duminică, 25 decembrie 2016
sâmbătă, 3 decembrie 2016
De dragoste
de oameni. in sub 5 minute.
Forever Young.
nu-ti doresc
tot binele din lume.
sper sa nu castigi la Loto.
sper, in schimb sa se schimbe semaforu' in verde fix cand ajungi la el,
sper ca atunci cand intarzii sa fie verzi toate semafoarele si sa nu-ntarzii,
sper ca dimineata sa te trezesti cu 2 minute inainte sa sune ceasu'
si sa fii super odihnit(a)
sper,
ca vanzatoarea sa aiba sa-ti dea rest,
sper sa ajungi in statie cu 30 de secunde inainte de autobuz,
iar persoana aia de care n-ai chef deloc,
sper sa treaca pe partea cealalta a drumului si sa nu te observe
sper sa-ti fie bine
nu minunat
fantastic
extraordinar
sper doar sa-ti fie bine, si sa poti sa-ti faci sa-ti fie bine.
Forever Young.
nu-ti doresc
tot binele din lume.
sper sa nu castigi la Loto.
sper, in schimb sa se schimbe semaforu' in verde fix cand ajungi la el,
sper ca atunci cand intarzii sa fie verzi toate semafoarele si sa nu-ntarzii,
sper ca dimineata sa te trezesti cu 2 minute inainte sa sune ceasu'
si sa fii super odihnit(a)
sper,
ca vanzatoarea sa aiba sa-ti dea rest,
sper sa ajungi in statie cu 30 de secunde inainte de autobuz,
iar persoana aia de care n-ai chef deloc,
sper sa treaca pe partea cealalta a drumului si sa nu te observe
sper sa-ti fie bine
nu minunat
fantastic
extraordinar
sper doar sa-ti fie bine, si sa poti sa-ti faci sa-ti fie bine.
luni, 14 noiembrie 2016
ghosting
gândeam la un moment dat, și poate gândesc și acum.
indubitabil, gândesc dacă să gândesc.
gen
să scrii fiecare mesaj, ca și cum nu ți-ar răspunde în final.
ca și cum n-ai avea șansa s-o dregi.
ca dacă te uiți peste 3 ani de când n-ați mai vorbit la ultima conversație
să nu te gândești că d-aia nu mai vorbiți.
nuj, doar un gând, îs curios câte conversații nu am început din cauza ultimului mesaj trimis.
știu că e un plural.
cred că ar fi o idee.
cred c-ar fi o idee să fiu mai rațional.
indubitabil, gândesc dacă să gândesc.
gen
să scrii fiecare mesaj, ca și cum nu ți-ar răspunde în final.
ca și cum n-ai avea șansa s-o dregi.
ca dacă te uiți peste 3 ani de când n-ați mai vorbit la ultima conversație
să nu te gândești că d-aia nu mai vorbiți.
nuj, doar un gând, îs curios câte conversații nu am început din cauza ultimului mesaj trimis.
știu că e un plural.
cred că ar fi o idee.
cred c-ar fi o idee să fiu mai rațional.
joi, 13 octombrie 2016
12 octombrie/16
si nimeni nu-ti arata care-i drumul spre ieri.
poate urc, totusi.
poate-asa urc.
poate aia-i cheia, solutia, buba.
doar copilul care numara-ntruna,
petale de flori ce cresc uneori fara sori.
ma loveste melodia asta ca mersu' cu trenu' pe soarele de dimineata,
ca plimbarea mahmura de dimineata fara nicio indicatie precisa si fara ganduri concrete de noaptea trecuta,
ca atunci cand pufnesti dar nu stii daca-i de ras, de plans, de mirare sau de ce munții mă-si.
poate urc.
poate fazele astea-s cumva o indicatie a urcusului.
poate aia-i buba principala.
cumva.
nemultumirea.
poate nu atat ne....
facerea
ne-ajunsul,
ne....... facutul de destul,
cat nemultumitul de ce fac.
poate-am facut ceva absolut extraordinar week-endu' asta,
sau
poate nu
si poate-i-ok, baga-mi-as picioarele.
poate-i ok sa nu fac nimic extraordinar. nici de bine nici de rau. in nicio directie.
poate-i k sa nu merg in nicio directie si sa merg incet.
o galeata trista
de tristete trista.
ziceam parca saptamana trecuta. parca martea trecuta.
nu-mi ajunge. sau nu fac de-ajuns, sau ceva... ceva nu-i k, pur si simplu. vreau sa fac prea mult si nu fac nimic sau....
munții mă-si.
pe bune.
nuj, s-ar putea sa dezamagesc,
sau pur si simplu sa nu fi amagit niciodata, doar sa... las jos cumva....
nuj.
nici nu-mi pasa atat de tare de aia cat imi pasa de cum o sa ma simt eu legat de cum o sa se simta altii. un fel de, nu ma intereseaza ce crezi, ma intereseaza ce cred eu despre ce crezi, si daca nu crezi chestii k atunci o sa cred chestii nasoale si-atunci mai bine incerc sa impresionez ca sa cred chestii bune despre captul ca crezi ca sunt impresionant.
nu....
pot sa accept.
am o perioada semi-ne-super-ocupata si nu pot sa accept ca n-o ocup.
simt ca daca altcineva sufera,
oricine,
oricat,
oricum
si eu tre' sa sufar.
"bă suferințelor"
suferinzilor.
'mi-as picioarele.
sper sa nu se schimbe niciodata chestia asta,
cumva.
atacurile aste ala 1 singular la ore aiurea, si expresiile fetei sincere si rasul sincer la cum arata expresia mea a fetei cand sunt sincer.
cumva,
progresivismul,
si faptul ca asa suferind cum sunt, imi savurez suferinta asta.
sa nu traiesc doar cu o amintire vaga a gustului de sange-n gura.
'ții mă-si. cine-o mai fi ok zilele astea. ne-suferind de depresie si anxientate si toate bolile.
aia zic,
ba.
aia zic.
ca ma uit la mine si vad ca bubele cele mai groase le am in cap,
si ma uit la altii si vad ca le au si inafara capului si ma gandesc ca daca la mine nu se vad de-afara poate nu se vad nici la ei.
nu vreau sa fiu in halu' asta de nemultumit.
nu-i bine.
nuj daca-i justificat, daca are cauza, dar nu-i bine.
nuj cu cine ma compar, si stiu ca ma compar cu toata lumea, cu toti inacelasi timp, fictionale, nefictionale, pozitiv negativ tot.
tot
tot tot.
sunt mereu pe o scara, in tot ce fac. ma compar in fiecare secunda cu fiecare persoana pe care-o vad sau care si-a croit in vre-un fel drumu' spre capu' meu.
si-s nemultumit strict de mine,
si cand nu-s nemultumit cre'ca-s mandru. cre'ca in jumatea din timp in care nu ma gandesc ca nu fac nimic ma gandesc ca uite ce chestii misto fac.
nuj, frăți,
nuj.
o fi trebuind sa vorbesc cu cineva?
o fi vreodata responsabilitatea, sau,
orice,
a cuiva sa-mi asculte chestiile astea?
oare-ajuta?
cica mental ilnesses.
is curios daca sufar de ele sau ele sufera de mine.
is curios, in adevar, chiar sunt foarte foarte curios, daca toti studentii sufera de d-astea.
n-ar trebui sa fiu,
si sunt fix ca sa ma compar cu majoritatea, sa-mi dau o nota, sa ma pun intr-un tabel.
ma sperie gandu' ca toti aveti chestii d-astea.
is constient ca-i foarte posibil,
dar ma sperie teribil.
daca voi toti aveti chestiile astea,
si aveti si altele,
cat de ne-ok ii ca eu ma chinui doar cu astea si tot ma chinui?
'mi-aș picioarele-n rădăcina problemei.
tot zic că nu-mi mai bag.
.
.
.
poate urc, totusi.
poate-asa urc.
poate aia-i cheia, solutia, buba.
doar copilul care numara-ntruna,
petale de flori ce cresc uneori fara sori.
ma loveste melodia asta ca mersu' cu trenu' pe soarele de dimineata,
ca plimbarea mahmura de dimineata fara nicio indicatie precisa si fara ganduri concrete de noaptea trecuta,
ca atunci cand pufnesti dar nu stii daca-i de ras, de plans, de mirare sau de ce munții mă-si.
poate urc.
poate fazele astea-s cumva o indicatie a urcusului.
poate aia-i buba principala.
cumva.
nemultumirea.
poate nu atat ne....
facerea
ne-ajunsul,
ne....... facutul de destul,
cat nemultumitul de ce fac.
poate-am facut ceva absolut extraordinar week-endu' asta,
sau
poate nu
si poate-i-ok, baga-mi-as picioarele.
poate-i ok sa nu fac nimic extraordinar. nici de bine nici de rau. in nicio directie.
poate-i k sa nu merg in nicio directie si sa merg incet.
o galeata trista
de tristete trista.
ziceam parca saptamana trecuta. parca martea trecuta.
nu-mi ajunge. sau nu fac de-ajuns, sau ceva... ceva nu-i k, pur si simplu. vreau sa fac prea mult si nu fac nimic sau....
munții mă-si.
pe bune.
nuj, s-ar putea sa dezamagesc,
sau pur si simplu sa nu fi amagit niciodata, doar sa... las jos cumva....
nuj.
nici nu-mi pasa atat de tare de aia cat imi pasa de cum o sa ma simt eu legat de cum o sa se simta altii. un fel de, nu ma intereseaza ce crezi, ma intereseaza ce cred eu despre ce crezi, si daca nu crezi chestii k atunci o sa cred chestii nasoale si-atunci mai bine incerc sa impresionez ca sa cred chestii bune despre captul ca crezi ca sunt impresionant.
nu....
pot sa accept.
am o perioada semi-ne-super-ocupata si nu pot sa accept ca n-o ocup.
simt ca daca altcineva sufera,
oricine,
oricat,
oricum
si eu tre' sa sufar.
"bă suferințelor"
suferinzilor.
'mi-as picioarele.
sper sa nu se schimbe niciodata chestia asta,
cumva.
atacurile aste ala 1 singular la ore aiurea, si expresiile fetei sincere si rasul sincer la cum arata expresia mea a fetei cand sunt sincer.
cumva,
progresivismul,
si faptul ca asa suferind cum sunt, imi savurez suferinta asta.
sa nu traiesc doar cu o amintire vaga a gustului de sange-n gura.
'ții mă-si. cine-o mai fi ok zilele astea. ne-suferind de depresie si anxientate si toate bolile.
aia zic,
ba.
aia zic.
nu vreau sa fiu
nu-i bine.
nuj daca-i justificat, daca are cauza, dar nu-i bine.
nuj cu cine ma compar, si stiu ca ma compar cu toata lumea, cu toti inacelasi timp, fictionale, nefictionale, pozitiv negativ tot.
tot
tot tot.
sunt mereu pe o scara, in tot ce fac. ma compar in fiecare secunda cu fiecare persoana pe care-o vad sau care si-a croit in vre-un fel drumu' spre capu' meu.
si-s nemultumit strict de mine,
si cand nu-s nemultumit cre'ca-s mandru. cre'ca in jumatea din timp in care nu ma gandesc ca nu fac nimic ma gandesc ca uite ce chestii misto fac.
nuj, frăți,
nuj.
o fi trebuind sa vorbesc cu cineva?
o fi vreodata responsabilitatea, sau,
orice,
a cuiva sa-mi asculte chestiile astea?
oare-ajuta?
cica mental ilnesses.
is curios daca sufar de ele sau ele sufera de mine.
is curios, in adevar, chiar sunt foarte foarte curios, daca toti studentii sufera de d-astea.
n-ar trebui sa fiu,
si sunt fix ca sa ma compar cu majoritatea, sa-mi dau o nota, sa ma pun intr-un tabel.
ma sperie gandu' ca toti aveti chestii d-astea.
is constient ca-i foarte posibil,
dar ma sperie teribil.
daca voi toti aveti chestiile astea,
si aveti si altele,
cat de ne-ok ii ca eu ma chinui doar cu astea si tot ma chinui?
'mi-aș picioarele-n rădăcina problemei.
tot zic că nu-mi mai bag.
.
.
.
marți, 4 octombrie 2016
Singura problema cu chestia asta,
e ca s-ar putea sa te transforme intr-o găleată tristă de tristețe tristă.
Mai vedem.
Mai vedem.
marți, 27 septembrie 2016
Relativ, negativ
"...iar, dacă în ochii lui erau lacrimi, hai să-l iertăm. Era doar un copil, până la urmă, și nu știa ce-i aia suferința."
aproximativ.
Si am nevoie, si cred ca toti avem cumva nevoia aia ca totul sa fie relativ. Incerc sa-mi spun asta ca sa ma pot compara cu mine. Incerc sa-mi spun ca viata acum, ca scoala acum, nu-i mai grea decat la gradinita. Ce mi-era atunci sa fac 2 pagini de bastonase, ce mi-i acum sa-nteleg microeconomia avansata. Mi-e fix tot aia, pentru ca, la fel ca si atunci, e greu. Ce mi-era atunci ca-mi aducea mama 2 eugenii, ce mi-i acum ca... Prind verde la semafor.
S-ar putea in schimb ca asta sa fie doar un pretext. Un pretext sub alte motive, pe care nu cred ca pot fi suficient sincer cu mine sa le recunosc. Sau poate pur si simplu nu le stiu.
Unul din ele e melodia aia de la Sum 41, We're the Same o cheama, parca. Un motiv de apropiere fata de oameni. Ce mi-e mie ca am de scris un eseu de 3000 de cuvinte, ce ti-e tie ca ai unul de 1000. Sau de 6000. Greu. Ne e greu, la amandoi. Cum mi-e mie greu acum sa scriu 3000, asa ti-e tie greu sa scrii 1000.
(si-s infinit recunoscator ca INCA nu am de scris niciun eseu, pentru ca simt nevoia sa multumesc universului pentru asta cu fiecare ocazie)
Asta pe de-o parte.
Pe de alta parte, imi da voie sa fac ce vreau.
E foarte aiurea, comic, ciudat, cum sa razi si sa fii bucuros e ok, in orice context, in orice s-ar intampla, cam orice s-ar intampla, fie, in sa sa fii trist, cumva, simt nevoia sa cer voie. Dubios, dar revin,
Imi da voie sa fac ce vreau. Imi da voie sa-mi fie greu acum, ca nu inteleg cele 3 capitole, si sa-mi fie greu in sesiune, ca nu le inteleg pe cele 15, si-mi da voie sa ma dau cu fundu' de pamant acum, si sa reusesc sa le scot, si imi da voie sa ma dau cu fundu' de pamant atunci, si sa reusesc sa le scot. Si sa ma bucur, sau sa fiu usor nemultumit, cand le-am scos. Sau sa fiu multumit cu ce-am scos, sau w/e.
In schimb, motivul de care mi-e cel mai greu sa ma apropii, ar putea fi suferinta generala. Simt, si nu stiu, poate nu doar eu, dar simt ca ma prea victimizez. Ca tot ce mi se-ntampla e greu, dar pentru altii e si mai greu. Ca familia mea nu-i super cool, dar a altora e si mai ne-cool, si-atunci nu ma pot plange. Ca muncesc putin, ca am de invatat putin si ca tot raul din lume si intampla pentru ca simt nevoia sa ma odihnesc prea mult pentru putinul pe care-l fac. Simt ca viata altora e mult mai grea, iar eu mi-s mult mai trist si mai depresiv decat situatia imi permite.
Că-s doar un copil,
până la urmă,
și nu știu ce-i aia suferința.
aproximativ.
Si am nevoie, si cred ca toti avem cumva nevoia aia ca totul sa fie relativ. Incerc sa-mi spun asta ca sa ma pot compara cu mine. Incerc sa-mi spun ca viata acum, ca scoala acum, nu-i mai grea decat la gradinita. Ce mi-era atunci sa fac 2 pagini de bastonase, ce mi-i acum sa-nteleg microeconomia avansata. Mi-e fix tot aia, pentru ca, la fel ca si atunci, e greu. Ce mi-era atunci ca-mi aducea mama 2 eugenii, ce mi-i acum ca... Prind verde la semafor.
S-ar putea in schimb ca asta sa fie doar un pretext. Un pretext sub alte motive, pe care nu cred ca pot fi suficient sincer cu mine sa le recunosc. Sau poate pur si simplu nu le stiu.
Unul din ele e melodia aia de la Sum 41, We're the Same o cheama, parca. Un motiv de apropiere fata de oameni. Ce mi-e mie ca am de scris un eseu de 3000 de cuvinte, ce ti-e tie ca ai unul de 1000. Sau de 6000. Greu. Ne e greu, la amandoi. Cum mi-e mie greu acum sa scriu 3000, asa ti-e tie greu sa scrii 1000.
(si-s infinit recunoscator ca INCA nu am de scris niciun eseu, pentru ca simt nevoia sa multumesc universului pentru asta cu fiecare ocazie)
Asta pe de-o parte.
Pe de alta parte, imi da voie sa fac ce vreau.
E foarte aiurea, comic, ciudat, cum sa razi si sa fii bucuros e ok, in orice context, in orice s-ar intampla, cam orice s-ar intampla, fie, in sa sa fii trist, cumva, simt nevoia sa cer voie. Dubios, dar revin,
Imi da voie sa fac ce vreau. Imi da voie sa-mi fie greu acum, ca nu inteleg cele 3 capitole, si sa-mi fie greu in sesiune, ca nu le inteleg pe cele 15, si-mi da voie sa ma dau cu fundu' de pamant acum, si sa reusesc sa le scot, si imi da voie sa ma dau cu fundu' de pamant atunci, si sa reusesc sa le scot. Si sa ma bucur, sau sa fiu usor nemultumit, cand le-am scos. Sau sa fiu multumit cu ce-am scos, sau w/e.
In schimb, motivul de care mi-e cel mai greu sa ma apropii, ar putea fi suferinta generala. Simt, si nu stiu, poate nu doar eu, dar simt ca ma prea victimizez. Ca tot ce mi se-ntampla e greu, dar pentru altii e si mai greu. Ca familia mea nu-i super cool, dar a altora e si mai ne-cool, si-atunci nu ma pot plange. Ca muncesc putin, ca am de invatat putin si ca tot raul din lume si intampla pentru ca simt nevoia sa ma odihnesc prea mult pentru putinul pe care-l fac. Simt ca viata altora e mult mai grea, iar eu mi-s mult mai trist si mai depresiv decat situatia imi permite.
Că-s doar un copil,
până la urmă,
și nu știu ce-i aia suferința.
vineri, 23 septembrie 2016
IV
Nu-s un mare fan al descrerilor:
"Sunlight poured into the Waystone (Inn). It was cool, fresh light, fitted for beginnings. It brushed past the miller as he set his waterwheel turning for the day. It lit the forge the smith was rekindling after four days of cold metal work. It toucched draft horses hitched to wagons and sickle blades glittering sharp and ready at the beginning of an autumn day.
Inside the Waystone, the light fell across Chronicler's face and touched a beginning there, a blank page waiting for the first words of a story. The light flowed across the bar, scattered a thousand tiny rainbow beginnings from the colored bottles, and climbed the wall towards the sword, as if searching for one final beginning.
But when the light touched the sword there were no beginnings to be seen. In fact, the light the sword reflected was dull, burnished and ages old. Looking at it, Chronicler remembered that though it was the beginning of a day, it was also late autumn and growing colder. The sword shone with the knowledge that dawn was a small beginning compared to the ending of a season; the ending of a year."
Inceput de an final.
"Sunlight poured into the Waystone (Inn). It was cool, fresh light, fitted for beginnings. It brushed past the miller as he set his waterwheel turning for the day. It lit the forge the smith was rekindling after four days of cold metal work. It toucched draft horses hitched to wagons and sickle blades glittering sharp and ready at the beginning of an autumn day.
Inside the Waystone, the light fell across Chronicler's face and touched a beginning there, a blank page waiting for the first words of a story. The light flowed across the bar, scattered a thousand tiny rainbow beginnings from the colored bottles, and climbed the wall towards the sword, as if searching for one final beginning.
But when the light touched the sword there were no beginnings to be seen. In fact, the light the sword reflected was dull, burnished and ages old. Looking at it, Chronicler remembered that though it was the beginning of a day, it was also late autumn and growing colder. The sword shone with the knowledge that dawn was a small beginning compared to the ending of a season; the ending of a year."
Inceput de an final.
miercuri, 7 septembrie 2016
2 zile mai tarziu
hahaha.
nu po's cred ca n-am postat postarea pe care-am vrut s-o postez acu' 2 zile.
nu doar c-am vrut, chiar am intentionat.
haha.
oricum, mi se pare interesanta treaba asta si-am tot fredonat-o zilele astea.
vine-asa :
"Inside my mind there is a man, he's always bragging about his plans
He said he's never gonna leave (I'm never gonna leave you)
Despite my efforts to be free, I'm his and always I will be."
si-apoi:
"You heard his story now hear mine, I live inside a coward's mind
Where every dream that I dream gets shot down all of the time
If I don't jump into the fray, he'll mope around and waste the day
He's like a ton of concrete tied to me, tied around my waist"
si-ncheie cu
"Hey, I don't wanna seem ungrateful
I don't wanna seem like we don't need anyone's help
To get us through these rainy days
To push through the haze so we can
Get on our feet and we can, stand up and do what it takes"
mi se pare misto, cumva, ca recunoaste existenta înecatului meu.
oricum,
trompete:
nu po's cred ca n-am postat postarea pe care-am vrut s-o postez acu' 2 zile.
nu doar c-am vrut, chiar am intentionat.
haha.
oricum, mi se pare interesanta treaba asta si-am tot fredonat-o zilele astea.
vine-asa :
"Inside my mind there is a man, he's always bragging about his plans
He said he's never gonna leave (I'm never gonna leave you)
Despite my efforts to be free, I'm his and always I will be."
si-apoi:
"You heard his story now hear mine, I live inside a coward's mind
Where every dream that I dream gets shot down all of the time
If I don't jump into the fray, he'll mope around and waste the day
He's like a ton of concrete tied to me, tied around my waist"
si-ncheie cu
"Hey, I don't wanna seem ungrateful
I don't wanna seem like we don't need anyone's help
To get us through these rainy days
To push through the haze so we can
Get on our feet and we can, stand up and do what it takes"
mi se pare misto, cumva, ca recunoaste existenta înecatului meu.
oricum,
trompete:
duminică, 12 iunie 2016
duminică, 29 mai 2016
in mintea mea e a mia oara
nuj de cate ori am zis-o
de cate ori am scris-o
si daca am mai scris-o aici.
We are all sums of consequences. And what we do and what we think and what we feel is the result of something that we didn't have anything to do with in the first place. And if we stop and think really really hard and we come up with an unexpected, radical, never heard of before thought, it was all the result of a sum of external factors, and we just happen to be part of the organism that was affected by those specific consequences.
de cate ori am scris-o
si daca am mai scris-o aici.
We are all sums of consequences. And what we do and what we think and what we feel is the result of something that we didn't have anything to do with in the first place. And if we stop and think really really hard and we come up with an unexpected, radical, never heard of before thought, it was all the result of a sum of external factors, and we just happen to be part of the organism that was affected by those specific consequences.
vineri, 13 mai 2016
realizez ca de-o vreme incep sa iau de la blogu' asta mai mult decat dau,
ceea ce ar putea fi un semn bun, sau unu' asa si-asa,
cre'ca nu rau.
prin 2010 eram galagios, eram expresiv, aveam impresia ca cineva ma asculta.
prin 2011 descopeream ideai se pare, si faceam teatru. misto.
in 2013 eram ocupat,
iar in 2015 citam din Exit Kingdom. Misto citat.
In 2014 in schimb eram fix ca acum,
ceea ce e dubios.
Eram fix ca acum intr-un fel, si faceam fix ce fac acum intr-un fel, dar poate putin mai activ. cre'ca inca eram si cu Aida in vremea aia, ceea ce face treb'ile cu atat mai interesante, mai ales ca nu-mi dau seama clar.
pentru ca ma simteam incomplet.
Nuj daca terminasem cu examenele pe vremea aia,
probabil sa nu,
posibil sa da,
acum am terminat.
Si simt, ca si atunci,
ca si-n 2011 cand eram revoltat,
ca nu lucrez spre infinitizarea-mi.
Are cu siguranta treaba si cu faptu' ca, acum ca nu se mai intampla TOT, imi dau seama de singuratate, pseudo-singuratate si insignifianta relatiilor pe care inca le am cumva.
Sau faptu' ca nu inteleg semnificatia lor,
sau ceva.
Uitandu-ma in trecut, si salutandu-ma pe mine din viitor(sal ian.), s-ar putea sa am cam aceeasi reactie peste cativa ani cand citesc asta ca acum cand am citit alea.
Si-am impresia ca pana acum n-am scris nimic. N-am
zis nimic,
In 2014 stiam ce am de zis. Acum, am interiorizat atat de tare treaba aia ca nu mai stiu s-o zic, dar e bine c-am zis-o atunci.
Nu lucrez spre infinitizare,
sau nu lucrez direct.
Poate lucrez indirect, si poate-i bine, dar in mod direct nu...
si nu pot, baga-mi-as picioarele,
nu stiu cum se face.
au fost o groaza de zile misto si as fi iesit la....
ceva.
nuj.
nujnujnuj.
Simt ca fac ce trebuie.
Simt ca nu vreau sa fac ce trebuie.
Simt ca corpul imi lucreaza impotriva ratiuni-mi.
imi vrea impotriva ratiuni-mi.
muncesc 3 zile.
is curios ce-o sa se mai intample.
ceea ce ar putea fi un semn bun, sau unu' asa si-asa,
cre'ca nu rau.
prin 2010 eram galagios, eram expresiv, aveam impresia ca cineva ma asculta.
prin 2011 descopeream ideai se pare, si faceam teatru. misto.
in 2013 eram ocupat,
iar in 2015 citam din Exit Kingdom. Misto citat.
In 2014 in schimb eram fix ca acum,
ceea ce e dubios.
Eram fix ca acum intr-un fel, si faceam fix ce fac acum intr-un fel, dar poate putin mai activ. cre'ca inca eram si cu Aida in vremea aia, ceea ce face treb'ile cu atat mai interesante, mai ales ca nu-mi dau seama clar.
pentru ca ma simteam incomplet.
Nuj daca terminasem cu examenele pe vremea aia,
probabil sa nu,
posibil sa da,
acum am terminat.
Si simt, ca si atunci,
ca si-n 2011 cand eram revoltat,
ca nu lucrez spre infinitizarea-mi.
Are cu siguranta treaba si cu faptu' ca, acum ca nu se mai intampla TOT, imi dau seama de singuratate, pseudo-singuratate si insignifianta relatiilor pe care inca le am cumva.
Sau faptu' ca nu inteleg semnificatia lor,
sau ceva.
Uitandu-ma in trecut, si salutandu-ma pe mine din viitor(sal ian.), s-ar putea sa am cam aceeasi reactie peste cativa ani cand citesc asta ca acum cand am citit alea.
Si-am impresia ca pana acum n-am scris nimic. N-am
zis nimic,
In 2014 stiam ce am de zis. Acum, am interiorizat atat de tare treaba aia ca nu mai stiu s-o zic, dar e bine c-am zis-o atunci.
Nu lucrez spre infinitizare,
sau nu lucrez direct.
Poate lucrez indirect, si poate-i bine, dar in mod direct nu...
si nu pot, baga-mi-as picioarele,
nu stiu cum se face.
au fost o groaza de zile misto si as fi iesit la....
ceva.
nuj.
nujnujnuj.
Simt ca fac ce trebuie.
Simt ca nu vreau sa fac ce trebuie.
Simt ca corpul imi lucreaza impotriva ratiuni-mi.
imi vrea impotriva ratiuni-mi.
muncesc 3 zile.
is curios ce-o sa se mai intample.
duminică, 10 aprilie 2016
Relatii si romantism
'mi-as picioarele, trebuia sa-i cer numaru' de telefon.
Si-acum chestii care conteaza:
.
.
.
M-am bagat in proiectu' asta pentru ca mi s-a parut super misto ideea.
Acum 3 ani am dat un ToEFL, si n-am avut cu cine sa vorbesc engleza, vorbit, oral, asa ca m-am scapat pe mine la proba de Speaking. Proiectul asta da ocazia aplicantilor la facultate sa vorbeasca cu un student, sau cu un eu, in cazul unora, ca sa-si exerseze engleza si, eventual, sa afle una-alta despre orasul unde se duc ca chiorii.
Am 5 oameni in proiect.
Unul mi-a raspuns la mail si am stabilit o data la care am vorbit. Are testu' de engleza, da' vrea sa afle una-alta despre oras si facultate. Mi-s cool cu asta. Joi mi-a scris dimineata ca nu poate sa vorbeasca seara, cand era planificat. Civilizat.
Si-au mai ramas 4. Unul nu mi-a raspuns la mail. Am fost acolo la data propusa, am frecat juma' de ora asteptand just in case, am plecat. Nu trebuia sa fiu acolo daca nu mi-a confirmat. Bunavointa-timp frecat(BTF): 30 de minute. Alta nu mi-a raspuns si am fost acolo, am asteptat juma' de ora, dupa care mi-a raspuns, mi-a propus o alta data, la care am fost acolo si m-a anuntat ca i-a murit bunica si n-a putut sa ajunga. BTF: 30(+30 alergat sa ajung acolo) +30. BTF 90.
.
.
.
Nici nu mai vreau. Nici nu mai pot. Nici nu mai ajuta. Alealalte 2 mi-au frecat mai mult timp.
Pentru ca-s oameni rai?
Nu.
Pentru ca am fost acolo, si am stat mai mult de 15 minute.
Imi dau moca din timpul meu, si, ulterior, imi dau moca mai mult din timpul meu.
Ca-n relatii si romantism
Ca acolo o frec mereu.
Imi dau prea mult timp moca.
Ma vand moca.
Nu-ncerc sa zic ca sunt un scump si ca ma dau ieftin,
incerc sa zic ca-s un bou,
si ma dau moca, si stau dupa oameni, si dau impresia ca sunt moca, si nu merit.
Timp frecat.
ce trist ar fi un tic tac.
Si-acum chestii care conteaza:
.
.
.
M-am bagat in proiectu' asta pentru ca mi s-a parut super misto ideea.
Acum 3 ani am dat un ToEFL, si n-am avut cu cine sa vorbesc engleza, vorbit, oral, asa ca m-am scapat pe mine la proba de Speaking. Proiectul asta da ocazia aplicantilor la facultate sa vorbeasca cu un student, sau cu un eu, in cazul unora, ca sa-si exerseze engleza si, eventual, sa afle una-alta despre orasul unde se duc ca chiorii.
Am 5 oameni in proiect.
Unul mi-a raspuns la mail si am stabilit o data la care am vorbit. Are testu' de engleza, da' vrea sa afle una-alta despre oras si facultate. Mi-s cool cu asta. Joi mi-a scris dimineata ca nu poate sa vorbeasca seara, cand era planificat. Civilizat.
Si-au mai ramas 4. Unul nu mi-a raspuns la mail. Am fost acolo la data propusa, am frecat juma' de ora asteptand just in case, am plecat. Nu trebuia sa fiu acolo daca nu mi-a confirmat. Bunavointa-timp frecat(BTF): 30 de minute. Alta nu mi-a raspuns si am fost acolo, am asteptat juma' de ora, dupa care mi-a raspuns, mi-a propus o alta data, la care am fost acolo si m-a anuntat ca i-a murit bunica si n-a putut sa ajunga. BTF: 30(+30 alergat sa ajung acolo) +30. BTF 90.
.
.
.
Nici nu mai vreau. Nici nu mai pot. Nici nu mai ajuta. Alealalte 2 mi-au frecat mai mult timp.
Pentru ca-s oameni rai?
Nu.
Pentru ca am fost acolo, si am stat mai mult de 15 minute.
Imi dau moca din timpul meu, si, ulterior, imi dau moca mai mult din timpul meu.
Ca-n relatii si romantism
Ca acolo o frec mereu.
Imi dau prea mult timp moca.
Ma vand moca.
Nu-ncerc sa zic ca sunt un scump si ca ma dau ieftin,
incerc sa zic ca-s un bou,
si ma dau moca, si stau dupa oameni, si dau impresia ca sunt moca, si nu merit.
Timp frecat.
ce trist ar fi un tic tac.
miercuri, 30 martie 2016
marți, 22 martie 2016
inexplozii
ma lasa incomplet
ma aproape-completeaza total si-apoi se termina.
simt ca daca ar fi cu un minut mai mult as deveni altceva. n-as mai fi eu, sau as fi si mai eu.
daca asta-i directia-n care muzica romaneasca alternativa sa indreapta
da, va rog. va foarte-rog
adica astea:
ăștia și ăștialalți
acum, poate-oi fi foarte subiectiv. poate pur si simplu sunt inca marcat pana-n oase de concertul ala, iar astea doua doar au cumva acelasi sentiment ca asta, care mi se pare de o putere greu descriptibila, si e cu atat mai greu sa o descriu in contextul concertului, desi pe album ei o sting așa.
sau, poate chiar is teribil de bune.
sunt curios cum o sa le stinga astialalti.
ma aproape-completeaza total si-apoi se termina.
simt ca daca ar fi cu un minut mai mult as deveni altceva. n-as mai fi eu, sau as fi si mai eu.
daca asta-i directia-n care muzica romaneasca alternativa sa indreapta
da, va rog. va foarte-rog
adica astea:
ăștia și ăștialalți
acum, poate-oi fi foarte subiectiv. poate pur si simplu sunt inca marcat pana-n oase de concertul ala, iar astea doua doar au cumva acelasi sentiment ca asta, care mi se pare de o putere greu descriptibila, si e cu atat mai greu sa o descriu in contextul concertului, desi pe album ei o sting așa.
sau, poate chiar is teribil de bune.
sunt curios cum o sa le stinga astialalti.
luni, 21 martie 2016
retrospectiva
acum un an ziceam ca, alteori, ascult melodia asta .
ii bine sa ascult melodia aia.
uneori ma gandesc ca nu o ascult suficient de des,
sau ca nu o absorb suficient.
cred ca wandering earl scria ca are o abordare foarte robotica legata de plimbat.
ca ia chestiile senzational de bune cu un "alright, fine.", is chestiile senzational de proaste cu un alt "alright, fine." .
cumva, zicea el, s-ar datora probabil instinctului de supravietuire capatat in urma multor calatorii pe peste tot si multor circumstante in care l-au pus multele calatorii ale lui de pe peste tot.
alternativ, day9 e foarte entuziasmat de tot ce face. de bine sau de rau, are atitudinea pozitiva si generally overhyped. in sensul, ciudat, bun.
imi plac ambele exemple, mi se par demne de urmat. ambele-s bune, nu pot sa decid care-i mai bun, dublu pozitiv alternativ zbuf.
unde incercam sa ajung cu treaba asta,
sunt curios care-o sa fie situatia peste 45 de zile.
dar, pana acolo, ascultam chestia asta. stai asa. asta .
si nu mi se parea absolut senzationala, in schimb, mi se parea absolut senzationala ideea
is atatea chestii misto in lumea asta.
ascultam treaba aia in timp ce tata se juca xcom,
ca sa completez,
is atatea chestii misto in lumea asta. atatea muzici misto de ascultat, pe bune, de cand cu npr am impresia ca sunt infinite chestiile misto de ascultat, serios, doar... niuci nu vreau sa-ncep, dar incep cu tipul asta .
atatea jocuri misto de vazut, atatea filme misto de vazut, atatea seriale misto de vazut, animeuri misto, mangauri, comicuri, carti de citit, podcasturi de ascultat, pe bune, cat de misto e povestit si prezentat podcastul asta ?
re
venind. atatea locuri misto de vazut si de facut, si unele infinit de aproape iar altele ingrozitor de departe, si atatea chestii de facut, de lucrat pe vapor si-n ferme si de predat engleza la copii si de alergat dupa pinguini sub aurora si de alergat, in general, maratoane sau macar 5kuri pe peste tot
atatea chestii entuziasmante,
si sunt atat de entuziasmabil, si as vrea sa ma las entuziasmat de atatea chestii,
si,
pana la urma,
oameni.
in toata platitudinea de care dau senzatia oamenii din jur, toti sunt atat de dubiosi, si au atatea situatii atat de ciudate si necalculabile, si povestibile
si focuri de holbat la, si stele de dormit sub, si canapele semicomfortabile si cani de vin combinat 1/3 cu apa.
si zile de maine,
si saptamani care,
pe bune,
nu stiu cum o sa mearga.
intre instinct de supravietuire
si entuziasm.
acolo trebuie sa stau. iar daca exista 3 carti care-ti pierd jocul
atunci alea carti nu exista,
pentru ca daca exista oricum ai pierdut, asa ca mai bine faci cumva sa nu pierzi daca nu exsita.
iar dac-ai pierdut,
o luam de la capat.
inca mai sunt capete.
am deviat ingrozitor de la orice m-ar fi dus capu' la inceput,
multa pace.
fara diacritice azi.
ii bine sa ascult melodia aia.
uneori ma gandesc ca nu o ascult suficient de des,
sau ca nu o absorb suficient.
cred ca wandering earl scria ca are o abordare foarte robotica legata de plimbat.
ca ia chestiile senzational de bune cu un "alright, fine.", is chestiile senzational de proaste cu un alt "alright, fine." .
cumva, zicea el, s-ar datora probabil instinctului de supravietuire capatat in urma multor calatorii pe peste tot si multor circumstante in care l-au pus multele calatorii ale lui de pe peste tot.
alternativ, day9 e foarte entuziasmat de tot ce face. de bine sau de rau, are atitudinea pozitiva si generally overhyped. in sensul, ciudat, bun.
imi plac ambele exemple, mi se par demne de urmat. ambele-s bune, nu pot sa decid care-i mai bun, dublu pozitiv alternativ zbuf.
unde incercam sa ajung cu treaba asta,
sunt curios care-o sa fie situatia peste 45 de zile.
dar, pana acolo, ascultam chestia asta. stai asa. asta .
si nu mi se parea absolut senzationala, in schimb, mi se parea absolut senzationala ideea
is atatea chestii misto in lumea asta.
ascultam treaba aia in timp ce tata se juca xcom,
ca sa completez,
is atatea chestii misto in lumea asta. atatea muzici misto de ascultat, pe bune, de cand cu npr am impresia ca sunt infinite chestiile misto de ascultat, serios, doar... niuci nu vreau sa-ncep, dar incep cu tipul asta .
atatea jocuri misto de vazut, atatea filme misto de vazut, atatea seriale misto de vazut, animeuri misto, mangauri, comicuri, carti de citit, podcasturi de ascultat, pe bune, cat de misto e povestit si prezentat podcastul asta ?
re
venind. atatea locuri misto de vazut si de facut, si unele infinit de aproape iar altele ingrozitor de departe, si atatea chestii de facut, de lucrat pe vapor si-n ferme si de predat engleza la copii si de alergat dupa pinguini sub aurora si de alergat, in general, maratoane sau macar 5kuri pe peste tot
atatea chestii entuziasmante,
si sunt atat de entuziasmabil, si as vrea sa ma las entuziasmat de atatea chestii,
si,
pana la urma,
oameni.
in toata platitudinea de care dau senzatia oamenii din jur, toti sunt atat de dubiosi, si au atatea situatii atat de ciudate si necalculabile, si povestibile
si focuri de holbat la, si stele de dormit sub, si canapele semicomfortabile si cani de vin combinat 1/3 cu apa.
si zile de maine,
si saptamani care,
pe bune,
nu stiu cum o sa mearga.
intre instinct de supravietuire
si entuziasm.
acolo trebuie sa stau. iar daca exista 3 carti care-ti pierd jocul
atunci alea carti nu exista,
pentru ca daca exista oricum ai pierdut, asa ca mai bine faci cumva sa nu pierzi daca nu exsita.
iar dac-ai pierdut,
o luam de la capat.
inca mai sunt capete.
am deviat ingrozitor de la orice m-ar fi dus capu' la inceput,
multa pace.
fara diacritice azi.
luni, 29 februarie 2016
gandu' unui om
"Ce mi-e frica mie e sa nu ma trezesc intr-o dimineata ca e prea tarziu. Sa ma trezesc intr-o zi si sa zic: 'ba, vreau sa fac si eu aia' si sa fi ratat ocazia."
-Bidi
-Bidi
sâmbătă, 27 februarie 2016
drunk drivers,
killer whales...
" Here's that voice in your head
Giving you shit again
But you know he loves you
And he doesn't mean to cause you pain
Please listen to him
It's not too late
Turn off the engine
Get out of the car
And start to walk "
ma gandesc toata ziua la argumente pro
si argumente contra
si contra castiga,
si-s macar vreo 2-3 argumente care conteaza,
iar,
la sfarsitul zilei,
stiu doar ca eu sunt pro.
la sfarsitul zilei vreau si sa beau prea mult
si sa stau treaz toata noaptea
la sfarsitul zilei deseori vreau aiurea-uri
si vorbesc aiurea-uri si mai deseori
la sfarsitul zilei tot as vrea ceva.
la sfarsitul zilei abia astept sa se sfarseasca.
e bine,
ca doar la sfarsit.
.
s'tem niste tineri rataciti
si ne simtim bine-n agoniile noastre,
si ne distram,
cumva,
intr-un fel sau altul ne distram,
si e distractiv ca n-ai nicio idee unde esti
sau cu cine sunt,
sau
cine sunt.
is atat de-ngrijorat ca exista o sansa sa nu fie bine la capat.
in povesti, oamenii spun ca va fi bine pana la urma
ca toata-ngrijorarea asta din tinerete e doar...
o ingrijorare din tinerete.
ma uit la mama,
ma uit la tata,
ma uit la mine, si la relatia-mi si raportul cu ei,
si nu zic ca nu stau bine,
ei.
zic,
atat,
ca nu-s multumiti,
nu-s fericiti.
si le frang inimile iar si iar,
si cu asta n-am cum sa-i ajut.
si ma uit si vad ca exista finaluri nefericite.
poate-s tineri,
poate nu-s la final,
dar ei se simt la final,
intr-un fel sau altul.
nuj bai, chiar nuj.
atat de des mi-as dori sa tai orice legatura cu trecutul,
ORICE!!!!.
dar ei n-ar putea renunta la mine,
si asta ma omoara,
si asta ii omoara.
si asta,
parca,
nu ma lasa sa renasc total.
cenușesc si imi iau zborul,
dar niciodata nu cenușesc destul,
destul cat sa pot sa zbor de-abinelea.
si-apoi,
chestiile astea le scriu cu aceeasi minte care inca-si doreste sa iasa ceva-n directia aia.
cred ca asta-n sine e un argument bun,
si totusi tacerea aia ma atrage,
si totusi,
oricat de mult ma-ncurca chestia asta,
e frumoasa,
si asta ma atrage enorm.
si totusi is chestii de neuitat undeva-n lumea asta,
si totusi, poate sunt feluri in care-ai putea sa te speli de bantuielile alea ale mintii.
tine directia
hah, speaking of which,
am ascultat ieri sum 41 dintr-o alta perspectiva,
suna absolut super misto,
adica, cat mai neliteral cu putinta, si doar la sentiment si la spirit, revolutia si tristetea aia subtila din cantecele lor imbinata cu chitara aia electrica care-i in toate partile scoate cele mai misto pseudo-pozitivitati din perspectiva potrivita.
fii atent aici:
vez' ce faci
hai ca merge.
killer whales...
" Here's that voice in your head
Giving you shit again
But you know he loves you
And he doesn't mean to cause you pain
Please listen to him
It's not too late
Turn off the engine
Get out of the car
And start to walk "
ma gandesc toata ziua la argumente pro
si argumente contra
si contra castiga,
si-s macar vreo 2-3 argumente care conteaza,
iar,
la sfarsitul zilei,
stiu doar ca eu sunt pro.
la sfarsitul zilei vreau si sa beau prea mult
si sa stau treaz toata noaptea
la sfarsitul zilei deseori vreau aiurea-uri
si vorbesc aiurea-uri si mai deseori
la sfarsitul zilei tot as vrea ceva.
la sfarsitul zilei abia astept sa se sfarseasca.
e bine,
ca doar la sfarsit.
.
s'tem niste tineri rataciti
si ne simtim bine-n agoniile noastre,
si ne distram,
cumva,
intr-un fel sau altul ne distram,
si e distractiv ca n-ai nicio idee unde esti
sau cu cine sunt,
sau
cine sunt.
is atat de-ngrijorat ca exista o sansa sa nu fie bine la capat.
in povesti, oamenii spun ca va fi bine pana la urma
ca toata-ngrijorarea asta din tinerete e doar...
o ingrijorare din tinerete.
ma uit la mama,
ma uit la tata,
ma uit la mine, si la relatia-mi si raportul cu ei,
si nu zic ca nu stau bine,
ei.
zic,
atat,
ca nu-s multumiti,
nu-s fericiti.
si le frang inimile iar si iar,
si cu asta n-am cum sa-i ajut.
si ma uit si vad ca exista finaluri nefericite.
poate-s tineri,
poate nu-s la final,
dar ei se simt la final,
intr-un fel sau altul.
nuj bai, chiar nuj.
atat de des mi-as dori sa tai orice legatura cu trecutul,
ORICE!!!!.
dar ei n-ar putea renunta la mine,
si asta ma omoara,
si asta ii omoara.
si asta,
parca,
nu ma lasa sa renasc total.
cenușesc si imi iau zborul,
dar niciodata nu cenușesc destul,
destul cat sa pot sa zbor de-abinelea.
si-apoi,
chestiile astea le scriu cu aceeasi minte care inca-si doreste sa iasa ceva-n directia aia.
cred ca asta-n sine e un argument bun,
si totusi tacerea aia ma atrage,
si totusi,
oricat de mult ma-ncurca chestia asta,
e frumoasa,
si asta ma atrage enorm.
si totusi is chestii de neuitat undeva-n lumea asta,
si totusi, poate sunt feluri in care-ai putea sa te speli de bantuielile alea ale mintii.
tine directia
hah, speaking of which,
am ascultat ieri sum 41 dintr-o alta perspectiva,
suna absolut super misto,
adica, cat mai neliteral cu putinta, si doar la sentiment si la spirit, revolutia si tristetea aia subtila din cantecele lor imbinata cu chitara aia electrica care-i in toate partile scoate cele mai misto pseudo-pozitivitati din perspectiva potrivita.
fii atent aici:
hai ca merge.
marți, 23 februarie 2016
horror stories.
aiurea, chiar am scris aseara?
pe cealalta mana,
cre'ca tre' invatate niste chestii de la minioni.
cu plansu'
si cu testatu' apelor.
am mai gandit ideea ca ei ar fi, de fapt, fix ce suntem noi, doar ca mult mai brut, si deci, mult mai pe fata.
e greu cateodata sa interpretezi impresia pe care-ai lasat-o, in lumea oamenilor mari. ascundem chestii, falsam chestii, si-atunci pare mai greu de observat cat de tare, de fapt, testam apele, si suntem ape testate.
azi a trebuit sa ma-ncrunt la o ploada. daca-mi trebuie directia aia, ar trebui sa-nvat sa ma-ncrunt convingator.
tot am impresia ca un lucru sunt toate lucrurile-n ultimul timp, asa ca am tendinta sa leg grav de tot testatul apelor cu failurile mele relationale. o sa-mi stapanesc tendinta, dar tot cred ca se leaga.
si cu plansu'.
ii comic cum copkii plang ca s-atraga atentia. si, alt copkil, cand vede ca plansul a functionat pentru unu'.
si noi,
plangem.
facem echivalentu'. intr-un fel sau altul. nu stiu cui plangem,
sau nu stiu cui plang eu,
poate d-asta uneori cand vorbesc cu unii oameni am tendinta sa ma plang, ca sa cer atentie.
poate,
de fapt,
d-aia e atat de prezent plansul de mila,
pentru ca-ncercam cumva s-atragem atentia Universului.
la copkii merge.
oare n-ar trebui sa nu mearga?
oare n-ar trebui sa nu-i ascultam cand plang, ca atunci cand cresc mari sa nu ajunga,
ca noi,
sa-si planga de mila in speranta ca treburile-o s-o ia spre bine?
And folks are so common
It don't really bother us much we just swallow it
Crack the bottle and smoke hope tomorrow something
We can't just blame it on our mothers
Claim everything they did was always wrong
pe cealalta mana,
cre'ca tre' invatate niste chestii de la minioni.
cu plansu'
si cu testatu' apelor.
am mai gandit ideea ca ei ar fi, de fapt, fix ce suntem noi, doar ca mult mai brut, si deci, mult mai pe fata.
e greu cateodata sa interpretezi impresia pe care-ai lasat-o, in lumea oamenilor mari. ascundem chestii, falsam chestii, si-atunci pare mai greu de observat cat de tare, de fapt, testam apele, si suntem ape testate.
azi a trebuit sa ma-ncrunt la o ploada. daca-mi trebuie directia aia, ar trebui sa-nvat sa ma-ncrunt convingator.
tot am impresia ca un lucru sunt toate lucrurile-n ultimul timp, asa ca am tendinta sa leg grav de tot testatul apelor cu failurile mele relationale. o sa-mi stapanesc tendinta, dar tot cred ca se leaga.
si cu plansu'.
ii comic cum copkii plang ca s-atraga atentia. si, alt copkil, cand vede ca plansul a functionat pentru unu'.
si noi,
plangem.
facem echivalentu'. intr-un fel sau altul. nu stiu cui plangem,
sau nu stiu cui plang eu,
poate d-asta uneori cand vorbesc cu unii oameni am tendinta sa ma plang, ca sa cer atentie.
poate,
de fapt,
d-aia e atat de prezent plansul de mila,
pentru ca-ncercam cumva s-atragem atentia Universului.
la copkii merge.
oare n-ar trebui sa nu mearga?
oare n-ar trebui sa nu-i ascultam cand plang, ca atunci cand cresc mari sa nu ajunga,
ca noi,
sa-si planga de mila in speranta ca treburile-o s-o ia spre bine?
And folks are so common
It don't really bother us much we just swallow it
Crack the bottle and smoke hope tomorrow something
Magical happens that'll put me back in the biz
But the chances of it actually happening's kinda slim
But the chances of it actually happening's kinda slim
zic Fort Minorii
cre'ca ne plangem cam mult.
in general.
cand eram mici mergea, si d-aia o tot faceam,
oare chiar merge si-acum, de nu ne-am dezvatat?
sau poate oroarea-i pe bune si suntem,
cum am mai gandit-o si vreau din suflet s-o refuz,
doar o consecinta a actiunilor parintilor.
We can't just blame it on our mothers
Claim everything they did was always wrong
contrazic Streetlight Manifestii
si-atunci,
desi nu vreau,
desi nu cred,
desi cred ca nu-i chiar asa,
oare tot ce traim traim doar ca sa facem copii cu parinti mai buni decat parintii nostri?
mneah,
da' tot cred ca tre' sa nu ma mai plang.
mai rar e ok pentru-nceput,
dar,
in ... long run,
deloc ar fi ideal.
bau.
luni, 22 februarie 2016
scriam cu un an in urma
ca
"si cred ca nu-i caz particular. cand poti sa pierzi, si sa-ti vezi de viata ta,
sau sa continui, fara sa ai vreo sansa sa castigi."
is interesant sa-ti cantaresti resursele,
in retrospectiva, is curios daca viata mi-ar fi fost diferita dac-as fi facut cev ain directia aia, si-as fi castigat.
ii interesant sa-ti cantaresti resursele in sensu' ca se-ntampla cateodata sa nu mai ai nicio sansa sa castigi daca nu risti grav de tot sa pierzi.
stiu ca ideea se leaga aiurea,
da' poate o sa ma ajute la ceva.
cand nu mai ai de castigat,
mai bine risti tot.
ceva.
cumva.
alternativ, zicea Merps, ca-n viata esti ca-n arena: nu tre' sa fii cea mai buna optiune din lume,
tre' sa fii cea mai buna din cele disponibile.
asa ca, o idee buna ar fi,
sa devii disponibil.
daca-ti trebuie, zic.
acu' vre-un an ascultam melodia asta
zilele astea ascultam pianu' ăsta.
asa-i viata,
daca-mi amintesc bine,
cateodata faci chestii.
"si cred ca nu-i caz particular. cand poti sa pierzi, si sa-ti vezi de viata ta,
sau sa continui, fara sa ai vreo sansa sa castigi."
is interesant sa-ti cantaresti resursele,
in retrospectiva, is curios daca viata mi-ar fi fost diferita dac-as fi facut cev ain directia aia, si-as fi castigat.
ii interesant sa-ti cantaresti resursele in sensu' ca se-ntampla cateodata sa nu mai ai nicio sansa sa castigi daca nu risti grav de tot sa pierzi.
stiu ca ideea se leaga aiurea,
da' poate o sa ma ajute la ceva.
cand nu mai ai de castigat,
mai bine risti tot.
ceva.
cumva.
alternativ, zicea Merps, ca-n viata esti ca-n arena: nu tre' sa fii cea mai buna optiune din lume,
tre' sa fii cea mai buna din cele disponibile.
asa ca, o idee buna ar fi,
sa devii disponibil.
daca-ti trebuie, zic.
acu' vre-un an ascultam melodia asta
zilele astea ascultam pianu' ăsta.
asa-i viata,
daca-mi amintesc bine,
cateodata faci chestii.
marți, 9 februarie 2016
raj
ea cre-
de ca sti-
e
tot ce-i bi-
ne sau ce-i
rau.
si vede vise ea.
linistea nu-nseamna lipsa muzicii,
iar tu,
ea,
impersonal.
iar ea, nu e linistea.
ea e tacere. ea, am crezut eu, a fost linistea, dar tot ce-a fost,
de fapt,
a fost tacere.
a fost linistea exterioara.
ma batea taica-meu la cap ca o sa ajung sa mor singur daca-mi caut linistea-ntr-o fata,
dar n-avea dreptate.
se refera la tacere.
linistea,
nu-nseamna lipsa muzicii,
sau a cuvintelor sau a actiunilor sau a zumzetului.
imi caut linistea,
nu-mi caut tacerea.
nu-mi caut tacerea interioara, si nu-mi caut tacere-n jur,
tacerea-i zgomotoasa,
si cu cat e mai interioara,
cu atat e mai zgomotoasa.
imi caut linistea,
liniste activa,
liniste...
loud.
nu zgomotoasa, dar cu volum ridicat,
caut linistea verbala,
nu linistea orala, linistea gurii,
caut linistea.
caut o liniste care sa urle la mine,
care s-acopere zgomotul
si care s-acopere tacerile.
cine-o mai sti dac-oi cauta ce trebuie.
cert e,
ca n-am gasit.
cert e ca,
intr-un fel sau altul,
o sa gasesc ce trebuie.
ea nu era linistea,
ea era tacere.
si tot ma ia o usoara amaraciune cand o vad,
si tot mi-ar parea groaznic sa i se-ntample nasol,
dar stiu,
ca ea nu era linistea.
rătăciților.
temporarilor.
de ca sti-
e
tot ce-i bi-
ne sau ce-i
rau.
si vede vise ea.
linistea nu-nseamna lipsa muzicii,
iar tu,
ea,
impersonal.
iar ea, nu e linistea.
ea e tacere. ea, am crezut eu, a fost linistea, dar tot ce-a fost,
de fapt,
a fost tacere.
a fost linistea exterioara.
ma batea taica-meu la cap ca o sa ajung sa mor singur daca-mi caut linistea-ntr-o fata,
dar n-avea dreptate.
se refera la tacere.
linistea,
nu-nseamna lipsa muzicii,
sau a cuvintelor sau a actiunilor sau a zumzetului.
imi caut linistea,
nu-mi caut tacerea.
nu-mi caut tacerea interioara, si nu-mi caut tacere-n jur,
tacerea-i zgomotoasa,
si cu cat e mai interioara,
cu atat e mai zgomotoasa.
imi caut linistea,
liniste activa,
liniste...
loud.
nu zgomotoasa, dar cu volum ridicat,
caut linistea verbala,
nu linistea orala, linistea gurii,
caut linistea.
caut o liniste care sa urle la mine,
care s-acopere zgomotul
si care s-acopere tacerile.
cine-o mai sti dac-oi cauta ce trebuie.
cert e,
ca n-am gasit.
cert e ca,
intr-un fel sau altul,
o sa gasesc ce trebuie.
ea nu era linistea,
ea era tacere.
si tot ma ia o usoara amaraciune cand o vad,
si tot mi-ar parea groaznic sa i se-ntample nasol,
dar stiu,
ca ea nu era linistea.
rătăciților.
temporarilor.
marți, 2 februarie 2016
o dubioșenie de seară.
pagina pe care-am șters-o era plină de poate.
n-am nevoie de poate.
sunt destule chestii care-s în curgere,
și am nevoie de hotărâre și de încredere, nu de poate.
îi 10 și-un sfert,
cu siguranță,
iar mâine aș vrea să mă trezesc devreme,
tot cu siguranță.
îs zile-n față, și urmează să trag niște cărți din pachet, și trebuie jucate cu cap și la timp.
fără poate.
îi luni, într-un fel sau altul, tot luni îi.
și e noapte,
și, dinnou, într-un fel sau altul, mă simt singur.
din multe puncte de vedere direcția-i aia care trebuie.
iar aici mai stau un an jumate.
dacă nu se întâmplă nimic, există tot timpul să se-ntâmple ceva.
you win some, you lose some,
dar le joci pe toate,
și le joci cum trebuie.
ai 2 posibilități: să faci greșeli cât mai mici cu putință,
sau să nu le joci.
ai de jucat,
joac-o cu cap.
n-am nevoie de poate.
sunt destule chestii care-s în curgere,
și am nevoie de hotărâre și de încredere, nu de poate.
îi 10 și-un sfert,
cu siguranță,
iar mâine aș vrea să mă trezesc devreme,
tot cu siguranță.
îs zile-n față, și urmează să trag niște cărți din pachet, și trebuie jucate cu cap și la timp.
fără poate.
îi luni, într-un fel sau altul, tot luni îi.
și e noapte,
și, dinnou, într-un fel sau altul, mă simt singur.
din multe puncte de vedere direcția-i aia care trebuie.
iar aici mai stau un an jumate.
dacă nu se întâmplă nimic, există tot timpul să se-ntâmple ceva.
you win some, you lose some,
dar le joci pe toate,
și le joci cum trebuie.
ai 2 posibilități: să faci greșeli cât mai mici cu putință,
sau să nu le joci.
ai de jucat,
joac-o cu cap.
duminică, 31 ianuarie 2016
de-aducere-aminte
poate ma-nsel
poate-i de moment,
poate conteaza, asa ca scriu.
am nevoie de 40 de minute singur dimineata
probabil si de niste minute singur cand ma-ntorc obosit de la munca, sau din diverse alte contexte.
poate-i un lux,
poate n-o sa mi-l permit niciodata,
poate, de fapt, imi doresc sa nu mi-l permit vreodata. aproape poate mi-e teama sa nu mi-l perimt.
ideal cred c-ar fi sa am 40 de minute singur cu cineva. sa impart 40 de minute de liniste cu cineva.
poate nici n-as fi in stare. s-ar putea sa ma traga prea tare limba ca sa pot sa ma bucur de linistea aia, si sa nu strivesc chiar eu linistea aia,
dar s-ar putea sa am nevoie de 40 de minute singur dimineata,
s-ar putea sa faca o diferenta mare.
misto sentiment.
poate-i de moment,
poate conteaza, asa ca scriu.
am nevoie de 40 de minute singur dimineata
probabil si de niste minute singur cand ma-ntorc obosit de la munca, sau din diverse alte contexte.
poate-i un lux,
poate n-o sa mi-l permit niciodata,
poate, de fapt, imi doresc sa nu mi-l permit vreodata. aproape poate mi-e teama sa nu mi-l perimt.
ideal cred c-ar fi sa am 40 de minute singur cu cineva. sa impart 40 de minute de liniste cu cineva.
poate nici n-as fi in stare. s-ar putea sa ma traga prea tare limba ca sa pot sa ma bucur de linistea aia, si sa nu strivesc chiar eu linistea aia,
dar s-ar putea sa am nevoie de 40 de minute singur dimineata,
s-ar putea sa faca o diferenta mare.
misto sentiment.
vineri, 29 ianuarie 2016
here is a list of things.
"could you fall in love with a robot?" ma-ntreaba un event din aberdeen.
cine, sau ce-om mai fi si noi, pana la urma?
stau, si ma gandesc, si ma-ntreb.
si-aproape ca stiu raspunsul, si ii comic.
si-ar fi ne-comic, daca n-ar fi aproape.
cine mai stie, de fapt, ce-om mai fi si noi....
there's a man around the corner, who's singing old songs about change.
ce-o mai fi vrand si asta...
seri dubioase.
is curios daca-s curios.
noone wants to be themselves these days.
eficiență,
în schimb.
eficiența s-ar putea să fie musai.
there ain't nobody left of us these days.
"Dear listeners, here is a list of things.
cine, sau ce-om mai fi si noi, pana la urma?
stau, si ma gandesc, si ma-ntreb.
si-aproape ca stiu raspunsul, si ii comic.
si-ar fi ne-comic, daca n-ar fi aproape.
cine mai stie, de fapt, ce-om mai fi si noi....
there's a man around the corner, who's singing old songs about change.
ce-o mai fi vrand si asta...
seri dubioase.
is curios daca-s curios.
noone wants to be themselves these days.
eficiență,
în schimb.
eficiența s-ar putea să fie musai.
there ain't nobody left of us these days.
"Dear listeners, here is a list of things.
- Emotions you don’t understand upon viewing a sunset
- Lost pets, found
- Lost pets, unfound
- A secret lost pet city on the moon
- Trees that see
- Restaurants that hear
- A void that thinks
- A face half-seen just before falling asleep
- Trembling hands reaching for desperately needed items
- Sandwiches
- Silence when there should be noise
- Noise when there should be silence
- Nothing when you want something
- Something when you thought there was nothing
- Clear plastic binder sheets
- Scented dryer sheets
- Rain coming down in sheets
- Night
- Rest
- Sleep
- End
luni, 18 ianuarie 2016
4*
am scris la sfarsitul unui mesaj ametit 4, dupa cateva alte cuvinte cu p, pentru ca rezona perfect si insemna exact tot ce trebuie sa insemne si eram sigur ca e atat e evident, strict pentru mintea mea, ca o sa ma prind adoua zi dimineata ce-am vrut sa zic.
o sa trebuiasca sa mai recitesc mesajul. sunt curios dac-o sa-mi amintesc vreodata, si dac-o sa conteze.
in alta ordine de idei, in 20 de minute tre' sa plec la scoala.
dar.
exista momentul ala, cand dupa luni de zile, in sfarsit reusesti sa prinzi momentul (nu neaaparat momentul bun, cat momentul) sa-ti pui muzica pe player
si
nu stii ce sa pui.
ma gandeam ca am prea multe instrumentale(cred ca in momentul asta suntem undeva pe la 70%-80%), asa ca, am mai sters cateva din melodiile cu versuri si-am mai pus, evident, niste instrumentale.
acasa ma identific cu robin. comic, de data asta acasa inseamna romania.
acasa ma identific cu gandirea boema cu o proactivitate ascunsa intre cuvinte ale caror intelesuri nu le-nteleg decat dupa a șpea ascultare.
aici nu-mi permit.
aici mogwai, tata.
two steps from hell,
toe.
mi-am pus un best of sum41, si stiu c-o sa-l sterg, treptat, pe tot, pentru ca nu m-ajuta,
pentru ca, o sa ma prind la un moment dat,
ma incurca.
ma gandesc uneori c-as cauta niste fantani cu versuri, sa devin si-aici ganditorul impractic cu macar o idee geniala pe saptamana,
dar si de le-as gasi,
nu le-as intelege.
uite aesop rock. daca tipu' ala nu canta din fundu'fantanii nu stiu cine canta
si totusi nu-l inteleg,
nu-l absorb,
uneori, deseori!, pur si simplu nu-nteleg versurile. nu inteleg cuvintele.
d-aia o ard instrumental,
dar simt cateodata ca-mi pierd din personalitate, in felul asta
ma trezesc fredonand versuri si mereu sunt versuri in romana,
mi-as dori ca mintea mea sa-nceapa sa funtioneze cumva in felul asta si in engleza.
mi-as dori,
cumva,
ca mintea mea sa inceapa sa functioneze,
cumva,
si in engleza.
poate ca nu.
poate, gandirea matura, instrumentala, obiectiva, e ceea ce imi trebuie acum,
nu stiu.
4, pana mea
stai jos, 4, pana mea.
*cred ca e continuarea aceluias gand. sau un raspuns la acelasi grand.
cre'ca matur si intrumental, totusi, merg in directii diferite.
da, sunt in acelasi punct, in momentu' asta. e greu sa insturmental daca nu matur, dar cred ca au putina legatura.
ba chiar,
in momentul asta, au un contrast foarte puternic.
pentru ca sunt versuri, sunt versuri sum 41, versuri streetlight manifesto chiar, si versurile melodiilor de pe toate radiourile de pe fata pamantului, in adevar, versurile lui noel gallagher.
sunt versuri pe care le-nteleg,
care in momentul asta, sunt,
de fapt,
felul meu de a-mi manifesta radio zu-ul si maneaua.
pentru ca insturmentalul il inteleg,
iar urmatorul nivel sunt,
pe ramura asta,
niste versuri pe care le inteleg.
cre'ca am cumva absoluturi in mana. cred ca jonglez cu nujabes, si cu aesop, si cred ca si of monsters and men, care, pana si ei, ici si colo, ma depasesc in versuri.
si-atunci trag concluzia ca mintea mea n-are maturitatea necesara sa...
creeze sinergia adecvata cu versurile puternice,
sau macar cu versurile cantate puternice.
si atunci ma apropii de pietre si tac,
si flirtez cu instrumentale, si ma agat de cuvinte,
incet,
treptat,
pana o sa fiu in stare sa ma agat de cuvintele de mai sus.
in retrospectiva, nu atat de 4.
o sa trebuiasca sa mai recitesc mesajul. sunt curios dac-o sa-mi amintesc vreodata, si dac-o sa conteze.
in alta ordine de idei, in 20 de minute tre' sa plec la scoala.
dar.
exista momentul ala, cand dupa luni de zile, in sfarsit reusesti sa prinzi momentul (nu neaaparat momentul bun, cat momentul) sa-ti pui muzica pe player
si
nu stii ce sa pui.
ma gandeam ca am prea multe instrumentale(cred ca in momentul asta suntem undeva pe la 70%-80%), asa ca, am mai sters cateva din melodiile cu versuri si-am mai pus, evident, niste instrumentale.
acasa ma identific cu robin. comic, de data asta acasa inseamna romania.
acasa ma identific cu gandirea boema cu o proactivitate ascunsa intre cuvinte ale caror intelesuri nu le-nteleg decat dupa a șpea ascultare.
aici nu-mi permit.
aici mogwai, tata.
two steps from hell,
toe.
mi-am pus un best of sum41, si stiu c-o sa-l sterg, treptat, pe tot, pentru ca nu m-ajuta,
pentru ca, o sa ma prind la un moment dat,
ma incurca.
ma gandesc uneori c-as cauta niste fantani cu versuri, sa devin si-aici ganditorul impractic cu macar o idee geniala pe saptamana,
dar si de le-as gasi,
nu le-as intelege.
uite aesop rock. daca tipu' ala nu canta din fundu'fantanii nu stiu cine canta
si totusi nu-l inteleg,
nu-l absorb,
uneori, deseori!, pur si simplu nu-nteleg versurile. nu inteleg cuvintele.
d-aia o ard instrumental,
dar simt cateodata ca-mi pierd din personalitate, in felul asta
ma trezesc fredonand versuri si mereu sunt versuri in romana,
mi-as dori ca mintea mea sa-nceapa sa funtioneze cumva in felul asta si in engleza.
mi-as dori,
cumva,
ca mintea mea sa inceapa sa functioneze,
cumva,
si in engleza.
poate ca nu.
poate, gandirea matura, instrumentala, obiectiva, e ceea ce imi trebuie acum,
nu stiu.
stai jos, 4, pana mea.
*cred ca e continuarea aceluias gand. sau un raspuns la acelasi grand.
cre'ca matur si intrumental, totusi, merg in directii diferite.
da, sunt in acelasi punct, in momentu' asta. e greu sa insturmental daca nu matur, dar cred ca au putina legatura.
ba chiar,
in momentul asta, au un contrast foarte puternic.
pentru ca sunt versuri, sunt versuri sum 41, versuri streetlight manifesto chiar, si versurile melodiilor de pe toate radiourile de pe fata pamantului, in adevar, versurile lui noel gallagher.
sunt versuri pe care le-nteleg,
care in momentul asta, sunt,
de fapt,
felul meu de a-mi manifesta radio zu-ul si maneaua.
pentru ca insturmentalul il inteleg,
iar urmatorul nivel sunt,
pe ramura asta,
niste versuri pe care le inteleg.
cre'ca am cumva absoluturi in mana. cred ca jonglez cu nujabes, si cu aesop, si cred ca si of monsters and men, care, pana si ei, ici si colo, ma depasesc in versuri.
si-atunci trag concluzia ca mintea mea n-are maturitatea necesara sa...
creeze sinergia adecvata cu versurile puternice,
sau macar cu versurile cantate puternice.
si atunci ma apropii de pietre si tac,
si flirtez cu instrumentale, si ma agat de cuvinte,
incet,
treptat,
pana o sa fiu in stare sa ma agat de cuvintele de mai sus.
in retrospectiva, nu atat de 4.
sâmbătă, 16 ianuarie 2016
Pfoai
si prin pfoai, vorbesc de pfoai-ul unei, ciudat, posibile noi vineri seara.
sunt cumva coplesit pe interior de o energie foarte dubioasa.
mi-i greu sa desir gandurile,
am nedormit mult,
iar acum,
in sfarsit,
am dormit mult dar e tarziu si-ar mai trebui sa dorm.
ii comic in atatea feluri.
cumva una din bantuielile maxime ale zilei de azi a fost ca m-am indragostit fizic de 2 ori in avion.
mi se pare atat de absurd,
atat de awesome,
atat de imposibil,
de irelevant
si de ne-proactiv.
ca ar trebui notat, cumva.
n-am vorbit, iar pe una din tipe le-am vazut de la 7 metri si-ar putea avea vreo 30 de ani,
avea un stil super misto, bruneta(sau macar inchisa la culoare la par), cu un iz vag de nana(din omam), si-un aer usor de raluca si-o fata, intr-un fel ciudat, de merryn. avea un palton misto gri cu negru cu rosu ce-mi amintea usor de coperta de la Battle Royal, si-o fata cumva hotarata, fina, si alba. cel putin, asa mi-am imaginat-o eu, din capatul celalalt al avionului. ar putea sa aiba si 20, dar n-am putut sa-mi iau ochii de la ea in prima secunda cand am vazut-o.
poate doar imaginatia n-am putut sa mi-o iau de la ea.
cateva minute mai tarziu, a urcat in avion o alta tipa, impresionant de iremarcabila in secunda-ntai.
era blonda, cu parul lung si ochelari, blugi si -un hanorac foarte "nu-mi pasa, merge", o culoare care-aducea a albastru cred, sau a ceva ce mergea intr-un fel acceptabil cu tricoul posibil gri. a cerut voie sa intre in culoarul din fata mea cu o voce destul de joasa, destul de timida. feminina intr-un fel foarte nepitigaiat. n-am remarcat-o in totalitate initial.
cand am dat sa coboram din avion, in schimb, mi-am dat seama ca-i destul de frumoasa. cand asteptam la coada la verificat pasapoarte, am vazut ca era superba. desi geanta ei avea ceva dubiosel si cu usor aduceri de diva comuna a secolului 21, iar tricoul posibil ceva sclipicios, avea o privire foarte misto, pierduta undeva-ntre randurile de oameni, si o gura pe care, inca de-atunci, n-am putut s-o descriu decat ca "foarte pupabila". avea un mers usor obosit, usor incert, perfect potrivit cu stilul pe care mi l-a trasat cu restul actiunilor ei. ce ma sperie usor e ca ar putea sa fi avut 15 ani. ar putea sa fi avut 20, pana la 20 si mult.
inainte sa ies din aeroport, i-am aruncat o privire care-a ramas, la fel ca celel de la coada de la pasapoarte, neprimita si, probabil, nici macar observata.
eram tipu' ciufulit cu un hanorac prea lung sub un palton prea nepotrivit cu restu', cu privirea de "inca 5 minute, o sa ma trezesc peste 5 minute". si daca nu eram, nu cred ca as fi avut ocazia sa initiez ceva.
nu cred
c-as fi vrut sa initiez ceva.
mi se pare foarte interesant ce interesante fizic mi se pot parea anumite fete.
in schimb, asta mi-i doar o parte din minte.
o alta parte inca jongleaza cu evenimentele saptamanii asteia.
imi pare bine pentru tot,
imi pare cumva comic ca am fost ca un balon cu o fata zambitoare desenata pe el cand m-am vazut cu lav, aia cred c-ar fi putut merge mai bine daca eram cu vre-un metru jumate mai aproape de pamant.
asta mi-s, asta mi-am fost.
o parte buna, in schimb, si poate, de fapt, cea care-mi taie cel mai tare somnul, se gandeste la saptamanile viitoare si fredoneaza mexican grand prix.
treaba dubioasa e ca se gandeste doar fizic la ele.
treaba dubioasa
e ca nu stiu daca-s pregatit sa le gandesc ca personalitate si ca potrivire de caracter.
lav alunga depresia fiind mereu ocupata,
day9 se-nconjoara cu chestii misto si cu oameni misto,
eu vreau sa ma desconjor de anumite chestii si fac schimbari semi-ilogice si-ncerc sa-mi creez un comfort zone la-ndemana.
damn,
sper ca n-am frecat-o prea tare la cap pe iulia. is curios daca chiar citeste minunile astea. buna, iulia!
adica, scoala si munca au fost mereu, daca-mi mai iau 2 proiecte serioase, ar putea fi fix suficient de comic, daca nu usor spre prea comic
oare ce-nteleg eu prin "comic"?
si ma gandesc cumva la kei si cum e posibil ca azi, cumva pentru prima oara, cumva si cu ajutorul ei, am jucat-o prost in acest sequel al minunatiei aleia.
cre'ca-i comic inclusiv captul ca asta ar putea insemna ca totul pica,
sau ar putea sa nu-nsemne nimic,
sau w/e.
eram beat,
in sensu' ca beat, nu ametit, beat la poezie,
cand imi scriam note despre kei,
si n-am inteles nimic din ele. nici macar in fundu' betiei nu stiam ce vreau de la ea.
argh.
rghrghrgh.
nuj ce-o sa se-ntample cu viata asta
rgh.
refresh la exam resultsuri,
nuj daca muncesc duminica,
nuj daca am cutie de sanvis pe maine,
ce fac luni,
ar trebui sa-mi schimb muzica,
duminica-i ziua lu' tata,
mi-i cald
rgh.
rghrgh
a.
incepe sa se simta,
comic de mult,
ca aberdeenul.
rgh.
cre'c-ar trebui sa devin mai general pozitiv.
is curios cum as face asta.
paname',
peace out.
sunt cumva coplesit pe interior de o energie foarte dubioasa.
mi-i greu sa desir gandurile,
am nedormit mult,
iar acum,
in sfarsit,
am dormit mult dar e tarziu si-ar mai trebui sa dorm.
ii comic in atatea feluri.
cumva una din bantuielile maxime ale zilei de azi a fost ca m-am indragostit fizic de 2 ori in avion.
mi se pare atat de absurd,
atat de awesome,
atat de imposibil,
de irelevant
si de ne-proactiv.
ca ar trebui notat, cumva.
n-am vorbit, iar pe una din tipe le-am vazut de la 7 metri si-ar putea avea vreo 30 de ani,
avea un stil super misto, bruneta(sau macar inchisa la culoare la par), cu un iz vag de nana(din omam), si-un aer usor de raluca si-o fata, intr-un fel ciudat, de merryn. avea un palton misto gri cu negru cu rosu ce-mi amintea usor de coperta de la Battle Royal, si-o fata cumva hotarata, fina, si alba. cel putin, asa mi-am imaginat-o eu, din capatul celalalt al avionului. ar putea sa aiba si 20, dar n-am putut sa-mi iau ochii de la ea in prima secunda cand am vazut-o.
poate doar imaginatia n-am putut sa mi-o iau de la ea.
cateva minute mai tarziu, a urcat in avion o alta tipa, impresionant de iremarcabila in secunda-ntai.
era blonda, cu parul lung si ochelari, blugi si -un hanorac foarte "nu-mi pasa, merge", o culoare care-aducea a albastru cred, sau a ceva ce mergea intr-un fel acceptabil cu tricoul posibil gri. a cerut voie sa intre in culoarul din fata mea cu o voce destul de joasa, destul de timida. feminina intr-un fel foarte nepitigaiat. n-am remarcat-o in totalitate initial.
cand am dat sa coboram din avion, in schimb, mi-am dat seama ca-i destul de frumoasa. cand asteptam la coada la verificat pasapoarte, am vazut ca era superba. desi geanta ei avea ceva dubiosel si cu usor aduceri de diva comuna a secolului 21, iar tricoul posibil ceva sclipicios, avea o privire foarte misto, pierduta undeva-ntre randurile de oameni, si o gura pe care, inca de-atunci, n-am putut s-o descriu decat ca "foarte pupabila". avea un mers usor obosit, usor incert, perfect potrivit cu stilul pe care mi l-a trasat cu restul actiunilor ei. ce ma sperie usor e ca ar putea sa fi avut 15 ani. ar putea sa fi avut 20, pana la 20 si mult.
inainte sa ies din aeroport, i-am aruncat o privire care-a ramas, la fel ca celel de la coada de la pasapoarte, neprimita si, probabil, nici macar observata.
eram tipu' ciufulit cu un hanorac prea lung sub un palton prea nepotrivit cu restu', cu privirea de "inca 5 minute, o sa ma trezesc peste 5 minute". si daca nu eram, nu cred ca as fi avut ocazia sa initiez ceva.
nu cred
c-as fi vrut sa initiez ceva.
mi se pare foarte interesant ce interesante fizic mi se pot parea anumite fete.
in schimb, asta mi-i doar o parte din minte.
o alta parte inca jongleaza cu evenimentele saptamanii asteia.
imi pare bine pentru tot,
imi pare cumva comic ca am fost ca un balon cu o fata zambitoare desenata pe el cand m-am vazut cu lav, aia cred c-ar fi putut merge mai bine daca eram cu vre-un metru jumate mai aproape de pamant.
asta mi-s, asta mi-am fost.
o parte buna, in schimb, si poate, de fapt, cea care-mi taie cel mai tare somnul, se gandeste la saptamanile viitoare si fredoneaza mexican grand prix.
treaba dubioasa e ca se gandeste doar fizic la ele.
treaba dubioasa
e ca nu stiu daca-s pregatit sa le gandesc ca personalitate si ca potrivire de caracter.
lav alunga depresia fiind mereu ocupata,
day9 se-nconjoara cu chestii misto si cu oameni misto,
eu vreau sa ma desconjor de anumite chestii si fac schimbari semi-ilogice si-ncerc sa-mi creez un comfort zone la-ndemana.
damn,
sper ca n-am frecat-o prea tare la cap pe iulia. is curios daca chiar citeste minunile astea. buna, iulia!
adica, scoala si munca au fost mereu, daca-mi mai iau 2 proiecte serioase, ar putea fi fix suficient de comic, daca nu usor spre prea comic
oare ce-nteleg eu prin "comic"?
si ma gandesc cumva la kei si cum e posibil ca azi, cumva pentru prima oara, cumva si cu ajutorul ei, am jucat-o prost in acest sequel al minunatiei aleia.
cre'ca-i comic inclusiv captul ca asta ar putea insemna ca totul pica,
sau ar putea sa nu-nsemne nimic,
sau w/e.
eram beat,
in sensu' ca beat, nu ametit, beat la poezie,
cand imi scriam note despre kei,
si n-am inteles nimic din ele. nici macar in fundu' betiei nu stiam ce vreau de la ea.
argh.
rghrghrgh.
nuj ce-o sa se-ntample cu viata asta
rgh.
refresh la exam resultsuri,
nuj daca muncesc duminica,
nuj daca am cutie de sanvis pe maine,
ce fac luni,
ar trebui sa-mi schimb muzica,
duminica-i ziua lu' tata,
mi-i cald
rgh.
rghrgh
a.
incepe sa se simta,
comic de mult,
ca aberdeenul.
rgh.
cre'c-ar trebui sa devin mai general pozitiv.
is curios cum as face asta.
paname',
peace out.
sâmbătă, 9 ianuarie 2016
constant
si tarziu.
dar nu sunt sigur ca-i bine, asa ca mai bine scriu. e o semi-intrebare, si mi-o semi-pun tot mai des, si tot mai adanc. si mi-i teama cateodata sa nu ma adancesc in adancimi prea greu de strabatut.
goes like this
cine stie
cine mai suntem si noi...
dar nu sunt sigur ca-i bine, asa ca mai bine scriu. e o semi-intrebare, si mi-o semi-pun tot mai des, si tot mai adanc. si mi-i teama cateodata sa nu ma adancesc in adancimi prea greu de strabatut.
goes like this
cine stie
cine mai suntem si noi...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)