cre'ca am nevoie de niste obiceiuri bune. pana si noel gallagher se trezeste la 8:15.
imi tin respiratia de fiecare data cand ma uit pe student portal la exam results. inca n-au aparut. tic tac, m-as opri. tic tac, n-am cum.
am momente cand realizez ca, inconstient, evit sa ma uit in oglinda. o fi forta de reactie la fazele de acu' cateva luni cand simteam ca prea profit de orice ocazie sa ma uit in oglinda?
cand trec p-aici imi amintesc de unu' si de altu'. daca sunt in razboi cu vreo cineva, l-a castigat, sper, fara ca eu sa-l pierd. pacat. cumva.
e placut sa mai schimb o vorba cu unu'-altu'. incerc(incep?) sa le suport sunetele, cu toate ca-s obositoare. oare asta-nseamna ca n-oi mai fi atat de obosit? pen'ca asta ar fi de bine.
daca Dumnezeu e-n dragoste, iar omul e o fiinta sociala, iar eu am trasaturi (usor, pls?) anti-sociale, dar sunt om, inseamna ca-s plin de Dumnezei de toate culorile.
nu pot trai în now and here. nu-ncap in momentul asta, cred ca asta mi-e problema, mintea mea, plina de aberatii cum este, nu-ncape in momentul asta, si d-aia ma transporta constant.
pana mea.
contabil?
oare chiar am ajuns sa ma gandesc serios la asta?
oare chiar a ajuns sa mi se para ca limitele sunt singura chestie care ma pot nelimita?
infinit. mi-e dor sa infinit.
dar
dardardardar
daca, de fapt, in momentul ala, fiind cald afara iar eu fiind incins si chitara fiind usor rece, si a batut un vant rece, si am ridicat ochii de jos, unde era intuneric, spre mai sus, unde era putin mai lumina, iar tot tot tot ce s-a schimbat in jumtatea aia de secunda m-a facut sa mi se opreasca respiratia pentru jumatatea aia de secunda si sa mi se para mie ca ma simt infinit.
daca, de fapt, infinitul asta, a fost doar o aparenta, de care am tras pentru ca aveam nevoie sa stiu ca pot fi infinit.
daca, de fapt, am stiut mereu ca nu voi fi niciodata omu' cu chitara, nu voi fi niciodata mereu impreuna cu aida iar oamenii din jur nu-mi vor fi niciodata suficienti sa ma simt infinit.
daca intram in astea? daca demontam ideea ca am fost infinit atunci?
daca, intram si mai adanc, si demontam ideea ca in "ultimul autobuz", chiar n-am jucat atat de bine cat mi s-a spus si cat mi s-a parut, iar lacrimile alea 2 pe care le-am vazut si cei x oameni care s-au ridicat in picioare au facut-o din politate?
daca nici poezia nu m-a prins niciodata, si, nici daca nu m-ar fi taiat Paun in a 5a n-as fi ajuns nicaieri la fel cum nici ce scriam in liceu nu era nimic special.
daca,
de fapt,
tot ce-am facut vreodata si mi s-a parut important,
a fost important doar pentru ca asa mi s-a parut mie.
atunci demontam toate chestiile pe care mi-am montat viata
atunci realizez ca, de fapt, mediocritatea e ceva mult mai sus
88% din studentii unui liceu care au fost intrebati cat de bine considera ca arata au zis ca sunt better than average looking.
nici cu perseverenta, de fapt, nu m-am incantat prea mult
de fapt, imi place sa fac un singur lucru mic, si sa-l fac in multe feluri pana gasesc cum se face, iar apoi sa ma limitez la lucrul ala.
sa fim seriosi, partea mea preferata din toate cartile, de orice fel ar fi, e aia-n care personajul e copil-adolescent, pentru ca vreau sa vad cum ar fi trebuit facute treburile, si le fac, impreuna cu toate personajele, iar si iar si iar.
poate-ar fi bine sa nu-mi demontez total viata,
da' parca cu cat mai gandesc mai mult cu atat ma simt mai lower than average.
asta in urma unui interviu foarte misto cu noel gallagher, care, de fapt, formuleaza destul de misto unele idei pe care le traiesc si eu, neformulate.
ci paname' fac ?
