL LUI.

Eu mi-am batut capul un timp...