Ian, esti ca un catel mic si bleg.
sunt ca un catel.
pe de-o parte, bland. si inofensiv, si-ncerc sa fiu acolo.
pe de alta parte, bleg. si lipsit de aparare, si plin de incertitudini si speriat.
ca un catel, nu unu' care-a fost crescut in puf, nici unu' care-a luat bataie toata viata pe strazi, da' poate ceva-n mijloc.
bland. si inofensiv. si, sper, loial.
si bleg si lipsit de aparare si speriat.
bai zana, daca tu te iei la baiaie cu un necunoscut pe strada, ce se-ntampla?
il bati, probabil. probabil, nu posibil, din cauze de-ncredere-n sine.
dar, posibil, nu-l bati,
sau,
il bati, si el ii cheama pe ai lui
si-atunci ce faci?
ii chemi si tu pe ai tai.
bai zana, si ramai, sa zicem, fara bani. fara unde sa stai, fara ce sa mananci, te da afara de la facultate si de la munca. si ce faci?
stii pe cineva,
ai pe cineva,
te-ntorci la parinti,
la rude,
la neamuri,
ajungi o persoana cu un venit decent si un trai acceptabil care lucreaza la firma unui prieten de familie
sau, mai optimist,
la firma unui prieten pe care ti l-ai facut tu, de ce sa implicam iar familia?
daca ce-ar fi mai rau sa ti se-ntample
ti s-ar intampla
tie.
ce faci?
fugi acasa.
vreau sa-ntelegi de ce sunt un catel bleg si speriat.
pentru ca,
daca mi se-ntampla,
n-am unde fugi.
n-am pe cine chema.
n-am ce face.
sigur, pot fugi acasa,
pot sa ma mut inapoi in codlea, cu familia, 3 oameni intr-un dormitor,
si-ntr-un final umil imi pot gasi o slujba de sclav de rand undeva, unde, de-a lungu' timpului, probabil ajung un sef de sclav de rand si poate reusec si sa-mi fac rate la o casa pana la urma. si sa traiesc fericit, poate chiar in brasov, nu codlea, pana la adanci batraneti.
ce-ncerc sa zic,
totusi,
e ca daca mi se-ntampla
pierd tot.
tot ce-am lucrat sa strang anii astia,
in forma de caramizi pe care incerc incet incet incer sa le transform inr-o fundatie
se pierde.
nu zic ca n-am nimic acasa,
dar zic ca eu altceva caut.
iar ce caut, cel mai probabil, daca musc, pierd.
si-atunci nu musc.
personajul pe care-l joc cel mai des este de caine inofensiv.
pentru ca in inofensivitate imi minimizez riscul sa pierd.
imi minimizez si profitul, in multe directii. sunt sigur ca sa te iei in gura este deseori o optiune mai profitabila,
si sa iei painea de la gura altuia ii o metoda mult mai usoara sa faci rost de paine
decat sa plantezi tu grau.
dar ceea ce risc sa pierd,
e tot.
nu stiu, si nu am resursele sa ma apar. inca.
momentan, incerc sa nu mor de foame. am reusit sa scap de necaz, pana acum, ferindu-ma de el.
iar certitudinile mi le ascund in incertitudini,
pentru ca de-acolo nu ti le ia nimeni.
d-aia umblu cu telefonul spart si-mi place asa
pentru ca
un telefon spart nu ti-l ia nimeni
nimeni nu vrea sa fure de la cineva cu un telefon spart
nimeni nu vrea, de fapt,
nimic
de la cineva cu un telefon spart.
dar un telefon spart inseamna 100 de lire necheltuite.
iar 100 de lire
mi-i mancarea pe o luna.
intr-o luna oarecare,
100 de lire poate nu ma fac pe mine
dar
daca maine da masina peste mine
s-ar putea sa raman in alea 100 de lire.
nu lua-n bataie de joc fata mea de caine bleg.
sunt un maidanez care-ncearca sa-si adune de-un viitor din nimicurile de pe strazi.
n-am luxul de a fi un caniche de rasa mic si rau,
iar,
daca tie-ti dau impresia ca sunt intr-o incertitudine perpetua,
poate ca sunt.
dar poate,
doar poate,
ca n-am destula-ncredere-n tine
cat sa-ti impartasesc certitudinile.
si toata conversatia asta s-ar putea rezuma la "sunt un maidanez speriat, n-am luxu' de a fi un caniche de rasa mic si rau",
si mi-as transmite perfect punctu' de vedere, si as incheia discutia. ar fi metoda simpla si rapida de a retalia.
nuj, si asta cu necerutul de ajutor,
cu siguranta as putea cere mult mai mult ajutor.
mai ales de la parinti si de la cunostintele lor,
dar mi-as pierde independeta,
nu stiu,
poate cumva mandria.
iar mandria-i un lucru rau, dar oare chiar e un lucru atat de rau?
faptu' ca incerc sa trec prin valley of the shadow and death-ul meu, pe o poteca poate mai complicata a vietii, pentru ca nu vreau sa beneficiez de resursele-mi naturale.
cred ca costul in mandrie, dar... nu stiu, cred ca nu-i mandrie cuvantul, costul in... orgoliu..... nu, nuj, nu cred, nu vreau sa cred ca-i ceva rau, costul in individualitate.
cred ca costul in individualitate,
in respect de sine,
e mai ridicat pentru mine la a cere ajutor, si la a avea viata mai usoara,
decat la a incerca sa trec prin viata ca un maidanez speriat.
si pe bune, sper,
dar chiar cred,
ca la un moment dat o sa ma asociez si eu cu oameni.
si o sa am o asociere suficient de puternica incat sa nu mai fiu asa speriat de bombe, si sa stiu ca am la cine sa ma duc daca e sa se-ngroase gluma,
dar momenten n-am. accept ca n-am. prefer sa n-am. si-atunci reactia care-mi ofera celel mai mari sanse de supravietuire,
fara sa apelez la resursele pe care nu le consier de drept ale mele,
e sa fiu inofensiv.
si,
fundamental,
nu cred ca e rau.
chiar cred ca hatereala e naspa, si ca te face sa te simti prost,
si ca sa te enervezi pe oameni iti da dureri de cap,
si ca sa te-ntepi cu ei iti da diverse tipuri de dureri,
si, pe partea cealalta,
cred ca ii chiar misto sa poti sa iubesti cat mai multe chestii,
gen,
sa iesi afara dimineata si sa zici "ah, ce ploaie misto!"
s sa-ncerci sa-ntelegi oamenii care-ti fac rau, si sa nu te enervezi pe ei iti da mai putine dureri de cap,
si mai multe sanse sa poti sa obtii chestii de la ei,
si ca daca reusesti sa cooperezi cu un om,
chiar daca ti-a facut initial rau,
rezutlatul final va fi mai bun pentru tine, iar faptul ca si el va fi castigat in proces nu te face pe tine sa pierzi mai mult.
intelegi? de ce zambesc la oameni? de ce-ncerc sa fiu bland?
pentru ca, pe de-o parte, imi ia privilegiul de a musca din gatul omului care-mi face rau,
dar pe de alta parte-mi ofera siguranta, imi ofera sansa sa indur si sa cresc, putin cate putin si sigur.
si, sigur, ca atunci cand esti mic si bland asocierea e cu mic si bland si bleg,
dar,
"kindness is the luxury of the strong".
iar,
daca azi a-mi asuma luxul asta ma face sa arat mai mult bleg,
intr-o zi sper,
si cred, pe bune,
ca o sa te uiti la mine si-o sa ma vezi mai mult ca-ntelept.
azi,
certitudinile mele sunt mici, si le tin ascunse-n cele-mi mai speriate ascunzisuri,
dar sper,
si cred, pe bune, ca
intr-o zi
certitudinile mele o sa fie atat de certe incat o sa mi le pot purta pe expresia fetei.
panamea,
poate nu suntem chiar toti fix o apa si fix un pamant.
