De-a doăşuna

 21 de la  Cristina  .
De reflectat la 1 pe zi si gasit o melodie care sa justifice.
Pentru mine.

1 verde
2 roşu
3 Eu
4 rece
5 a minţi
6 plăcut
7 altfel
8 a vrea
9 toamna
10 foc
11 vant
12 Ea

2 noaptea.De maine.

Lumea n-are nevoie de lovesici.
Lumea n-are nevoie de visatori pasivi
Nu are nevoie de umbrele unor idealisti
Nu-i trebuie aproape oameni buni
Sau aproape oameni cu care sa porti conversatii placute
Sau oameni aproape veseli
Aproape optimismul e o masca murdara a pesimismului
Aproape cum nu se poate mai departe de realism
Nu vrei sa fii semi-tu
Nu vrei sa faci semi-ceva
Nu regreti. Pur si simplu nu o faci
Esti nemultumit? Multumeste-te.
Nu-ti convine? Schimba.
Nu gandesti fara finalitate in actiune
Nu renunti la ceva daca nu stii ca e necesar sa o faci
Accepti ce ai facut
Accepti consecintele
Nu invoci ceva ce nu poti schimba
Inveti. Inveti din toate. inveti din tot.
Nu stai cu fata in pamant.
Nu te plangi
Nu te certi
Esti stapanul lumii tale
Esti visatorul realist.
Idealistul activ.
Esti cel care-ti materializeaza visele
Ala esti tu.
Aia faci tu.
Ai doar vise si saci de praf de stele
Iti ajung.
Fa-ti realitate.
Din idei,ambitii si actiuni
Viata nu sta dupa tine.
Alearga dupa ea.

esente

"sa inveti sa  dai drumul lucrurilor la care tii cel mai mult"
 ca sa-ti dai seama ca nu iti e frica sa pierzi nimic

nenorocirea aia de viata
 ii poti da drumul oricand
stii ca poti pierde orice
de ce te tempi?
de cine te temi?
cum de te temi?
cum iti permiti sa te te temi?
nu-ti e rusine sa te temi?
bagta-ti mintile in cap si ia o gura de realitate
nu ai decat de castigat.
viata e o padure si esti singur intre frunze
nu iti e frica sa nu rupi crengile copacilor cand mergi
o faci din plictiseala
o faci din necesitate
esti tu si viata
viata iti ofera si iti ia
las-o sa-ti ia.
da-i tu
ajut-o sa iti dea
ia-ti singur
fiecare zi e o poteca
fiecare om e un copac
ia tot din tot ce vezi si nu te opri
pentru ca nu e nimeni care vine sa te salveze
asa ca salveaza-te singur
invie
ridica-te
zboara.

Pretexte existentiale.

Mi-a trecut prin cap acum, la cateva saptamani dupa ce l-am lasat pe Rothfuss.

Ascultand se naste omul.
Cunoasterea-ncepe-n a sti.
Si ascult pentru c-am un nume
Si in speranta
de a fi.

Omului i se ofera posibilitatea de a sti.. I se da, i se arata.  I. Se. Vine de la sine, crescand incepi sa stii. Chiar senzatiile iti ofera informatii, informatii pe care, odata ce le primesti, stii. Cand stii nimic nu poate sa te contrazica.. Stii, stii ca stii si stii ca si ceilalti stiu. Daca si tu stii si altii stiu,  suntem toti o apa si-un pamant. Noi stim.Si apare intrebare "De ce ceea ce stii tu ar fi mai bun decat ceea ce stiu eu?" Si atunci nu te intereseaza ce stiu altii despre ceea ce stii si tu. Te intereseaza,pe de alta parte,ce stiu altii despre ceea ce nu stii tu. Si asta, insa, in conditiile in care te intereseaza, pentru ca e posibil sa stii ca nu te intereseaza. Si acumulezi date, multe, despre orice. O persoana iti spune ceva, stii acel lucru, persoana urmatoare care va incerca sa iti vorbeasca despre acel lucru va fi respinsa pentru ca deja stii. Exista si alte cazuri. Odata ce stii, cand cineva vrea sa vorbeasca cu tine tu accepti discutia, insa tot ce faci e sa iti sustii ideea, evident, pentru ca  tu stii. Indiferent de calitate argumentului, nimic nu te va clinti. De ce? Pentru ca atunci cand doua persoane discuta despre ceea ce stiu, are dreptate, intotdeauna, persoana I. Singular.

Intreband creste omul.
Viata incepe intelegand
Si intreb pentru ca stiu,
Si-n incercarea
de-a trai.

Omul trebuie sa accepte posibilitatea de a intelege. Trebuie,  sa ceara aceasta posibilitate, sa o caute, dar in primul rand sa o accepte. Intelegerea se intampla atunci cand ai doua idei care se contrazic una pe alta, iar tu nu poti sa negi verdicitatea niciuneia. Asadar, trebuie sa accepti o a doua idee, lucru care devine primul pas in drumul de la a sti la a intelege.
A intelege este a constientiza ca nimic din ceea ce stii nu este sigur si ca exista undeva in lume cateva idei care pot, bineinteles, cu aprobarea ta, sa iti demonstreze opusul a fiecarei certitudini pe care o ai.
Intelegerea inseamna nevoia de a contrazice o axioma si placerea de a vedea acul de absolut in carul cu absurd.
Baza societatii ar trebui sa fie, intr-o lume ideala, intelegerea. Cererea de cunostinte  avand ca scop final intelegerea absoluta. Intelegerea absoluta la nivel constient este o utopie, insa aceasta se petrece in subconstient.

Singura metoda pentru exprimarea absolutului devine coliziunea constientului cu subconstientul. Pentru aceasta insa trebuie parasit constientul, patruns in subconstient iar apoi fortata intoarcerea la constient.   Intervalul de timp dintre momentul in care traiesti in subconstient si cel cand revii cu picioarele pe pamant este momentul cand ideea atinge hartia. Este atunci cand acea pastila de intelegere absoluta se strecoara in pahar.
Pentru ca solutia obtinuta sa devina placuta este nevoie de timp. Timp in care compozitia se omogenizeaza.
Timpul dilueaza acea idee minuscula. Daca lichidul este prea mult, atunci se pierde gustul absolutului, daca este prea putin atunci gustul devine prea puternic,fiind greu de suportat sau chiar de acceptat. Precizia cu care se aproximeaza cantitatea de lichid necesara pentru a transforma esenta, precum si tipul lichidului, stau la baza actiunii de a numi.
A cunoaste este un joc de v-ati ascunselea cu absolutul. A numi este a-l gasi. A cunoaste numele unui lucru inseamna a avea putere deplina asupra lui. A numi un lucru este exercitarea acestei puteri.
Omul este incapabil de a numi.Omul se bazeaza pe a stii si pe a intelege. Certitudinea ii ofera siguranta, dar il limiteaza, fiind o bariera in intelegerea deplina.Si atunci renunta la a sti. Pentru a fi capabil sa numeasca, omul renunta la orice certitudine si refuza orice axioma.
Lipsa sigurantei este acceptarea haosului si contopirea cu el. Este, in final, refuzul fericirii.
Nu este placut. Nu este o intelegere echitabila.. Omul renunta la a sti totul pentru a accepta sa inteleaga putin in speranta ca, la un moment dat, va reusi sa numeasca o farama din ceea ce intelege.
Omul renunta la a fi om in speranta ca intr-o zi va putea numi. Isi refuza numele in speranta gasirii altor nume. Atunci cand omul numeste prima oara cu adevarat, este momentul cand numele lui se schimba, de fapt.


Scriind se inalta omul
Arta incepe-n a numi
Si scriu,pentru ca-nteleg
Si in speranta
de-a muri.

'bout pain

din "The Name of the Wind", de Patrick Rothfuss

"Perhaps the greatest faculty our minds possess is the ability to cope with the pain. Classic thinking teaches us the four doors of mind, which everyone moves through acording to their need.
First is the door of sleep. Sleep offers us a great retreat from the world and all its pain. Sleep marks passing time, giving us distance from the things that have hurt us. When a person is wounded they will often fall unconscious. Similarily, someone who hears traumatic news will often swoon or faint. This is the mind's way of protecting itself from pain by stepping through the first door.
Second is the door of forgetting. Some wounds are too deep to heal, or too deep top heal quickly. In addition, many memories are simply painful, and there is no healing to be done. The saying "time heals all wounds" is false. Time heals most wounds. The rest are hidden behind this door.
Third is the door of madness. There are times when the mind is dealt such a blow it hides itself in insanity. While this may not seem beneficial, it is. There are times when reality is nothing but pain, and to escape that pain the mind must leave reality behind.
Last is the door of death. The final resort. Nothing can hurt us after we are dead, or so we have been told."

Prin noi

O provocare lansată de Daniel Drăgan.

Prin noi

  Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă, zic unii. Dar cât de dimineaţă?Judecând după ora apelului, de pe la primele ceasuri ale zilei.

   Cu câteva ore în urmă eram convins că am avut cel mai straniu vis în noaptea ce-a trecut. Acum încep să cred că încă nu s-a terminat.

   Extenuat total, am adormit devreme, aşa că atunci când a sunat telefonul eram în una din cele mai plăcute faze ale somnului. S-a întâmplat la ora unu şi şaisprăzece minute. Simţeam o glumă proastă, număr necunoscut, noapte, circumstanţele îi erau favorabile, însă am răspuns.

    Înainte de a-mi drege glasul, aud de partea cealaltă o voce de bărbat: "Salut, Ian. Sunt Mihai Eminescu si ne cunoaştem dintre rânduri". Profitând de faptul ca am amuţit total, a continuat: " Aş vrea să-ţi ofer următoarele cinci minute pentru a-mi transmite un gând. Orice gând.".

   Pe loc mintea mi-a fost inundată de un flux multicolor de idei. Iniţial,acestea m-au întors la teoria glumei, însa momentul fiind de aşa natură am decis să las evenimentele să curgă.

   Şi totuşi, ce aş putea să-i spun? Ce i-aş spune? De ce ar vrea să-i spun tocmai eu? Cine sunt eu? Dinnou, de ce de la mine? Ce ar vrea să ştie? Despre ţară? Evoluţia limbii, a literaturii, a artei în general? Asta ar putea să-i spună mult mai bine alte persoane."Orice gând".  Atunci vrea un gând al meu. De la mine. Doar de la mine.

   Trei minute trecuseră  când, involuntar, am început să-i recit. "De ce îi recit?" a fost întrebarea pe care mi-am pus-o cu ultimă urmă de minte conştientă, însă am realizat curând că dacă vrea într-adevăr ceva de la mine, este cea mai bună alegere. A-i transmite ceva scris de mine este ceva ce aş putea să-i transmit doar eu. Un gând, unul doar al meu.

 Când am terminat, de partea cealaltă am auzit titlul poeziei.

-Dar... dar... tu eşti mort, am spus, înainte de a reuşi să-mi cântăresc cuvintele.

-Nu. Trăiesc. Prin voi.

   Când am înţeles răspunsul convorbirea era deja încheiată. Imediat după aceasta am căzut înapoi intr-un somn adânc si fără vise.

    Astăzi  m-am uitat la lista apelurilor. După un moment de confuzie, intamplarea mi-a revenit in minte , urmata îndeaproape de o revelaţie. Recitasem "Moarte de 76",  la ora 1 şi 16 minute. Nu, nu la 1 şi 16, la ora 0 şi 76 de minute.

   Ştia deja ce o să-i spun, şi creaţia, o cunoştea, însă a vrut să mă audă recitând. Nu căuta un răspuns, căuta dovada propriei existenţe.

Vise

Nu visuri.


Rar imi amintesc, dar merita.

Se face ca am de ales intre o serie de elemente. Si aleg verde. Aleg natura. Aleg o creanga de copac.
Apoi, ajung intr-o camera unde, aparent, oamenii se lupta folosind elementul ales. Cu creanga mea pierd lupta impotriva altei persoane, cu acelasi element.
O iau de la inceput. aleg alt element, de data asta iau focul. Rosu.
Inca de la inceput inving pe cineva care avea o creanga, apoi inving apa. In final ajung fata in fata cu o persoana care are tot foc, un foc similar, identic in ochii mei, cu ce am eu. Dar focul meu e mai puternic.



Toata ziua nu am stiut ca am visat. Acum, brusc, mi-am amintit tot visul. Comicariile vietii. Parca si simt cum ma prinde de guler si-mi zice: "Foloseste-ti focul, pentru ca va arde orice va iesi in cale. Si chiar in fata focului, focul tau e mai puternic."

Sau parca doar am visat. E totusi destul ca sa mentina amuzamentul.

simple choices- massive changes
rebelions-revolutions-resolution.

De "nu te uita"

nesomn si haos
si drum de fier si de noroi
si vant si munca
si praf si ploi

Si-am ajuns.


Premize. De teatru si de auto-control, pen'ca daca iese bine iese fain, iar daca iese rau iese artistic.

Oameni.. Fixati pe bine si fixati pe rau, deschisi spre bine si deschisi spre rau, etichete , intstructiuni si preturi.

Idei. Pre-concepute si post-concepute, chiar, (ha) ne-concepute, jignitor de prost concepute

Idealuri. Smerenie prin maretie, apoi refuzul smereniei si al maretiei, iminent, maretie prin smerenie in final.

Visuri. Vise Dau totul peste cap cand ti-e lumea mai draga si nu termina joaca pana nu-ti scot un ochi.

Principii. Daramate si ridicate, consolidate si puse sub semnul intrebarii. Sa fie.

Culori. Orbitoare si deschizatoare de ochi, neintelese si nesimtite. Uimitoare si umilitoare.

Sperante. La daramarea premizelor apar sperantele, si-atunci astea raman tot ce ai.

Dorinte. Mai date peste cap si mai prost definite ca niciodata.

Concluzii. Opuse premizelor, strans legate de oameni, nascute din lupta ideilor cu ale idealurilor si contopirea visurilor cu principiile. Ele au colorat sperantele si au pus putin la punct dorintele.

Ca-ntotdeauna, viitorul vorbeste despre prezent mai mult decat o face trecutul, asa ca sa curga.


~Ratacit in valul de ganduri, regasit la reflux

Dar da, eu cad cel mai des, da' raman cel mai putin jos. Stabilisem, nu? Nu ma ridic de fiecare data atat de sus cat spera altii, ce sa mai zic de cat sper eu, da' nu stau jos. Nu ma ridic destul de repede, da' ma ridic, ma ridic inainte sa cad iar si nu cad de doua ori la rand. Nu ma ridic ca-i musai, ma ridic c-asa vreau eu, sa ma ridic, si-o sa ma ridic iar, pana nu m-oi putea ridica mai sus.

Lanturi

Viata in dungi merge, viata intre dungi deja merge prost.

Linia dintre vis si realitate, e cea mai nesimtita linie. S-o impingi e ca un contact direct cu imposibilul, s-o stergi ar trebui s-o renunti la viata.
Si-atunci? Te opresti si privesti umilit de neputinta. Dar daca totusi o stergi? O stergi si... Ai sters-o? Incepi sa simti intepatura constiintei in inima. Pumnalul ei rece este la un gest de a termina totul. De ce ai sters-o? De ce ai sters linia? Intorci capul si privesti constiinta in ochi. Oare cine pune cu adevarat intrebarile? Te uiti in jur. acum nu te mai opreste nimic. Eliminand limita spre vis ai eliminat orice alt impediment. Orice distanta. Esti liber.

Mai privesti o data constiinta, inchizi ochii si ea dispare. Nu simti ca ai inchis ochii , pleoapele acum nu te mai impiedica sa vezi, insa constiinta a disparut. Inca simti pericolul, simti arma langa inima, dar...
Nu o vezi. Si-atunci pleci. E doar o simtire, mai uita-te inca o data, nu e nimic! Pasesti precaut in spatiul nu de mult limitat. Esti sigur.

Alergi, acum fara nicio retinere, treci prin toate locurile odata limitate, simti nisipul moale sub picioare, apoi mirosul marii. Nu te opresti, pasesti peste mare, simti pamant, iarba, stanca, aerul rece de munte. Te bucuri de tot ce ai in jur, transformi tot ce vezi in tot ce ai nevoie. Detii controlul absolut. Esti nelimitat.

 Te lasi pe spate si-ti privesti cerul. Infinitul a devenit al tau. Iti privesti cerul, schimbi locurile norilor, scazi intensitatea soarelui si iti multumesti ca ai sters acea linie. Dar constiinta? Cu toata buna dispozitie ai uitat, dar inca simti varful pumnalului. Nu te intereseaza, daca ar fi vrut sa te atace ar fi facut-o deja. Te ridici si pornesti dinnou prin lume. Tot ce ai in jur nu inceteaza sa te bucure, insa oricat ai merge si ai cauta... Esti singur.

Imposibil, e lumea ta, e asa cum o vrei, nu vrei sa fii singur. Incerci sa creezi, iti imaginezi viata, ordoni vietii sa apara. Totusi nu. Nimic. Ai puterea sa schimbi ce vrei , dar nu viata. Si atunci observi linia. Toate limitele au disparut lansand locul acesteia. Nici macar constiinta ta, atat de vie cu putin timp in urma nu mai este cu tine. Moartea domneste in aceasta lume in care esti plin de viata. Nu suporti. Nu accepti. Si-atunci?. E o singura solutie. Esti sigur.

Iti aduni puterile si stergi linia. Totul cade in jurul tau, totul se transforma, realizezi ca ai ochii inchisi si deschizi pentru a vedea ca linia aceea nu te mai impiedica. Dincolo de ea e viata. Viata e tot ce doresti. O savurezi, te bucuri de fiecare aspect al ei, ai inima implinita. Constiinnta iti zambeste din spate in timp ce umlpe teaca pumnalului. Ridici ochii si vezi ca toate celelalte limite au aparut. Cu acea nesimtire pe care o stii, in fata pasilor tai se-ntinde limita intre vis si realitate. Atatea linii, atatea opriri, insa acum o simti cu adevarat. Esti liber.

De luna plina

Din desaga cu cantece pe care le-am auzit dar nu le-am ascultat. Aproape ca ma mir ca-mi place.



Si inca nu sunt fan Coldplay.

In cautarea nuantelor

Well, seems like we're gonna do your thing, but we're doing it my way.

 Nu exista arta fara suferinta. Sau cel putin asa umbla vorba. Dupa initialul "Deh,ma lesi?" am revenit asupra afirmatiei.
 Sa pornim de jos. Cert e ca in momentele de extaz nu prea-ti arde de creat arta. Ai asculta o melodie, da' te descurci si fara, ai vedea un film da' mai bine lasa, arta e rareori creata pentru oameni fericiti si demoralizant de rar de catre oameni fericiti.
 Urcand o treapta si privind in trecut iti cam dai seama ca nu prea le-a fost bine artistilor astora. Eu il am in minte pe Eminescu atunci cand ma gandesc la vieti de artisti trecuti: omu' ala n-a prea fost vesel, in ochii mei.
 Nu neg ca arta se poate face la buna dispozitie, dar personal nu prea am gandit verde printre hohote. E doar o opinie din pseudo-experientele mele, nu sustin ca nu se poate.
 Si-atunci de ce sa nu te arunci in gura leului?
 Sa fim veseli,nu? Daca iese bine n-avem nimic de comentat, iar daca iese rau... Cel putin sentimentele vor fi suficient de puternice cat sa mai gandesti ceva care,cine stie, poate o sa te ajute intr-un moment viitor.
 Si-atunci e de mers pe "take a chance", ca nu prea sunt variante in care iesi pe pierdere.
 Apoi, mai sunt si momentele in care e clar ca bine nu iese. E clar ca nu-i de tine, e clar ca n-ai ce cauta acolo, da' e la fel de clar ca de frecat mintea tot ti-o freaca. Si-atunci las-o s-o frece, abia nu rugineste.
 Gandirea este pornita de orice, cu conditia ca acel orice sa fie ceva.
 Eu as defini ceva-ul ca o pe ceva format cumva din unul sau mai multe componente de baza. Obligatoriu, ca ceva sa fie ceva si nu nimic, ceva trebuie sa contina fie o idee care sa merite atentia, fie un sentiment, fie, un beneficiu de natura fizica.
 Divertismentul nu e ceva. E incetarea a orice, fizic si intelectual. Divertismentul foarte foarte rar contine idei, cu atat mai rar sentimente, asadar, gandirea e pornita de multe chestii dar nu de divertisment.
 Acum, divertismentul nu-l vad lipsit de rol. Sunt momente in care tot ce vrei este nimic, un vid de idei si sentimente . Nevoia absentei totala e mereu discutabila dar niciodata neglijabil.
 Si mai e postul negru.
Umbla vorba  ca te aduce mai aproape de Divinitate.
Invitat la o masa la un moment dat, simtindu-ma usor incomod, am mancat foarte putin. M-am scuzat, elegant(nu, chiar nu) prin faptul ca mamanc putin de fel. Replica gazdei a fost : "Ha, cine mananca putin gandeste mult."(da, apoi a adaugat "Gandesti multe prostii,ha?") Replica ce-am primit-o m-a amuzat pe moment dar cand m-am intors la ea efectul a fost de "mindblow".
 Lipsa hranei fizice(ee?) pare ca duce, intr-adevar, la o dezordine in corp, ceea ce declanseaza o stare meditativa, insotita de o usoara ridicare a capului in nori si desprindere a picioarelor de pe pamant, de altfel asemanatoare cu cea declansata de luna plina, prezenta aici de fata, oboseala sau bautura.
 Gandesti mai mult, clar. fiind in post, si scopul jocului fiind imbunatatirea relatiei cu Divnitatea, gandurile se indreapta incolo si deci te apropii, clar de Dumnezeu.
 Dar vreau sa merg mai departe. Cred, fara suficiente argumente in momentul asta si fara foarte multa cercetare in spate, ca daca nu mananci gandesti mai mult. Probabil nu mai bine, dar cred ca mai mult. La fel si cand nu dormi, la fel si cand bei suficient cat sa mai poti gandii, cred ca chestiile astea te fac sa gandesti.

Sunt cateva ganduri desprinse din luna plina, dar sunt ale mele( interpretabil si ca mele).

Despre involutie

"Sa nu te certi niciodata cu un prost, te va aduce la nivelul lui si te va bate cu experienta"

Si-atunci... nu te mai certi. Da, frate, eu zic asa, tu zici invers, noi sa fim sanatosi, sa mergem acasa si sa ne uitam la in puii mei si sa traim fericiti in perfecta comuniune(prea sus) tovarasie.
Adica ai ceva de zis? Daca esti de acord cu mine zii, daca nu du-te si cauta pe unu' cuc are esti de acord. Ca sa nu tampesti

Ai o idee? Baga-ti-o in cel mai intunecat colt al mintii, ca nimeni n-are timp si chef de ideile tale, oricum, ori sunt aceleasi cu ale mele ori nu merita ascultate.Ca sa tampesti totusi.

Folosesti cuvinte pe care nu le stiu? Nuu, nu sunt eu prost ca nu le stiu, esti tu prost ca nu le folosesti pe alea pe care le stiu eu, asa ca du-te baaa acasa baa. Ca altfel tampesti.

Oricum e bine si asa rau, si las-o ba ca merge-asa. Pana tampesti

 Te obisnuieesti, folosesti un limbaj elevat doar urmat de un "hă hă hă", sa nu creada lumea ca esti prost si nu folosesti cuvinte pe care le stiu ei, iti tii ideile pentru tiine, iar cand cineva te contrazice cazi imediat de acord ca nu sunteti te acord. Si apoi iti dai seama: ai tampit.


Si vine un azi. Si mergi de o curiozitate un loc unde esti destul de convins ca nu ai ce cauta si iti iei un pumn in gura. Ajungi sa vorbesti cu cineva care te contrazice si, asa cum ai invatat, inchei tu cu un prietenesc "bine, frate, e bine si ca mine, e bine is ca tine, noi sa fim sanatosi". Si-ti dai seama cateva ore mai tarziu ca aveai ce discuta cu persoana aia. Ca ar fi fost o ciocnire de idei si de cunostinte din care ar fi castigat ambele parti, dar tu, fiind tampit, n-ai fost in stare.

Eu mi-am mai zis, mi-am mai scris si am mai incercat sa tin in minte un aspect: inca exista.Am mai avut o conversatie, am mai citit, am mai auzit si mi-am dat seama, si am incercat sa tin in minte: inca exista.
Pe bune, inca exista persoane in lumea asta carora sa le pese de idei. Care sa vrea sa-si schimbe ideile, care sa vrea sa iti schimbe ideile. Chiar exista.

Asa pune mana sa gasesti pana nu tampesti.

Legende...

  Legende?

  Legende-s pe toate gardurile. Legende vii , legende moarte, legende care se nasc, legende care mor, legende d-ale noastre, legende d-ale lor, dar poate cele mai marcante sunt legendele personale.

  Nu stiu pe voi la ce va duce gandul cand vine vorba de legende personale, da' eu nu ma pot gandi decat la bunicul din partea mamei. Si chiar asa, cu toata lipsa mea de patriotism si sentimente fata de neamuri, persoana pe care-mi pare cel mai rau ca n-am prins-o in viata e omu' asta.
  N-am stiut niciodata ce-i ala un bunic, de fapt. Nu cred ca ar fi gresit sa spun ca pentru mine bunicii in general sunt un fel de legenda, se mai duc unii "la bunici" si am auzit povestile altora, ale mele se cam opresc intre momentul cand bunicii devin motivul pentru care-i lumea plecata din oras si ala in care citesc pe cate-o carte veche numele de Baron Dumitru.
  Tătuţul. Tuţi. Doar asa am auzit de el pentru ca doar cei din familie il aduc uneori in vorba, si atunci pentru a face o comparatie. Momentul cand cineva este comparat cu el deja capata o aura angelica. Poate cele mai de efect complimente pe care le-am primit se terminau cu "... exact ca Tuti.".
  Atacand bibleoteca bunicii am aflat mai multe despre el. Omul nu a stat deloc degeaba si se pare ca nici n-a prea stat dupa nimeni. Schite de mobilier, desene, poezii, carti de agricultura, carti de apicultura . Ideea mea despre el ca un fel de super-om a fost accentuata de fiecare data cand cineva l-a adus in discutie, insa ca mai toate geniile, n-a apucat batranetea.
  Ma gandesc acum, oare daca mi-ar putea vorbi, ce mi-ar spune? Oare ar fi bucuros ca are un nepot ca mine? Ar fi mandru? Cate am pierdut pentru ca n-am avut ocazia sa vorbesc cu el?Si apoi ajung iar in bibleoteca si il vad zambind din fotografiile alb-negru. Cred ca si lui ii pare rau ca n-a avut ocazia sa-mi vorbeasca. Cine stie? Poate o vorba de la el ar fi valorat mai mult decat toate revelatiile mele adolescentine. 
   Singurul caruia ii placea sa scrie dar in acelasi timp stia sa-si duca viata.Scria si plangea, radea si muncea. Oare ce mi-ar scrie mie? Oare ar rade de mine? Sper ca intr-o zi o sa ajung unde e el, pentru ca, chiar cu riscul de a vorbi despre necunoscute, daca raiul a fost creat pentru oameni, pentru oameni ca el a fost creat.

Dualitate

     Clisee!
    Toate incep cu un cliseu.
    Cand te trezesti, in patul tau sau in cortul altora, te trezesti cu un cliseu in minte. Trezirea ta e un cliseu.
Incepi sa te intrebi daca asa a fost mereu. Mergi pe strada, arunci cu "buna ziua". Numara sincer persoanele carora le-ai dat buna ziua ca apoi sa le strici tu ziua. Vrei mai mult? Numara persoanele carora le-ai dat buna ziua in timp ce planuiai sa le-o strici.
Povesteste-mi despre "la revedere", daca ti-e mai comod.
Parca "salut" ramane singurul sincer, poate alaturi de "servus", insa spune-mi si mie, ce inseamna de fapt "servus"?
   Toata rutina asta are atata esenta si cu toate astea de fiecare data cand e folosita conteaza mai putin.

 Ca o persoana. De fiecare data cand o folosesti, devine mai putin importanta. Ca tine. De fiecare data cand te arati  devii mai putin important. Devii cliseu. Totul se pare ca a devenit un bal mascat iar gravitatea faptei creste cu cat sinceritatea devine, azi mai mult ca ieri, slabiciunea principala. Iar cand dispar mastile se termina distractia.Asa ca apuca-te de masca aia a ta si tine-o bine. Cine-si pierde masca isi pierde farmecul, asa ca pune-ti una care sa merite tinuta.

 Dar pe bune acum,de ce? De ce calitatile devin slabiciuni? De ce o fapta buna intre zece rele te face un om bun iar o greseala te face criminal? De ce trebuie sa stai in intuneric sa ti se vada lumina? De ce trebuie sa scurmi in prostie ca sa ti se vada sclipirea? Si... si de ce trebuie sa se vada ceva?De ce oare cei care pot nu fac iar cei care incearca sunt luat de prosti?



 Umple toate mintile cu o mana in timp ce goleste sufletele cu cealalta."De ce" asta al vostru.


Cat praf de stele mai ai in saculetul ala?
Cat timp te va ajuta sa te ascunzi?
Cat de fals poti sa fii ca sa-ti atingi telul?
Care ti-e telul?

 Da-ti la o parte parul din ochi. Nu e o masca destul de buna.

Poate ar trebui sa-ti bagi mintile in cap.
Poate o sa-mi zici si mie ce vrei, sa stiu ce sa-ti dau.
Poate-mi zici cine esti, sa stiu cine sa fiu.
Poate se poate.
Poate putem.
Poate poti.
Poate nu vrei.
Poate nu eu iti stau in cale. Poate tu ma incurci de fapt pe mine.
Poate cel mai bine ar fi ca tu sa ma ascunzi si sa ma lasi sa lucrez.

Poate uiti de "poate", si, asa cum iti place tie, poate, vezi sa nu ma pierzi.

Hai sa vedem.

Anul trecut a fost Green day - Good riddance.
Anul asta fac o presupunere:



Probabil melodia mea vara asta.

As the story goes...

"Believing in even the possibility of a happy ending is a very powerful thing."
"People are gonna tell you who you are your whole life. You just gotta punch back and say no, this is who I am. Do you want people to look at you differently? Make them. If you want to change things you gotta go there and do it yourself because there are no fairy godmothers in this world."
"-What if your pain could be erased?
-I don't want my pain to be erased. As wretched as it is i need my pain. It makes me who I am."