stau si ma gandesc

si m-amuza felul cum gandesc.
'goes like this:

nu-i o zi minunata.
desi soarele straluceste,
ziua-i inca departe de-a fi wonderful.

si-ntre greseli interpersonale
si greseli intrapersonale,
mi-s totusi eu.

ceea ce scuza o buna parte din greseli.


acum, gandul de baza era,


it's not a wonderful day,
necessarily,
but it's manageable,
and someone has to get it managed.

să fie?



*sper, sper din suflet ca o sa reusesc la un moment dat sa fac tranzitia total pe engleza. romano-engleza-mi interioara imi da gandurile peste cap si-mi face conversatiile, cu si in persoane, teribil de complicate.

deliriumul de primavara

al unei minti prinsa-n miezu' verii.


am nevoie de o voce impartiala,
am nevoie de un ghid
am nevoie de cineva care sa joace niste meciuri de viață la scara internationala
ca sa prind o idee.


alistar cu rune de ap si masterii de ap in primul meci pe twisted treeline din cariera mea, primul meci in echipa ranked din viata mea si primu' meci pe teamspeak din viata mea.


somebody check my brain.
abia daca-nteleg unde bat.


fascination.

si unu' din primele momente cand ma bucur ca nu cantaresc putin.

losing a fight si allowed, losing your temper is not.

s'tem ultimii rataciti de pe pamant ba...


unu' mai ratacit ca altu, unu' ratacind in pustietati mai pustii ca altu'.

vrem viitor,
vrem schimbare,
vrem absoluturi absurde,


vrem sa traim aici,
vrem sa mergem mai departe
vrem sa plecam departe
vrem sa ne-ntoarcem acasa si sa zicem ca nu-i nici afara ca afara.


 ultimii rataciti,
incercand sa ne gasim cat de cat intre noi,
sa ne mai treaca ratacirea.

suntem fara cale de intoarcere si cu cai tot mai ambigue inainte,
suntem fara familie,
fara bani
fara timp liber.
suntem fara liniste,
fara net,
fara curatenie,
fara intimitate
si fara libertatea de a scoate un sunet


suntem parasiti,
parasinzi,
sau lipiti aiurea



suntem un vis,
o speranta
si o constiinta care stie ca nu-i teribil de bine
dar se putea infinit mai rau.



suntem obositi,
suntem fara urme de prieteni
fara oameni in care sa ne-aruncam grijile
si fara chef sa terminam propozitia.






suntem altii. suntem alta cultura
alte culturi,
diferite intre ele
si diferite de cultura principala.

 ne uitam unu' la altu' si ne e teama de ce s-ar putea sa vada celalalt in noi sau de ce-ar putea sa creada celalalt ca vedem noi in el



suntem altceva.
altceva decat am fost,
altceva decat a fost altcineva vreodata.


suntem plini de regrete
de intunericuri
si de arderi aiurea in speranta de lumina


si totusi suntem.
suntem aici, si e mai bine decat dac-am fi acolo.
toti suntem singuri dar suntem singuri toti
si nu ne oferim ce vrem,
dar ne oferim ce-avem.




aruncam cu tenesii in mingea care-a ramas blocata-ntre crengile copacului
si speram sa cada si mingea si tenesii.




suntem
ultimii rataciti.


si speram in cor
ca o s-ajungem undeva.

Situatia

-i complexa.


Brandon Sanderson zice ca Ruin nu poate sa iti stie gandurile. Asadar, daca faci transmiti un mesaj persoanei de langa fara sa vorbesti, influentandu-i doar gandurile, Ruin n-o sa se prinda ce stii.
Daca stii o chestie serioasa si o zici, peretii aud. peretii. pamantul. vantul. Se aude. Auzindu-se, sunt forte care pot s-o modifice, s-o influenteze. S-o manipuleze. Cel mai probabil contra ta.

Asadar, chestiile serioase: bubele groase si de bine-urile absolute, ar trebui tinute-n cap, ca sa nu iasa-n lume si sa devina " de ce ti-i frica de aia nu scapi"-uri sau "parca era prea frumos sa fie adevarat"-uri.

Dar pana cand?

Rothfuss zice ca secretele-s de doua feluri: de-ale gurii si de-ale inimii. Secretele gurii sunt secrete care nu se simt bine pana nu ies afara. Sunt secrete. Nu le spui nimanui. Poate, facand exceptie, persoanelor carora le spui sa nu le spuna altora. Secretele alea nu se simt bine pana nu ies in lume. Problema-s secretele inimii. Astea stau pe inima si apasa. Si apasa si apasa si apasa. Pana inima face nu mai rezista si cedeaza. Secretele inimii nu se spun. Secretele inimii se tac. Linistile intense sunt conversatii. Oamenii isi dezvaluie secretele inimii.

Treaba-i ca nu vreau sa-mi faca inima buf. Si, pe bune, sa spui unele chestii persoanei nepotrivite nu face decat sa te frece mai tare. Si nu vad persoane potrivite. Si apasa. Si nu vreau sa le zic, ba, nu vreau. Ca ies in lume si-si fac de cap. Dar vreau sa le zic. simt ca trebuie sa le zic. Si nu vreau sa le scriu, ca ies in lume si-si fac de cap.

Mi-i... cumva. Mi-i destul de zambete din politete.


N-ar fi rau sa fie bine. Pe bune. N-ar fi rau deloc...

pas

tarziu.


si totusi a fost clar. a fost clar tot timpul. a fost clar totul
au fost clare toate evenimentele
si toata succesiunea lor a fost logica.


si-atunci. daca mintea poate sa-mi faca asta. poate sa-mi creeze claritate si logica si le poate pune in succesiune, si poate vedea co-ul intre incidente,
ce altceva poate sa faca?


daca poate fi atat de acut selectiva, atat de..... atrociously selective, de fapt,

ce altceva mai poate face?

cate-mi poate face
sa aiba toate treburile in felul ei?


daca vreau fapte,
nu vorbe;

daca vreau sa pipai,
si sa urlu "este!"

daca nu cred
pana nu vad


si toate mintea mi le poate pune fix in poza pe care o vrea ea si sa le dea fix relevanta(point. de care are nevoie sau pe care o vrea ea?) pe care le va da


atunci
cand sa cred?


si daca mintea ma face sa gandesc treaba asta,
cu toate ca atunci o sa-mi pot pune intrebari legat de ce a facut in trecut
si atunci poate as putea sa descos ce va face in viitor.


atunci,
ce sanse am eu sa descos in viitor?


daca sunt propriul meu produs,
am toate sansele sa fiu pozitiv

dar daca sunt propriul meu produs
dinnou
cat e speranta
si cat e credinta?



evit zero.

pentru ca nu vreau
sa evita lumea sa mi se-mparta.



cata incredere poate avea cineva in fortele proprii daca lupta impotriva ta si-ti spune planul?

atunci,
ori n-am nicio sansa,
ori nu lupta impotriva mea,
ori nu asta-i planu'.


nu știu cât mă mai suport.

decojeală

trebuie regandit.


mi-i greu,
mi-i teribil de greu, da' trebuie regandit si reamintit.
trebuie reamintit si rezolvat, si trebuie spulberate cateva randuri de iluzii din trecut.
am inceput sa patrund incet in iluzia imperfectiunii absolute, si realizez ca unele chestii, oricum o pui, trebuie sa fi fost ceea ce pareau.
in complexitatea lor, totusi, trebuie realizat ca a fost de bine,
in timp ce era si de rau. raul invizibil si nu suficient de subinteles.

pe bune ca mi-i teribil de greu.
cu cat penetrez mai mult primul rand de iluzii, cu atat mi se rostogolesc in cap alte iluzii si incep sa cred ca mintea mi sa-nchis absolut,
in doua randuri:
unul perfect,
unul imperfect.


ultima noapte. dragostea ca o succesiune de autosugestii.

mai clar ca pana acum.


mintea mi s-a ascuns sub astea 2 straturi,
si-a asuns ascunzisul sub un alt strat.


aproape ca nu pot sa cred ca am fost invins de propriul mecanism de auto-aparare.


nu a fost rau, si si acum e bine, dar nu-s sigur ca vreau sa ma confrunt cu asta, in timp ce sunt din ce in ce mai sigur ca trebuie.

trebuie luat timp.
trebuie gandit.
 

hai,
că poți.


aproape o cutie mare de tic-tac intr-o seara.
o fi un semn?

o fi un semn rau?