big bangii.
imi dau seama acum,
cand ellie distribuie o melodie crestina.
ma simt anti-status quo.
poate si pentru ca sunt obisnuitul status quo-urilor obisnuite,
genul de om care-si doreste,
cumva,
sa fie o alarma de incendiu in magazin,
falsa, de preferat, in general,
ceva,
sa-si rupa piciorul.
genul de om
care primeste-un rush,
o satsifactie, cumva,
cand colega de apartament ii vine acasa cu mana rupta si tre' sa renunte la ce facea
ca s-o duca la urgente.
cand se lua curentu'
si trebuia sa o ardem lumanareste,
cand mi-am pus aparat dentar,
cand m-am impreunat,
dar,
cam in aceeasi masura,
cand m-am despartit.
cat de extraordinar sunt?
cat de mult as citi cancan,
daca nu as sti ca nu-i cool?
cat de des m-as opri sa ma uit la accidente pe strada,
si cat de mult ma atrag titlurile de buzzfeed?
take a look around,
we're the same in our different ways.
do you really wanna fight
over differences tonight?
normal ca nu citesc cancan,
si nu merg la masluri,
si nu clickai titlurile de buzzfeed.
if it bleeds,
it leads.
sunt la fel de comun ca ei,
doar ca-n alta directie,
in general.
si eu,
ca si tine,
am nevoie de extraordinar,
doar c-avem alti extraordinari.
ii creepy cum inconstient incerc sa duc fiecare postarea la un final fericit,
si ii dubios si cumva nelinistitor cat de crestin sunt,
inca,
dup-atata vreme.
oare chiar sa mi se fi frecat structura total in copilarie?
spre bine sau spre rau,
oricare-ar fi directia,
oare chiar inot impotriva propriului meu curent,
incercand sa ma distantez de valorile fundamentale crestine?
ii dubios,
mereu am crezut in sansa ca la un moment dat s-ar putea sa ma-ntorc la crestinism,
dar oare chiar sa ajung inapoi din cauza structurii?
din cauza educatiei din copilarie?
oare chiar s-ajung sa-i dau dreptate mamei,
care ma târa in biserica atunci cand eram mic?
oare-i ok?
oare daca nu eram in directia asta,
ma tragea mediul in alta directie in care mi se imprimau alte principii,
care sa fi fost la fel de greu (imposibil?!) de schimbat?
oare raspunsul,
pentru a ajunge intr-o zona in care imi folosesc curentii,
chiar sa fie sa ma duc intr-un mediu crestin?
ii clar ca intr-un fel sau altul inot in directia opusa curentului meu propriu,
ceea ce ma face shaky,
nesigur,
imi face ideile vagi
si puterea ideilor insuficienta.
oare o fi comfort zone acolo,
si-acolo sa fie un fel de,
ceva,
mortii ei de treaba,
care sa-mi ofere stabilitatea exterioara necesara dezvoltarii propriei mele instabilitati interioare?
exteriorizarea propriei mele stabilitati interioare?
e aiurea ba,
nu vreau,
sa mor eu,
nu vreau,
sa fiu un copil la conserva, un om a carui viata ii e decisa in totalitate de primii 15 ani din viata,
nu...
nu suport ideea,
stiu ca s-ar putea sa fie bine, s-ar putea s-ajung bine daca merg pe directia aia,
s-ar putea ca,
de fapt,
in felul asta sa ma aliez cu vocile-mi cu care ma lupt de ani de zile.
e o cale de-ntoarcere acolo,
si cred ca va fi mereu,
si s-ar putea ca,
asa cum zice si mama nelimitat,
sa ma salveze de multa suferinta.
you seek opinions but you listen to noone.
atata...
efervescență.
ar putea duce in atatea directii,
in atatea locuri,
in atatea idei.
simt...
simt ca ar trebui sa fiu deasupra,
ca ar trebui sa fiu unul din cei care realzieaza ca lumea are nevoie de religie
dar care nu adopta decat partial religia,
partea cu care e in totalitate de acord.
nu vreau sa cred,
nu cred ca pot sa cred,
nu-mi convine sa cred teoria istorica.
mi-i greu,
mi-i nasol sa accept Biblia,
mi se pare ca e o matematica simplificata la infinit,
mi se pare ca e ca si cum ai citi abecedarul in cautarea marilor povesti ale lumii,
mi se pare ca e ca si cum ai...
preach-ui(nu, nu propovadui),
ca ana are mere,
a incerca sa convingi lumea ca ana chiar are mere
si ca tie ar trebui sa-ti pese.
e aiurea.
am nevoie de...
oameni
cu idei macar vag asemanatoare.
am nevoie vreau pe cineva cu care sa ma uit la un campionat de lol,
de cineva cu care sa joc un hearthstone,
de cineva cu care sa discut viata.
singuratatea in idei
doare groaznic.
cre'ca aia ar fi si-una din chestiile care ma atrage la crestini,
cumva,
ca unele idei,
fie ele si idei imprimate mai mult decat descoperite sau create,
sunt la fel.
ii groaznic,
cumva,
sa stii ca,
in mare,
nimeni nu e de acord cu ce faci.
nimeni nu-i de acord cu religia ta,
cu viziunea ta asupra vietii,
cu felu' cum iti petreci zilele,
cu felu' cum ti-ar placea o relatie.
ca esti,
cel mult acceptat.
si ii naspa cand nu poti garanta ca macar tu te accepti in totalitate,
ca orice-ai face,
mereu vei avea,
langa argumentul pro ce faci,
un argument contra.
fugi,
dar cat mai poti sa fugi?
si asta pentru ca-i luni dimineata.
putea sa fie si duminica seara.
in exteriorul momentelor astea,
toate intrebarile si nelinistile sunt paie,
pen'ca esti ocupat sa faci chestii,
dar cred ca,
cumva,
treb'ile astea ma rod constant in interior,
si-mi cauzeaza nesiguranta.
poate nu.
poate-i ok,
poate-s doar echivalentul gandurilor la betie.
"ba Andrei ba, unde-ajungem noi in seara asta ba Andrei?"
big bang.
bing
bang.
imi dau seama acum,
cand ellie distribuie o melodie crestina.
ma simt anti-status quo.
poate si pentru ca sunt obisnuitul status quo-urilor obisnuite,
genul de om care-si doreste,
cumva,
sa fie o alarma de incendiu in magazin,
falsa, de preferat, in general,
ceva,
sa-si rupa piciorul.
genul de om
care primeste-un rush,
o satsifactie, cumva,
cand colega de apartament ii vine acasa cu mana rupta si tre' sa renunte la ce facea
ca s-o duca la urgente.
cand se lua curentu'
si trebuia sa o ardem lumanareste,
cand mi-am pus aparat dentar,
cand m-am impreunat,
dar,
cam in aceeasi masura,
cand m-am despartit.
cat de extraordinar sunt?
cat de mult as citi cancan,
daca nu as sti ca nu-i cool?
cat de des m-as opri sa ma uit la accidente pe strada,
si cat de mult ma atrag titlurile de buzzfeed?
take a look around,
we're the same in our different ways.
do you really wanna fight
over differences tonight?
normal ca nu citesc cancan,
si nu merg la masluri,
si nu clickai titlurile de buzzfeed.
if it bleeds,
it leads.
sunt la fel de comun ca ei,
doar ca-n alta directie,
in general.
si eu,
ca si tine,
am nevoie de extraordinar,
doar c-avem alti extraordinari.
ii creepy cum inconstient incerc sa duc fiecare postarea la un final fericit,
si ii dubios si cumva nelinistitor cat de crestin sunt,
inca,
dup-atata vreme.
oare chiar sa mi se fi frecat structura total in copilarie?
spre bine sau spre rau,
oricare-ar fi directia,
oare chiar inot impotriva propriului meu curent,
incercand sa ma distantez de valorile fundamentale crestine?
ii dubios,
mereu am crezut in sansa ca la un moment dat s-ar putea sa ma-ntorc la crestinism,
dar oare chiar sa ajung inapoi din cauza structurii?
din cauza educatiei din copilarie?
oare chiar s-ajung sa-i dau dreptate mamei,
care ma târa in biserica atunci cand eram mic?
oare-i ok?
oare daca nu eram in directia asta,
ma tragea mediul in alta directie in care mi se imprimau alte principii,
care sa fi fost la fel de greu (imposibil?!) de schimbat?
oare raspunsul,
pentru a ajunge intr-o zona in care imi folosesc curentii,
chiar sa fie sa ma duc intr-un mediu crestin?
ii clar ca intr-un fel sau altul inot in directia opusa curentului meu propriu,
ceea ce ma face shaky,
nesigur,
imi face ideile vagi
si puterea ideilor insuficienta.
oare o fi comfort zone acolo,
si-acolo sa fie un fel de,
ceva,
mortii ei de treaba,
care sa-mi ofere stabilitatea exterioara necesara dezvoltarii propriei mele instabilitati interioare?
exteriorizarea propriei mele stabilitati interioare?
e aiurea ba,
nu vreau,
sa mor eu,
nu vreau,
sa fiu un copil la conserva, un om a carui viata ii e decisa in totalitate de primii 15 ani din viata,
nu...
nu suport ideea,
stiu ca s-ar putea sa fie bine, s-ar putea s-ajung bine daca merg pe directia aia,
s-ar putea ca,
de fapt,
in felul asta sa ma aliez cu vocile-mi cu care ma lupt de ani de zile.
e o cale de-ntoarcere acolo,
si cred ca va fi mereu,
si s-ar putea ca,
asa cum zice si mama nelimitat,
sa ma salveze de multa suferinta.
you seek opinions but you listen to noone.
atata...
efervescență.
ar putea duce in atatea directii,
in atatea locuri,
in atatea idei.
simt...
simt ca ar trebui sa fiu deasupra,
ca ar trebui sa fiu unul din cei care realzieaza ca lumea are nevoie de religie
dar care nu adopta decat partial religia,
partea cu care e in totalitate de acord.
nu vreau sa cred,
nu cred ca pot sa cred,
nu-mi convine sa cred teoria istorica.
mi-i greu,
mi-i nasol sa accept Biblia,
mi se pare ca e o matematica simplificata la infinit,
mi se pare ca e ca si cum ai citi abecedarul in cautarea marilor povesti ale lumii,
mi se pare ca e ca si cum ai...
preach-ui(nu, nu propovadui),
ca ana are mere,
a incerca sa convingi lumea ca ana chiar are mere
si ca tie ar trebui sa-ti pese.
e aiurea.
am nevoie de...
oameni
cu idei macar vag asemanatoare.
de cineva cu care sa joc un hearthstone,
de cineva cu care sa discut viata.
singuratatea in idei
doare groaznic.
cre'ca aia ar fi si-una din chestiile care ma atrage la crestini,
cumva,
ca unele idei,
fie ele si idei imprimate mai mult decat descoperite sau create,
sunt la fel.
ii groaznic,
cumva,
sa stii ca,
in mare,
nimeni nu e de acord cu ce faci.
nimeni nu-i de acord cu religia ta,
cu viziunea ta asupra vietii,
cu felu' cum iti petreci zilele,
cu felu' cum ti-ar placea o relatie.
ca esti,
cel mult acceptat.
si ii naspa cand nu poti garanta ca macar tu te accepti in totalitate,
ca orice-ai face,
mereu vei avea,
langa argumentul pro ce faci,
un argument contra.
fugi,
dar cat mai poti sa fugi?
si asta pentru ca-i luni dimineata.
putea sa fie si duminica seara.
in exteriorul momentelor astea,
toate intrebarile si nelinistile sunt paie,
pen'ca esti ocupat sa faci chestii,
dar cred ca,
cumva,
treb'ile astea ma rod constant in interior,
si-mi cauzeaza nesiguranta.
poate nu.
poate-i ok,
poate-s doar echivalentul gandurilor la betie.
"ba Andrei ba, unde-ajungem noi in seara asta ba Andrei?"
big bang.
bing
bang.
