marți, 26 februarie 2019

ramasite de pe vremuri

tot din categoria "viata-i ca pusu' de pasta de dinti pe periuta".

nu-mi amintesc exact si nici n-a fost scrisa, da' era ceva de genu'
bate ceasu'
mi se pare
ca e sapte dimineata
de ce sa-mi pese mie
ca-i sapte dimineata

de lumina si ghetusuri si ca-ncepe sa se-ncaleaza-n primu' microbu de Brasov,
ca-ti pasa ca nu-ti pasa,
tot ii sapte dimineata.

dormi colO.


Da' un colt al minții bâzâie,
ca poate-ar fi misto sa te trezesti si tu devreme, si sa bei cafea holbandu-te pe geam vreo 15 minute până-ncepi a te lua cu ziua.

îi unu' din momentele alea când realizezi că progresu' n-are fix câtă logică ți-ai dori.
sau are?
oare Radio România Actualități mai zice până-n ziua de azi că a fost ora... pricepi. dimineața.


Este fix atât de liniște cât credem noi că poate să fie vreodată.
Cu toate astea , deja nu mai este
Atât de șapte dimineața.


 un unghi de minte ma-ntreaba serios daca-i scris la PR. orisicat. a ramas de-atunci in minte,sa ramana si hartiei.


ci dubios, cate chestii am avut de zis azi. cu Kind si Carni si Sin si mama si Ion si pana si
si-s curios daca nu cumva asta-nseamna..


sunt curios unde stau cu curiozitatile astea.


saptamana aia din februarie in care,
progresiv sau nu,
m-am enervat.




tipa aia a lu' Pratchett,
Susan?probabil susan.
zicea ca cica sa nu te sperii, sa te enervezi. instinctiv ma-ntreb unde-ajungem. post-instinctiv ma-ntreb daca sa ma-ntreb unde ajungem ii rezonabil, sau macar sanatos.

post-post-instinctiv
ma-c sa ma culc.



ia-o p-asta, copil (mai) batran!

4,
'mi-as.