uneori ma-ntreb de ce mai scriu una-alta aici

alteori ascult melodia asta.


asta-i viata. uneori faci chestii.

daca-l sterg pe vre-unu' de la prieteni castiga. chiar daca nu mai e nicio lupta. chiar daca s-a cicatrizat de mult si n-ar trebui sa mai am reflexu' asta.



am sunat la psihologu' scolii.
nu  mi-a raspuns.
am luat-o ca pe un semn.
gen man up, stop being such a little bitch si pune mana si-ti rezolva problemele

alternativ, evit ideea, pentru ca stiu ca daca nici asta nu mai merge atunci chiar is in aer.



problema-i ca vreau sa vorbesc cu oameni care gandesc inafara cutiei generale
dar pentru asta trebuie sa ies din cutia mea sociala
si nu-s sigur ca am chef.


"Luati un cerc.
Mangaiati-l.
Va deveni vicios."


am impresia ca cu oricine vorbesc nu ma asculta.


am impresia ca am solutiile, dar n-am cui sa i le spun.

am impresia, ca n-am avut niciodata. cand mi s-a parut ca am, mi s-a parut. traiesc din scurgeri de informatii. din ganduri pe care le impartasesc in momentul nepotrivit cu persoana nepotrivita, dar pentru ca le spun le pot aplica.


complexele de superioritate ma ataca grav.

e 2 noaptea. in 28 de ore mi-s la munca.

am vazut 2 dintre cele mai misto meciuri si le-am ras si zambit, asa ca m-am lungit cu temele pana acum ca sa realizez ca am impresia ca numa' eu contez pe lumea asta

ci, si anume, paname'?


 daca-i sterg pe vreunu' ea castiga
dar
daca nu, nu pierd,
dar nu castig niciodata.


si cred ca nu-i caz particular. cand poti sa pierzi, si sa-ti vezi de viata ta,
sau sa continui, fara sa ai vreo sansa sa castigi.



momentan mi-s capos.
 sunt ferm convins ca o sa-mi treaca. sunt ferm convins ca o sa accept sa pierd aici.

pacat, ba
pacat.


sper sa va merite.

Ballad of the Mighty I

(pe replay la fredonici. brut.)


trebuie dat context.

am reinceput zilele astea sa povestesc cu Kvothe. Kvothe care mi-a ramas pana acum unul din cei mai buni prieteni, si mi-i drag.

Kvothe m-a invatat despre mecanisme de auto-aparare ale mintii. Bag mana-n foc ca l-am citat in trecut, ori pe blog ori printr-o uscățenie de status printre facebocuri. Zicea despre auto-aparare in fata socurilor grave, cum corpu' initial se foloseste de somn (eventual via lesin), apoi isi lasa timp, incercand sa cicatrizeze, apoi, daca realitatea e doar o durere constanta, innebuneste. Evitand realitatea, evita durerea. In final, nereusind sa scape, moare.

Lanre, cand Lyra a murit, a facut un targ prost incercand s-o aduca inapoi si si-a vandut moartea, devenind H. H.... h. Heliax! Ceea ce a facut, n-a facut din nebunie, spune insasi Salitos, care le vede pe toate si stie numele a toate, care nu vede urma de nebunie in spatele ochilor lui. Tragedia a fost prea mare, iar viata i-a luat orice mijloc de auto aparare.

Mi-e mila de Heliax. Nu atat pentru ce-a patit, ci pentru ca nici timpul oferit de nemurire nu i-a vindecat ranile facute de moartea Lyrai.



a fost si urma aia de poza, care mi-a invartit putin acele-n directii frustrante,
si a fost eizăl, zicand azi un "da :)" oarecare care mi-a sunat familiar.

si-au fost 2 zile de munca, si o seara de statistica, care mi-au obosit mintea si corpul
si-a fost faptu' ca de 2 zile imi vine sa va bat pe toti.


ce-a fost a fost, dar ce e nu-i rau deloc.
treaba-i asa:
imi place de Charlotte.

ba nu, asta-i alta idee.

treaba-i asa . cand mi s-a confirmat o treaba mult prea iesita din context, mintea mi-a luat-o razna.
in momentul ala, treaba aia era lucrul de care eram cel mai sigur,

posibil si pentru ca-mi doream sa fie asa,
posibil si pentru ca era, de fapt, singura-mi scapare,
posibil pentur ca daca nu era asa, aveam nevoie de altceva,

dar era lucrul de care eram cel mai sigur, si-a fost bine. treaba-i ca, pentru a putea crede treaba asta, a trebuit sa nu cred altele. gen dragoste, speranta, urme de bunatate si poate chiar urme de compatibilitate.

gen, a trebuit sa cred ca tot ce am crezut in ultima perioada lunga de timp a fost fals.
fiecare amintire
fiecare sentiment
paname', fiecare privire si fiecare covnersatie. fiecare cuvant.

fiecare greseala a mea, din care eram pregatit sa invat.

nu cred ca e condamnabil. intr-un fel sau altul, mintea mi-a supravietuit binisor, cu mici, si subliniez, mici atacuri interogative la 1 singular, dar s-ar putea sa fi venit momentu' sa ma intorc la momentele alea.
o trecu' juma' de an. o frumusete de juma' de an. nu cred ca-i atat de groasa incat sa fie nevoie de mai mult.



inca fac greselile pe care le faceam atunci, intr-un fel sau altul.
inca ma enervez cel mai tare pe persoanele cele mai apropiate si inca-s jeg gros din cuvinte, uneori chiar cand nu e cazul.
inca-mi caut scuze-n luna plina, excese de munca, stresuri de la scoala sau chiar, in adancuri, probleme la 0 singular.


da' mi-i drag, wăi. m-i drag. mi-i drag sa-mi amintesc ca, cu sau fara substraturi si subintelesuri pe care nu le-am inteles prea mult timp, a fost o vreme cand chiar am incercat activ. nu cred c-a avut rost sa incerc, sau c-am avut vreodata vre-un adevarat scop maret sau macar vre-un plan, dar am incercat, si, 'mi-as picioarele, as incerca iar dac-as fi pus in fata situatiei.

nu pentru ca-s defect
sau pentru ca nu-nvat din trecut,
dar pen'ca nu cred c-a fost o greseala.

ma bucur, sincer, mai mult ca in majoritatea momentelor trecute, c-a fost si ca s-a terminat. si-o sa-mi reamintesc si sa bag la cap, si sa nu mai am incredere (asa nefondat) si sa nu mai zic te iubesc(asa repede).

intr-un fel sau altul, si uneori in toate felurile, la mine nu-i rau. sper sa fie bine si la voi. si la voi doi, si la voi toti. si n-am incredere ca n-am dreptate, dar am incerede ca oricum ar fi, poa' sa fie bine.


sii da. e perioada aia aiurea din an cand florile miros tot mai frumos.

cu Charlotte n-am mai vorbit de vre-un an, si cand am vorbit a fost 5(10?) minute la unu' din cele mai plictisitoare seminare din lume. De-atunci am vazut-o la ocazie si n-am bagat-o in seama cand am avut ocazia. la tutorialu' cu care (se pare ca) sunt cu ea sunt si cu eizăl, ceea ce imi reduce activitatea sociala externa, si, pe bune, toate florile miros oricum frumos, da' parca de ea-mi place cel mai mult.

 fara motive intemeiate.


si de fiecare data cand imi amintesc c-am nevoie de ajutor imi dau seama ca nu-i momentu' potrivit. nici nu stiu exact cum sa fac rost de ajutor, si nici nu imi foarte-promit ca este adevarata nevoia de ajutor.


pana una alta, pietricel:



dar, mai ales, noel.

știu că mă aproape-repet

da' totuși, cpnm'-i cu primavara asta?

îndrăgosteli o dată pe oră,
primul scurt-circuit total al minții
nopți de coșmar.



nu mai știu. simt c-o ard aiurea pe lângă stil.



și tragem de întâmplări să le facem amintiri.

și duminică dimineața e lumină când merg la muncă.



atâta haos că nici haotic nu-mi iese.


școală, bă.

semne de exclamare sub semnul intrebarii

nu promit ca-i mai bine,
dar e altfel.


e cumva,  simt ca multe din treburile pe care le am le am pentru ca n-am pus dunga aia deasupra punctului, si asta mi-a facut viata mai
usoara.


frumoasa? buna? nu stiu.

de fapt, nici usoara nu sunt sigur.


treaba-i ca in ultimul timp am inceput sa-mi insist pe parerile personale.

am inceput sa insist in sensul ca, atunci cand stiu ca am dreptate, bombardez grav cu argumentele, fara sa-mi pese asa tare ca asta ar putea duce conversatia intr-un punct in care sunt neplacut.

nu neplacut pentru ca n-am dreptate. e de subliniat ca vorbesc despre chestii foarte situationale cand deseori as fi lasat-o moale, de dragul persoanei a doua. neplacut pentru ca n-o las moale. si-apoi, oare chiar vreau sa fiu placut pentru c-o las moale?

nu stiu.
nu promit ca nu.
nu garantez ca da.




cam des cu mortii mamelor, totusi. cam multi nervi, cam multe frustrari. interioare, si, mai nou, exterioare

ce fac cu lolu'?
ce fac cu tigara?

am visat ca imi gasise cineva blogu' pe google.


ce fac daca-mi gaseste cineva blogu'?

mai rau.

ce fac daca ma gaseste cineva?






peace and love. much?