luni, 27 iunie 2011

Macar...nu mai miroase a vara.

Sau macar eu n-am simtit miros de vara afara. in seara asta.
Omu' bun nu se vinde. Omu' rau numa' pe sub mana. Visatorul il cumpara numai  cei care sunt in aria de activitate.

Si cine e de vina daca soarele nu mai vorbeste prostii?

Stairway to Heaven pana maine. Maine... o sa-l stearga pe azi.

Restu'...nu mai conteaza. Tocmai pentru ca conteaza.

sâmbătă, 18 iunie 2011

Pen'ca visul se termina mereu cu trezirea la realitate

Stau singur in camera cu cartea aia in fata, fara nimeni in jur,pe imensitatea aia de pat. Si magnific capitol. Aproape in transa citeam un cuvant si incercam sa-l savurez, dar cat de repede posibil, ca sa ajung la urmatorul, si urmatorul, si curgeau. Fantastic moment. Si cand totul curgea mai frumos, cat sa-ti unga sufletul si sa-ti aline toata oftica aia, cum ca e sambata si e frumos afara si tu stai singur in casa lesinat sub antibiotice, cand cuvintele erau mai adanci ca oricand si intelesurile se pierdeau in mintea care parca nu exista decat pentru a le intelege, e, chiar in momentul ala...se aude Ritmul. Inconfundabilul Ritm. Maiestuosul si preafrumosul. Si intra si incantatoarea voce, si,simtind ca totul progreseaza ma grabesc sa termin capitolul.

Iubesc Romania, romanii, week-endurile insorite sub blestemul usii de la iesire, gratarele in spatele blocului, vulgaritatea mai frecventa decat punctele pe i si maneaua la maxim care strapunge prin termopanele platite cu munca si truda parintilor.

Eu atat am avut de zis, restul se intelege din subintelesuri.

duminică, 12 iunie 2011









Cred ca ritmul seamana,altceva nu prea vad in comun la astea,da' le tot invart de dimineata.

Si ca sa nu uit vreodata, imn personal de primavara-vara:



Si ma laud ca mi-o si cant singur, si imi iese aproape bine.






sâmbătă, 11 iunie 2011

Exercitiu de sinceritate

Prin postarea de mai-nainte mi-am demonstrat ca si eu pot. Ba mai mult, am recunoscut ca sunt fals atunci cand e nevoie.

Oricum,incetisor incetisor imi dau seama ca tot ce-am cautat eu sunt niste legende urbane. Ii cauti, ti se pare ca-i vezi, alergi dupa ei, te apropii, aproape-i atingi si bati la poarta Raiului. Dar nu raspunde nimeni. deschizi ochii si-ti dai seama ca ai alergat dupa ceva ce nu mai exista de mult, iti dai o palma sa-ti revii si pana sa apuci s-o dai pe a doua iar ti se pare ca vezi ce cauti si ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic incepi iar s-alergi dupa fluturele ala colorat, pe care n-o sa-l prinzi niciodata, dar nici nu te vei opri. Si senzatia se repeta, aproape-l atingi, il atingi. Da! L-ai atins! ai prins fluturele, dar cand il atingi el nu mai poate zbura si cade si il zdrobesti. Visul e iar pierdut. Cand nu mai ai visul constientizezi realitatea. Iti dai seama incet incet ca toata culoarea vietii statea in visul ala, si ca visul e singurul lucru colorat. Si totusi nu te poti opri.incerci sa gasesti culoarea, vrei culoarea, nu poti trai fara ea. Si cand vezi in sfarsit culori aproape ca ti-e frica sa pornesti iar dupa ele. Dar nu te lasi. Nu poti renunta, TU nu poti renunta. Te ridici scuturandu-te de praf si incepi sa alergi. Te impiedici. Cazi. Simti mirosul prafului in nari si asta te face sa vrei mai mult sa ajungi ACOLO. Te proptesti in pumni si incepi sa te ridici. Singurul vis pe care-l ai acum este sa te ridici. Si incerci, si cu lacrimi in ochi te eliberezi. Si esti iar in picioare. Si-ti dai seama ca nu e destul. Esti stapan pe tine, poti sa alergi iar. Arunci o privire timida in spate si vezi de unde vii. Vezi negru in spate si in jurul tau gri si alb. E mai bine. Dar nu e destul. Niciodata nu e destul. Iti amintesti de culori. Culorile care te-au ajutat sa iesi din negru. Culorile alea sunt undeva acolo. Dar tu? Constientizezi ca esti si tu o culoare. Te uiti si te simti bine. Esti viata in toata moartea din jurul tau. Si pornesti acum mai sigur ca oricand. Daca tu esti o culoare atunci cu siguranta exista alte culori. Incepi iar sa mergi, calculand fiecare pas pentru a nu cadea dinnou. Le vezi. vezi iar culorile. Nimic din ce ai gandit pana acum nu te mai intereseaza. Nu iti mai pasa daca o sa cazi, iti pasa doar de ele. Si incepi sa alergi, simtind cum negura din spate nu te lasa, si nu te mai uiti, nu te mai uiti in spate,nu te mai uiti in jur, te uiti la culori, nu-ti misti privirea pentru ca stii ca atunci ele vor disparea. Si te apropii. Te apropii mai tare, si mai tare si simti energia lor, si ...Si cazi.
Esti la pamant si de frica realitatii nici nu mai deschizi ochii. Simti totusi ceva diferit. Nu mai e mirosul prafului. Narile-ti sunt infundate de altceva. E un miros...verde."Verde?!".Deschizi brusc ochii si te uiti in jur. Esti orbit de culori. Da, culori. Ai alergat atat de mult ca in final sa ajungi intre ....culori. Te ridici, mirosi natura din jurul tau, savurezi fiecare sunet si incerci sa nu ratezi nimic. Totul a meritat.
Dar...ei? Ei chiar nu vad? Chiar nu simt tot ce-i inconjoara? Privesti cum siluetele din jur trec nepasatoare, fara sentiment, infasurate intr-un voal de fum gri. Ei... chiar nu vad?
Ramai pe loc pentru o clipa si apoi continui sa mergi. Te uiti in jur, incerci sa le spui ca in jurul lor totul e culoare si viata insa ei... parca trec prin tine. Trist, ramai doar tu cu natura. In gandul tau aproape ca incepi sa negi culoarea din jurul tau. Si fiecare culoare pe care o negi dispare. Si odata cu ea mai dispare un strat de fum de pe siluetele din jur. Incep sa te vada. Incep sa-ti vorbeasca. Atunci... asta e solutia? Sa negi existenta culorilor ca sa nu fii singur in mijlocul siluetelor? "NU!". Si brusc toate culorile-si revin,si odata cu ele si fumul. Dinnou esti singur. Dar este culoare. Esti singur, dar esti singur intr-un paradis. Gustand din tot ce ai in jur inaintezi,inaintezi si ajungi pe marginea unei prapastii. Te uiti de partea cealalta si vezi siluete care vad culori si se bucura de culori. Ramai nemiscat rezistand tentatiei de a sari. Strigi spre ele,dar distanta e prea mare. Te asezi pe margine si le privesti. Te ridici si iti dai seama. Nu e destul.Cu tot ce ai nu e destul. Pornesti  si incet incet si cauti. Cauti siluetele care vad culori. Si cand iti pierzi speranta revii pe stanca de la marginea prapastiei si privesti, si speranta-ti revine,si pornesti la drum in cautarea unor siluete care pot pretui ce au in jur.

Si ma intreb,oare chiar mai exista oameni  care sa vada culorile?

Eu inca sper ca versurile lui Vali Sterian mai sunt valabile.
"Aici la noi ,pe acest pamant,
Oameni buni au fost, oameni buni mai sunt"




Defineste "oameni buni".

miercuri, 8 iunie 2011

Lauda de sine...


 ...sau mai mult o alta pagina de jurnal.Din jurnalul unui copil mic cuminte inocent si silitor.

 "Chestia cu Italia"

Ideea a a aparut in martie. Pentru noi totul a inceput cu mesajul domnului Stoian Nicolae prin care eram rugati sa ne prezentam la directiune. Am iesit din clasa confuzi, sub indrumarea doamnelor diriginte. Cu pasi siguri si schimband priviri nedumerite am intrat in biroul domnului director. A fost un scurt moment de liniste urmat de glasul grav care avea sa ne dea toate explicatiile necesare.
A fost un scurt monolog care continea cateva cuvinte marcante :  plecare, strainatate, proiect. Aceste cuvinte aveau sa ne umble prin minte ceva vreme de-aici inainte. Am fost rugati sa ne sunam parintii si sa le spunem despre ce e vorba, urmand apoi sa le cerem  acordul.Ne-am imprastiat incet cu telefoanele la urechi. Fiecare convorbire incheiata aducea o expresie sugestiva pe fata noastra. Curand era stabilit : 13 elevi, 3 profesori si 2 doamne inspectoare aveau sa paraseasca tara avand ca destinatie Italia, in scopul asistarii la conferinta de deschidere a proiectului.
La inceputul lunii aprilie am primit informatii clare legate de actele necesare plecarii ,pentru ca apoi, la sfarsitul lunii sa primim detalii exacte legate de transport, cazare si toate celelalte costuri pe care le implica deplasarea.
Plecarea a fost in ziua de 4 mai la ora 2 dimineata in fata scolii. Cu 10 minute inainte toata lumea era pregatita. Pe fetele noastre se citea o combinative intre somnolenta  si entuziasm: dupa toate saptamanile de asteptare, acum era momentul. Urma sa plecam.  La ora 2 si 10 minute eram pe drum spre Bucuresti. Urma sa decolam la ora 9. Drumul a fost parcurs fara problem,insa am fost putini demoralizati cand, ajunsi in fata aeroportului, a inceput sa ploua. Odata cu decolarea avionului,totusi, a aparut si soarele.  Imaginile oferite de zbor au fost memorabile, iesind in evident a Marea Adriatica si Muntii Alpi.
Odata ajunsi la aeroport am fost intampinati de gazde care ne-au transportat cu autocarul pana la hotel. Acolo, am fost informati cu privire la desfasurarea programului, dupa care am fost distribuiti in camera. A urmat un scurt timp in care am putut sa despachetam sis a ne acomodam cu zona. La ora 13 ne-am intalnit dinnou cu totii in curtea hotelului pentru a porni intr-un scurt tur al Romei.
Am avut ocazia sa vedem tot ce mana omului a construit si consolidat de-a lungul timpului in acest oras. Datorita timpului care nu era de partea noastra, nu am putut opri pentru a vizita de aproape fiecare atractie turistica, insa am fost uluiti de maiestuozitatea constructiilor romane. Am avut ocazia sa vedem si sa fotografiem din exterior realizari arhitecturale ca  impunatorul Coloseum, vestitul Forum Roman si Biserica San Giovanni in Laterano. Pentru ca ar fi fost prea mare pierdere sa ratam aceasta ocazie, am reusit sa oprim pentru a vizita Basilica Sf Petru. Inca de la distanta am fost impresionati de aceasta cladire,insa ajunsi  inauntru am fost profund impresionati de dimensiunile acesteia. Am intrat intr-o liniste deplina, coplesiti de sentimente de umilinta in fata acestei minuni arhitecturale.  Avand inca un oarecare sentiment de umilinta ne-am indreptat apoi spre autocar.
In timpul ce-a urmat am oprit intr-o zona comerciala unde am putut sa facem cumparaturi in jur de o ora, mai ales ca in aceasta prima zi nu ne-a fost oferita masa si nu toti am prevazut acest lucru. Dupa ce am terminat ne-am indreptat inapoi spre hotel unde am petrecut o noapte linistita. Sedera a fost foarte placuta, camerele fiind curate si paturile comfortabile. Dupa o zi plina am avut parte de o noapte odihnitoare, ideala pentru a fi in forma a doua zi.
Trezirea a fost la 7, urmata de un mic dejun, de data asta oferit de hotel si un scurt timp in care am putut sa ne pregatim pentru conferinta de la primarie. Aceasta avea sa fie punctual culminant al vizitei noastre.  Urma sa aflam tot ce ne-ar putea interesa despre proiectul la a carui introducere participam.  La ora 9 eram toti la conferinta asteptand sa vedem ce va urma.
Conferinta a inceput la ora 10, conform programului.  Au vorbit reprezentanti din ai fiecarei tari, avand cate un discurs si o prezentare a orasului din partea caruia vin. Din pacate majoritatea acestora au fost in limba italiana, asa ca nu toti am reusit sa  intelegem perfect  tot ce s-a discutat si am ramas putin dezamagiti. Totusi, un lucru am inteles cu totii: acesta este doar inceputul. Vor urma vizite mai lungi si va fi mult de lucru pe teren, totul pentru a plasa si Romania, si in special judetul Brasov undeva pe harta celorlalte tari europene.
Dupa conferinta am plecat spre restaurant unde am servit masa de pranz iar apoi am mers in vechiul port. Acesta ne-a oferit o priveliste deosebita precum si o istorie interesanta. Dupa vizitarea portului am fost transportati catre un sit arheologic. Acolo ni s-a explicat felul in care se descopera izvoarele istorice si modul in care sunt folosite pentru a reconstitui diferite obiecte ale celor ce au trait in acele locuri cu sute de ani in urma.
Cu un oarecare regret,  am plecat apoi spre hotel si apoi spre aeroport.  Dupa ce ne-am luat ramas bun de la  noii nostri prieteni  am urcat in avion. Zborul a fost placut, pentru ca am avut timp sa meditam asupra a tot ce am vazut. Am ajuns spre seara in Bucuresti si am pornit spre casa. Aveam cu totii o senzatie placuta: era oboseala, dar in acelasi timp si multumire.
Facand un bilant a celor intamplate, a fost o experienta memorabila , cu bune si cu rele,  cu prezentari in limba italiana si cu  privelisti unice. Am avut ocazia sa interactionam cu oameni de alte nationalitati si sa vedem frumusetea unei tari straine, si a unui oras care este numit pe buna dreptate “Cetatea eterna” ,dar mai ales, acum vom putea ajuta prin propriile noastre puteri la crearea unei imagini pozitive despre tara noastra.

luni, 6 iunie 2011