'bout pain

din "The Name of the Wind", de Patrick Rothfuss

"Perhaps the greatest faculty our minds possess is the ability to cope with the pain. Classic thinking teaches us the four doors of mind, which everyone moves through acording to their need.
First is the door of sleep. Sleep offers us a great retreat from the world and all its pain. Sleep marks passing time, giving us distance from the things that have hurt us. When a person is wounded they will often fall unconscious. Similarily, someone who hears traumatic news will often swoon or faint. This is the mind's way of protecting itself from pain by stepping through the first door.
Second is the door of forgetting. Some wounds are too deep to heal, or too deep top heal quickly. In addition, many memories are simply painful, and there is no healing to be done. The saying "time heals all wounds" is false. Time heals most wounds. The rest are hidden behind this door.
Third is the door of madness. There are times when the mind is dealt such a blow it hides itself in insanity. While this may not seem beneficial, it is. There are times when reality is nothing but pain, and to escape that pain the mind must leave reality behind.
Last is the door of death. The final resort. Nothing can hurt us after we are dead, or so we have been told."

Prin noi

O provocare lansată de Daniel Drăgan.

Prin noi

  Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă, zic unii. Dar cât de dimineaţă?Judecând după ora apelului, de pe la primele ceasuri ale zilei.

   Cu câteva ore în urmă eram convins că am avut cel mai straniu vis în noaptea ce-a trecut. Acum încep să cred că încă nu s-a terminat.

   Extenuat total, am adormit devreme, aşa că atunci când a sunat telefonul eram în una din cele mai plăcute faze ale somnului. S-a întâmplat la ora unu şi şaisprăzece minute. Simţeam o glumă proastă, număr necunoscut, noapte, circumstanţele îi erau favorabile, însă am răspuns.

    Înainte de a-mi drege glasul, aud de partea cealaltă o voce de bărbat: "Salut, Ian. Sunt Mihai Eminescu si ne cunoaştem dintre rânduri". Profitând de faptul ca am amuţit total, a continuat: " Aş vrea să-ţi ofer următoarele cinci minute pentru a-mi transmite un gând. Orice gând.".

   Pe loc mintea mi-a fost inundată de un flux multicolor de idei. Iniţial,acestea m-au întors la teoria glumei, însa momentul fiind de aşa natură am decis să las evenimentele să curgă.

   Şi totuşi, ce aş putea să-i spun? Ce i-aş spune? De ce ar vrea să-i spun tocmai eu? Cine sunt eu? Dinnou, de ce de la mine? Ce ar vrea să ştie? Despre ţară? Evoluţia limbii, a literaturii, a artei în general? Asta ar putea să-i spună mult mai bine alte persoane."Orice gând".  Atunci vrea un gând al meu. De la mine. Doar de la mine.

   Trei minute trecuseră  când, involuntar, am început să-i recit. "De ce îi recit?" a fost întrebarea pe care mi-am pus-o cu ultimă urmă de minte conştientă, însă am realizat curând că dacă vrea într-adevăr ceva de la mine, este cea mai bună alegere. A-i transmite ceva scris de mine este ceva ce aş putea să-i transmit doar eu. Un gând, unul doar al meu.

 Când am terminat, de partea cealaltă am auzit titlul poeziei.

-Dar... dar... tu eşti mort, am spus, înainte de a reuşi să-mi cântăresc cuvintele.

-Nu. Trăiesc. Prin voi.

   Când am înţeles răspunsul convorbirea era deja încheiată. Imediat după aceasta am căzut înapoi intr-un somn adânc si fără vise.

    Astăzi  m-am uitat la lista apelurilor. După un moment de confuzie, intamplarea mi-a revenit in minte , urmata îndeaproape de o revelaţie. Recitasem "Moarte de 76",  la ora 1 şi 16 minute. Nu, nu la 1 şi 16, la ora 0 şi 76 de minute.

   Ştia deja ce o să-i spun, şi creaţia, o cunoştea, însă a vrut să mă audă recitând. Nu căuta un răspuns, căuta dovada propriei existenţe.

Vise

Nu visuri.


Rar imi amintesc, dar merita.

Se face ca am de ales intre o serie de elemente. Si aleg verde. Aleg natura. Aleg o creanga de copac.
Apoi, ajung intr-o camera unde, aparent, oamenii se lupta folosind elementul ales. Cu creanga mea pierd lupta impotriva altei persoane, cu acelasi element.
O iau de la inceput. aleg alt element, de data asta iau focul. Rosu.
Inca de la inceput inving pe cineva care avea o creanga, apoi inving apa. In final ajung fata in fata cu o persoana care are tot foc, un foc similar, identic in ochii mei, cu ce am eu. Dar focul meu e mai puternic.



Toata ziua nu am stiut ca am visat. Acum, brusc, mi-am amintit tot visul. Comicariile vietii. Parca si simt cum ma prinde de guler si-mi zice: "Foloseste-ti focul, pentru ca va arde orice va iesi in cale. Si chiar in fata focului, focul tau e mai puternic."

Sau parca doar am visat. E totusi destul ca sa mentina amuzamentul.